Trailerul „Avengers: Endgame”, record absolut de vizualizări în 24 de ore
https://www.ziarulmetropolis.ro/trailerul-avengers-endgame-record-absolut-de-vizualizari-in-24-de-ore/

METROPOLIS VIRAL. Filmul „Avengers: Endgame” bate recorduri chiar înainte de apariţia sa în cinematografe. Lansat pe 7 decembrie, trailerul de aproape două minute şi jumătate a înregistrat 289 milioane de vizualizări pe YouTube, Facebook şi Twitter,  devenind cel mai vizionat trailer în primele 24 de ore de la lansare.

Un articol de Petre Ivan|10 decembrie 2018

„Avengers: Endgame” va fi lansat pe 26 aprilie 2019 şi urmăreşte încercarea lui Iron Man, Captain America şi celoralți supereroi Marvel de a-l înfrânge pe Thanos.

Studiourile Disney speră ca episodul final al seriei să aibă un succes mai mare decât precedentul. „Infinity War” a adunat două miliarde de dolari şi s-a instalat pe locul al patrulea în topul celor mai mari încasări din istorie.

„Pentru cei mai mari fani din lume, vă mulțumim că ați fost de la început până la sfârșitul jocului și că ați făcut acest trailer cel mai vizionat în istorie cu 289 de milioane de vizualizări în 24 de ore!”, este mesajul pe care Marvel Studios l-a postat pe Twitter.

Pelicula va putea fi văzută în cinematografele din România începând din 3 mai (2019).

Foto: Avengers: Endgame – youtube

03
/09
/14

Dan Piţa şi-a pus amprenta inconfundabilă pe nenumărate filme de referinţă ale cinematografului românesc. Cel mai recent exemplu este filmul său “Kyra Kyralina”, după Panait Istrati şi un scenariu de Ioan Grigorescu, a cărui premieră are loc pe 5 septembrie la cinematograful Elvira Popesco din Capitală.

03
/09
/14

Actorul Benicio del Toro va fi recompensat cu premiul Donostia pentru întreaga carieră la cea de-a 62-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian (19 - 27 septembrie), au anunţat marţi organizatorii evenimentului.

02
/09
/14

Regizorul german de origine turcă Fatih Akin a fost amenințat cu moartea de ultranaționaliștii turci după realizarea filmului "The Cut", ce tratează genocidul armean din 1915, peliculă ce a fost proiectată la Mostra de la Veneția, potrivit declarațiilor cineastului,informează lefigaro.fr.

02
/09
/14

Actorul american Al Pacino a impresionat, sâmbătă seară, la cea de-a 71-a ediţie a Mostrei de la Veneţia, unde proiecţia a două filme ale sale, dintre care unul inclus în competiţie, i-a oferit ocazia de a evoca subiecte intime: meseria de actor, tinereţea şi momentele dificile din viaţa sa.

02
/09
/14

Festivalul de teatru pentru liceeni Ideo Ideis s-a încheiat săptămâna trecută, la Alexandria. Anul acesta, juriul (din care au făcut parte actorii Marius Manole, Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu și Medeea Marinescu) n-a mai oferit premii, ci „experiențe”.

02
/09
/14

Docuart Fest, festivalul de film documentar românesc, aflat la cea de-a treia ediție, și-a ales filmele participante care vor fi proiectate și jurizate în perioada de desfășurare a evenimentului, 1-5 octombrie.

01
/09
/14

CRONICĂ DE FILM. „The Expendables 3: Eroi de sacrificiu” urmează aceeași rețetă simplistă – multă cafteală - din primele două producții ale seriei. Și mizează pe noi nume celebre de interpreți ai unor foști eroi de filme de acțiune, pentru ca aceștia să arate că încă mai pot și pentru a stimula nostalgiile publicului.

01
/09
/14

În această noapte, de la ora 23.50, Filmul de artă de la TVR 2 vă aduce animaţia nominalizată la Oscar în 2004, LES TRIPLETTES DE BELLEVILLE / Tripletele din Belleville, un film în regia lui Sylvain Chomet, care s-a bucurat de enorm succes, atât la public, cât la criticii de specialitate.

31
/08
/14

Prestaţiile sale reuşite în ultimii ani pe marele ecran i-au adus premii naţionale şi internaţionale şi au făcut cinste cinematografiei româneşti. Luminiţa Gheorghiu, născută pe 1 septembrie 1949, vorbeşte despre viaţa rampei şi a ecranului, despre împliniri şi neîmpliniri.

31
/08
/14

Filmul "Occupation in 26 Pictures", un film cult din spaţiul ex-iugoslav, a fost prezentat, sâmbătă seară, în închiderea Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară din Portul Cetate, după care participanţii la festival au dansat pe ritmurile tarafului-fanfară Mambo Siria.

30
/08
/14

Televiziunea culturală europeană ARTE a lansat un site dedicat celor pasionaţi de cinematografie, pe care pot fi vizionate filme, scurtmetraje şi emisiuni despre pelicule, potrivit broadbandtvnews.com.

29
/08
/14

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara vor fi recompensaţi cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.