Transylvanian Concert a fost aplaudat în presa internaţională
https://www.ziarulmetropolis.ro/transylvanian-concert-a-fost-aplaudat-in-presa-internationala/

Rezultatul unui concert extraordinar înregistrat în inima Transilvaniei la Opera (Palatul Culturii) din Târgu Mureş albumul „Transylvanian Concert” – al cărui titlu a fost sugerat de chiar directorul celebrei case de discuri ECM Records – se bucură de aplauzele presei mondiale.

Un articol de Andrada Văsii|21 octombrie 2013

Rezultatul unui concert extraordinar înregistrat în inima Transilvaniei la Opera (Palatul Culturii) din Târgu Mureș albumul „Transylvanian Concert”  – al cărui titlu a fost sugerat de chiar directorul celebrei case de discuri ECM Records – se bucură de aplauzele presei mondiale.

New York Times scrie că e vorba despre „un album minunat și neliniștit de la casa de discuri ECM – înregistrat în țara de origine a domnului Ban – album ce relevă interesul comun al creatorilor săi pentru îmbrățișarea misterului”.

Prestigioasa revistă de specialitate All About Jazz  vorbește despre „momente de neașteptată  frumusețe”.  Village Voice New York  remarcă faptul că „Transylvanian Concert e unul din acele albume care te transportă instantaneu – prin reverii cu tonuri lungi, piruete sonore ce pulsează, introspecții conturate, bucurie gypsy. Poate să fie transcendent”, în vreme ce  Jazz Weekly apreciază că e vorba despre „O colecție de sonate moderne care șterg granița dintre jazz și clasic, un amestec de piese și sunete similar cu o liturgie modernă”.

Jazz Times plasează noul album „cât se poate de aproape de goth-jazz”.

Transylvanian Concert – de la un concert la un turneu

De partea aceasta a oceanului, cunoscutul cotidian The Guardian spune despre Ban că „sugerează un Keith Jarret, un Monk și un Abdullah Ibrahim de la începuturile lor, stiluri amestecate cu infuzii din muzica clasică a secolului XX”, iar despre album că „are propria frumusețe melancolică, dar și o exuberanță greu de stăpânit”.

Citiţi şi: VIDEO Celebrul saxofonist Evan Parker revine în România după mai mult de 20 de ani

La rândul său, London Jazz News scrie că „Lucian Ban și Mat Maneri au extras nu numai seriozitatea profundă a acestei muzici, ci și umorul subtil și bucuria”, iar Neue Zurich Zeitung observă referitor la Transylvanian Concert că „Elemente din universuri muzicale diferite sunt conectate într-o manieră delicată și relevă propria viziune asupra lumii. Nu una ermetică, ci una universală – amestecată cu o stare melancolică”.

Transylvanian Concert

Lucian Ban şi Mat Maneri au interpretat melodii din Transylvanian Concert

În urma succesului internațional înregistrat de noul album ECM Transylvanian Concert, cei doi muzicieni concertează în luna octombrie într-un amplu turneu american, ce include festivaluri, săli de spectacole și universități din Rochester, Ann Arbor, Chicago, Oakland, Seattle, Portland, Sand Diego, Los Angeles și Santa Cruz. Lucian Ban și Mat Maneri împart scena acestor evenimente cu muzicieni celebri precum Keith Jarrett, Charles Lloyd, Bill Frisell și mulți alții.

În luna decembrie, Lucian Ban și Mat Maneri vor reveni în România pentru concerte de prezentare a albumului ECM în Cluj – la Teatrul Maghiar de Stat (duminică, 1 decembrie), la Timișoara (luni, 2 decembrie, ora 19, la Colegiul National de Arta ION VIDU – STR Cluj nr 12/ Invitat special BEGA BLUES BAND), la Arad (marți, 3 decembrie, la Filarmonica din Arad), la Oradea (miercuri, 6 decembrie, Posticum) și la Sighetu-Marmației (joi, 5 decembrie).

Info:

Mai multe detalii despre concertele din România – în curând.

Foto credit: Claire Stefani, Transylvanian Concert

28
/06
/21

Pe 2 iulie, de la ora 20, în Parcul Coloanei fără sfârşit din Târgu Jiu va poposi recitalul Vioara lui Enescu, eveniment ce va aduce în faţa publicului un exemplu unic de generozitate artistică. Gabriel Croitoru şi legendara vioară Guarneri del Gesù pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflat în patrimoniul Muzeului Național “George Enescu”) străbat România alături de pianistul Horia Mihail, aducând muzica aproape de comunităţi dintre cele mai diferite România.

10
/06
/21

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto ce poartă numele legendarei soprane Hariclea Darclée, născută la Brăila, ne aduce de un sfert de veac acele manifestări extraordinare inspirate şi coordonate de o altă mare artistă, Mariana Nicolesco, a cărei personalitate a atras până acum în oraşul de pe Dunăre şi în teatrul în care ilustra predecesoare debuta la numai 21 de ani, în 1881, peste 2900 de tineri artişti lirici din 50 de ţări şi 5 continente.

10
/06
/21

Joi, 10 iunie, și vineri, 11 iunie, de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de  Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie este alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de  Jean-Baptiste Lully pentru piesa Burghezul gentilom de  Molière și din Suita Burghezul gentilom de Richard Strauss. […]

09
/06
/21

Iubitorii muzicii clasice care vor să achiziționeze abonamente la Festivalului George Enescu 2021 sunt invitați să se înscrie la acest link, începând de astăzi, 9 iunie, pentru a participa la loteria în cadrul căreia vor fi distribuite abonamentele. Biletele individuale se pun în vânzare pe 19 iulie 2021, la ora 12:00, iar biletele și abonamentele pentru vizionare în sistem pay-per-view vor fi disponibile începând cu 2 august 2021.

03
/06
/21

Nisip fin, vegetație și umbră, o plajă care se păstrează încă sălbatică, pescari de la prima oră a dimineții și apă verde-turcoaz, pe scurt - plaja de la Tuzla. În acest loc bine ascuns, sub coasta sălbatică a mării, se va întâmpla a doua ediție a festivalului Living Rock, dedicat tuturor iubitorilor de alternativ, fie că vorbim de muzică, destinații de vacanță, preferințe gastronomice sau activități de petrecere a timpului liber.

02
/06
/21

Sâmbătă, 5 iunie, începând cu ora 18:30, Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30” va ajunge pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-un eveniment extraordinar menit să celebreze cei 30 de ani de activitate artistică ai celebrei mezzosoprane. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București se va afla Tiberiu Soare, conceptul regizoral fiind semnat de Paula Stoica.

02
/06
/21

În seara zilei de duminică, 6 iunie, la ora 19, flautista Miruna Didu, violonista Corina Mitroi, violista Iulia Goiana și violoncelistul Eugen Bogdan Popa, toți instrumentiști din Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” din București, propun iubitorilor muzicii de cameră un program integral Mozart.

31
/05
/21

După câteva luni în care, din motive pandemice, toate evenimentele stagiunii au fost transmise live de la Sala Radio – pe calea undelor sau online – publicul va reveni fizic în sală! Primul concert în care spectatorii se vor bucura de reîntâlnirea „vie” cu muzica și, reciproc, artiștii vor retrăi emoția interacțiunii cu publicul, se va derula vineri, 4 iunie (ora 19.00).