Trei opere de Puccini într-o seară, cu dirijorul Tiberiu Soare şi Symphactory Orchestra
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-opere-de-puccini-intr-o-seara-cu-dirijorul-tiberiu-soare-si-symphactory-orchestra/

Fundaţia Calea Victoriei împreună cu Fundaţia Regina Maria şi Teatrul Odeon vă aşteaptă joi 4 iunie, ora 19.00, la Concertul de Gală Trei opere de Puccini într-o seară, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

Un articol de Liliana Matei|5 mai 2015

La acest eveniment – dedicat memoriei Reginei Maria – vă veţi bucura de un spectacol interactiv, în care muzica de operă devine dinamică şi antrenantă, iar carismaticul Tiberiu Soare explică, înainte de a dirija, fiecare dintre cele trei aranjamente muzicale. Într-o singură seară, veţi asculta selecţiuni din trei opere excepţionale – Boema, Tosca şi Madama Butterfly – compuse de Giacomo Puccini, considerat ultimul mare compozitor de operă clasică.

Concertul, în premieră în România, va avea loc în elegantul decor al Sălii Majestic de la Teatrul Odeon. Muzica orchestrală ne va purta în variate universuri culturale, de la efervescenta boemă pariziană până la delicata cultură japoneză.

Evenimentul face parte din Festivalul Luna Bucureştilor organizat de Fundaţia Calea Victoriei (9 mai – 9 iunie 2015), ediţia a V-a, aflat sub Înaltul Patronaj al Principesei Margareta. O parte din fondurile rezultate în urma concertului sprijină Policlinicile Sociale ale Fundației Regina Maria, proiect ce oferă asistență medicală integrată pentru persoanele fără venituri și fără asigurare medicală și pentru persoanele cu venituri mici. Fundația Regina Maria oferă, de aproape 4 ani, servicii medicale de calitate în mod necondiționat și șansa la o viață decentă persoanelor excluse social.

După concert, publicul este invitat în Foaierul Teatrului să savureze un pahar de vin şi să stea de vorbă cu dirijorul Tiberiu Soare şi membrii Symphactory Orchestra.

Preţul biletelor: 106 lei, 53 lei

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.