Trofeul Anim’est 2014 merge în Belgia
https://www.ziarulmetropolis.ro/trofeul-animest-2014-merge-in-belgia/

A noua ediţie a Festivalului de Film de Animaţie Anim’est, ce a avut loc între 3 şi 12 octombrie, în capitală, a ajuns la final. În cadrul Galei de Închidere de sâmbătă, 11 octombrie, la capătul a nouă zile de filme de animaţie de calitate, sosite la Bucureşti din peste 60 de ţări, festivalul şi-a anunţat câştigătorii.

Un articol de Liliana Matei|12 octombrie 2014

„Anul acesta am avut un juriu excelent, care a ştiut foarte bine ce are de făcut. Din punct de vedere al selecţiei, am încercat să acopăr toate stilurile şi tehnicile de animaţie. Diversitatea a fost, la ediţia de anul acesta, cuvântul cheie al selecţiei, atât din punct de vedere tehnic, cât şi al poveştilor”, a declarat  a declarat Mihai Mitrică, directorul de festival.

Trofeul  Anim’est, oferit de Arcub, s-a întors, anul acesta, în Belgia, după câștigătorul Oh Willy… (r. Emma De Swaef, Marc James Roels), din 2012. Din cele 56 de scurtmetraje înscrise la a noua ediţie a festivalului, juriul format din Amid Amidi, Christian Pfohl și Robert Morgan a decis să acorde premiul cel mare animației Poils / Păr (r. Delphine Hermans, 2013), pe care a descris-o drept “o viziune nostimă și feminină asupra sexualității și atracției, cu o estetică proaspătă, în stilul benzilor desenate independente.”

Premiul pentru Cel mai bun Film de Scurtmetraj, oferit, de asemenea, de Arcub,  a fost adjudecat de The Obvious Child / Copilul vădit (r. Stephen Irwin, UK, 2013), “un film ce oferă o descriere deopotrivă comică și de coșmar a anxietăților copilăriei, printr-o reinterpretare savuroasă a iconografiei desenelor animate vechi”, după cum a motivat juriul.

Juriul a acordat şi o mențiune specială scurtmetrajului francez Premier automne / Prima toamnă (r. Carlos De Carvalho, Aude Danset, 2013), pe care l-a descris drept “un portret colorat, obsedant și enigmatic al relațiilor dintre bărbați și femei și al câinilor morți”.

Premiul pentru Cel mai bun Film de Lungmetraj, oferit de Uniunea Cineaștilor din România, a fost acordat animației braziliene O Menino et o Mundo / Băiatul şi lumea, în regia lui Alê Abreu, pentru „grafica simplă și expresivă ce transmite o viziune complexă și autentică asupra lumii moderne.”

Juriul format din Lana Tankosa Nikolic, Yiorgos Tsangaris și Laurențiu Damian a acordat Premiul pentru Cel mai bun Film Studențesc, oferit de Uniunea Cineaștilor din România, scurtmetrajului britanic Small People with Hats / Oameni mici cu pălărie, în regia Sarinei Nihei, “o viziune socio-politică exprimată printr-un limbaj vizual original și amuzant”. O mențiune specială pentru film studențesc a fost acordată scurtmetrajului Nieprawdopodobnie elastyczny człowiek / Un bărbat incredibil de elastic, o producție poloneză în regia Karolinei Specht.

Premiul pentru Cel mai bun Film din secțiunea Balkanimation, oferit de Romanian Casting Call, a mers în Serbia, pentru Običan dan / O zi obişnuită (r. Vuk Palibrk), pentru „abordarea amuzantă și simbolistică prin care autorul ridică întrebări despre trecutul, prezentul și viitorul societății în care trăim.”

Pui de somn / Baby Nap, în regia lui Paul Mureşan, a câștigat anul acesta Premiul pentru Cel mai bun Film Românesc, oferit de Institutul Cultural Român. Scurtmetrajul a convins juriul cu “talentul și sensibilitatea prin care autorul dezvăluie aspecte ale realității de-a lungul uneii călătorii fantastice.”

În secțiunea Music video & Advertising, jurizată de Alexis Beaumont, Sergiu Negulici și Marius Alexe, au fost premiate videoclipul piesei “Tharsis Sleeps”, a formației britanice Throne, regizat de Nicos Livesey și Tom Bunker, și clipul publicitar Rugby Bugs realizat de Matthias Bäuerle, Fabian Fricke, Emanuel Fuchs, Martin Lapp și Carl Schröter pentru Conferința de animație, efecte, jocuri și transmedia FMX, din cadrul Festivalului de Animație de la Stuttgart, Germania.

Premiul Publicului, acordat unui scurtmetraj din secţiunea Animash şi oferit de Arcub, a mers, de asemenea, în Belgia. Oh My Dog!, animația în regia lui Chloé Alliez despre o întrecere în forță și talent a celor mai desăvârșite exemplare canine, a mai fost premiată anul acesta la Stuttgart și Short Shorts.

Gala de Inchidere Anim`est 2014

Un juriu format din copii ( Dan Hurduc, Katia Radu, Aleksia Vian Radu) a ales câștigătorul secțiunii Minimest: SuperBot – sub lupă totul e mai mare / SuperBot – Una cuestión de aumento, în regia argentinienilor Pablo Alberto Díaz și Gervasio Rodriguez Traverso, a cucerit anul acesta prin umor și originalitate.
Filmele câștigătoare ale celei de-a noua ediții Anim’est pot fi urmărite duminică, 12 octombrie, de la ora 18:30, la Cinema Studio.
Tot în cadrul Galei de Închidere, publicul a vizionat în premieră filmele de animaţie produse în cadrul celor două ateliere desfăşurate la cea de-a noua ediţie a festivalului. Timp de 5 zile, sub îndrumarea lui Joe King, profesor coordonator al catedrei de animaţie la Royal College of Art, Londra, 6 tineri cu vârsta de peste 18 ani au participat la un atelier ce a îmbinat mai multe tehnici: desen, fotografie, sunetele oraşului, având ocazia să descompună informaţii temporale şi structurale despre oraş şi apoi să le reconstruiască în cheie proprie.

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.