Trei idei despre „The Sisters Brothers” ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-idei-despre-the-sister-brothers-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Turnat în bună măsură în România şi premiat pentru regie la Veneţia, „The Sisters Brothers” (2018) surprinde cel mai mult prin seriozitatea cu care francezul Jacques Audiard îşi asumă genul western şi prin modul în care comicul se transformă treptat în tragic.

Un articol de Ionuţ Mareş|24 aprilie 2019

Premisele erau ciudate: un celebru regizor francez, Jacques Audiard, multipremiat la Cannes cu filmele sale (inclusiv cu un Palme d`Or pentru un lungmetraj modest, „Dheepan”), face un western cu decor de secol 19, turnat în mare parte în România și cu staruri ca John C. Reilly, Joaquin Phoenix și Jake Gyllenhaal pe afiș.

Ce putea să iasă din asta?

Rezultatul este, totuși, surprinzător: „The Sisters Brothers”, premiat pentru regie la Veneția anul trecut, este un western reușit, iar vizionarea sa pe un ecran mare de cinema poate stimula o reală plăcere cinefilă.

Am încercat să(-mi) explic de ce.

1.Western-ul tradițional nu mai e la modă de ceva timp. Iar atunci când un regizor încearcă, totuși, genul, iese de cele mai multe ori un film postmodern, autoreflexiv, în cheie comică, de obicei cu umor negru, hâtru (de exemplu, ultima năzbâtie a fraților Coen, „The Ballad of Buster Scruggs”). Cu un scenariu bazat pe romanul istoric „The Sister Brothers”, de Patrick de Witt, Audiard ia genul cât se poate de în serios, dar cu o deferență reținută – de la teme și personaje și până scenografie și atenția pe care o acordă peisajului. Trece convenția prin meșteșugul său de regizor experimentat în filmul de gen.

2.Deși sunt construite să reprezinte temperamente cât mai diferite, personajele ies din tipare: au suficientă profunzime și destule nuanțe pentru a fi credibile, iar cei trei actori-vedetă, John C. Reilly, Joaquin Phoenix și Jake Gyllenhaal, cărora li se adaugă Riz Ahmed, sunt extrem de convingători, păstrându-și în același timp stilul și tipul de personaj cu care ne-au obișnuit, trecute însă acum prin filtrul western-ului.

3.O bună parte din film, comicul este dominant. Însă nu este un comic facil, rezultat al vreunei parodii. E un comic care vine din subtilitatea relației dintre excentricii frați jucați de John C. Reilly și Joaquin Phoenix și care nu e scăpat în niciun moment de sub control. Însă pe măsura ce aventura lor avansează, comicul lasă locul unui tragism temperat, astfel că filmul se încheie pe un surprinzător ton melancolic.

„The Sisters Brothers” („Frații Sisters”) a intrat în cinematografe la 19 aprilie, fiind distribuit de Voodoo Films.

07
/10
/24

Săptămâna aceasta începe KINOdiseea - Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr, ajuns la ediția cu numărul 16. Între 9 și 13 octombrie, la Sala Gloria și Cinema Muzeul Țăranului din București, publicul va putea descoperi o selecție remarcabilă de filme educative, recunoscute și premiate la festivaluri prestigioase precum Annecy, BUFF Malmö sau Locarno Kids.

07
/10
/24

Un nou film românesc de impact, despre un subiect major și necesar, se lansează în cinematografele din țară pe 11 octombrie. „Clara”, lungmetrajul românesc regizat de Sabin Dorohoi, spune povestea milioanelor de români care sunt nevoiți să plece în străinătate pentru a asigura familiilor lor un trai mai bun. 

02
/10
/24

Una dintre cele mai vaste și diverse selecții de animații produse în ultimul an va putea fi văzută în competiția oficială a celei de-a XIX-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest, desfășurată în perioada 4-13 octombrie.

30
/09
/24

Festivalul Intonațional de Film și Televiziune SIMFEST, ediția 21, debutează oficial luni, 30 septembrie, cu Zilele Filmului Românesc. Ca în fiecare ediție, evenimentul pune la dispoziția locuitorilor din Tg. Mureș o selecție de filme românești recente, multiplu premiate, care vor fi proiectate zilnic la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”. Accesul la oricare dintre filmele din festival este complet gratuit și nu necesită rezervare.

26
/09
/24

Peste 350 de filme de scurt si lungmetraj din întreaga lume, grupate în 90 de proiecții, sunt incluse anul acesta în programul Festivalului Internațional de Animație Animest (4 - 13 octombrie). Timp de 10 zile, spectatorii de toate vârstele vor savura poveștile animate pe marile ecrane din București, multe dintre ele prezentate chiar de creatorii lor, invitați speciali la eveniment. Programul complet și biletele la cea de-a 19-a ediție Animest sunt de azi disponbile online. 

24
/09
/24

Astăzi, 24 septembrie, cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București – BIEFF debutează cu două avanpremiere ale filmului TWST / Things We Said Today, cel mai recent film al regizorului Andrei Ujică, în cadrul Galei de deschidere, de la ora 19.00, la Cinemateca Eforie, dar și de la ora 20.00, la Cinema Elvire Popesco. Proiecția de la Cinemateca Eforie va fi urmată de o discuție cu regizorul Andrei Ujică.