„Tăcerea vine prima”, un nou roman scris de Ioana Maria Stăncescu, laureată a Festival du Premier Roman de la Chambéry în 2021, va apărea în colecţia de Autori Români a Editurii Trei.
Un articol de Liliana Matei|28 martie 2024
Scriitoarea revine în atenția cititorilor cu o poveste complexă, în centrul căreia se află trauma unei familii contemporane şi blocajele de comunicare dintre mai multe generații de femei. Ce efect au acestea, dar și felul în care ne pot ajuta, în cele din urmă, să ne luptăm cu tăcerea, sunt unele dintre provocările lecturii.
„După premiul obținut cu Tot ce i-am promis tatălui meu, în 2021, la Festivalul de la Chambery, Franța, Ioana Maria Stăncescu își consolidează poziția în prima linie a noului val de prozatoare cu cea de-a doua carte: Tăcerea vine prima”, sspune scriitoarea Gabriela Adameșteanu. „Cei împinge pe bărbații dintr-o familie săși abandoneze soțiile – o filiație genetică, o maledicție sau lipsa empatiei între parteneri? Ce împinge o adolescentă să încerce să se sinucidă? Ce șanse are o relație născută pe Facebook să ajungă o poveste de dragoste reală? Dora, o femeie încă tânără, confruntată cu singurătatea muncii de acasă, cu îndepărtarea treptată a fiicei adolescente și cu neînțelegerile cronice cu mama, încearcă să-și obțină dreptul la propria existență. Adevăruri, uneori neplăcute, spuse tăios sau melancolic într-o narațiune alertă, cu irizări de lirism, care nu îți permite să lași cartea din mână”, mai spune ea.
„Carte a mamelor, matrioșkă a generațiilor, în care singurătatea, înstrăinarea și tăcerea sunt moșteniri de familie, povestea contemporană a Dorei reușește să fie, în ciuda temei, o carte de-a dreptul luminoasă, îmbrăcată întro rochie colorată de vară, amintind de Siri Hustvedt și celebra sa O vară fără bărbați. Unicul bărbat prezent în poveste este de fapt o absență – pe care Dora o transformă, cu naturalețe, stângăcie atașantă și șarm, în promisiune. Mai există însă o altă absență, mai subtilă și mult mai dureroasă decât a bărbatului, iar acolo mi se pare că stă cu adevărat miza acestei cărți de o frumusețe discretă, pictată în pasteluri”, spune și Veronica D. Niculescu despre cartea ce urmează să apară.
Iar Simona Antonescu completează peisajul: „Suntem martorii mișcărilor de ape unduitoare ale relațiilor din interiorul unei familii, care pare deopotrivă obișnuită, dar și dureros tarată de răni vechi, îngropate sub tăceri. Flashurile din copilăria Dorei, când părinții ei erau tineri, iar bunicii încă mai aveau putere să se împotrivească unul altuia, completează portretele acestei galerii de personaje pentru care durerile nu se limpezesc prin discuții, ci se ascund, o familie în care cuvintele sunt folosite cu partea ascuțită înspre celălalt și în care tăcerea ține loc de multe.“
