Tudor Gheorghe: „Nu cred că există vreun om care să nu creadă în ceva“
https://www.ziarulmetropolis.ro/tudor-gheorghe-nu-cred-ca-exista-vreun-om-care-sa-nu-creada-in-ceva/

Artistul Tudor Gheorghe a povestit în emisiunea „Conversaţii esenţiale“, realizată de Iuliana Ciugulea pe postul Digi 24, cum a început să creadă în Dumnezeu şi i-a amintit pe oamenii care i-au marcat destinul. Interviul integral va fi difuzat sâmbătă, 4 mai, de la ora 20.10.

Un articol de |1 mai 2013

Artistul Tudor Gheorghe a povestit în emisiunea „Conversaţii esenţiale“, realizată de Iuliana Ciugulea pe postul Digi 24, cum a început să creadă în Dumnezeu şi i-a amintit pe oamenii care i-au marcat destinul. Interviul integral va fi difuzat sâmbătă, 4 mai, de la ora 20.10.

Amintiri albe

„În primul rând, m-am născut într-un sat frumos de pe malul Jiului, unde toate costumele bărbăteşti erau cusute alb pe alb. Adică la noi în sat nu exista culoare. Era un semn al purităţii, într-un fel. În al doilea rând, tatăl meu, cântăreţ de biserică, m-a crescut, m-a luat cu el în permanenţă în biserică. Şi, de mic copil, am stat în strană, am ascultat toate slujbele. Deci slujba ortodoxă nu imi e străină defel“.

„Din cauza credinţei, tata a fost condamnat la închisoare vreo 22 de ani, de unde a ieşit şi mai credincios, după aproape şapte ani. Închisoarea tatei m-a întărit şi pe mine, deşi pare ciudat. Am rămas la intrarea în adolescenţă fără tată, aruncat pe drumuri, într-un fel. Şi atunci trebuie să înveţi să supravieţuieşti. Nu fizic, pentru că la vârsta aia nu se punea problema. Trăiau copiii săraci, fără doar şi poate“.

„Fiind la ţară, ne urcam în pom primăvara, odată cu corcoduşele sau cireşele, şi coboram toamna cu nucile şi cu gutuile. Nu era o problemă să te hrăneşti. Problema spirituală era cea mai gravă. Pentru că puteai să te pierzi altfel, dacă nu aveai o încredere, dacă nu credeai în ceva, intrai într-o stare pe care azi o numim depresivă. Te blegeai, aşa ziceau ai mei“.

Un divorţ

„Când am intrat la Institut, tata era în închisoare. Iar eu trebuia să completez un dosar, să declar acolo ce sunt părinţii. Şi a învăţat-o cineva pe mama să dea divorţ. Şi ea a făcut asta, bineînţeles, formal. Şi uite nici nu îmi mai amintesc dacă s-au mai căsătorit după aia… La dosarul de admitere am scris că am doar mamă. Că tata a plecat de acasă şi i-am pierdut urma.“

„Dacă nu crezi în nimic, mai bine pleci. Nu ştiu unde. Dar nu cred că există vreun om care să nu creadă în ceva. Fiecare om are un ideal. Profesoara mea de teatru mi-a zis: «învaţă să te bucuri de lucrurile mici, bucură-te că-i soare afară, că ai întâlnit o fată frumoasă pe stradă şi ţi-a zâmbit». Iar un tip absolut fantastic la vremea lui, un evreu bătrân şi deştept m-a învăţat un alt lucru. Mi-a spus: «măi tinere, tu ai talent. Niciodată să nu fugi după bani. Tu să faci ce trebuie să faci, că banii vin după tine». Mircea Crişan se numea.“

N-am făcut niciodată compromisuri cu arta şi cu viaţa mea. N-am cântat în cârciumi, n-am cântat la nunţi, la botezuri, n-am cântat la festivalul berii, n-am ştiut să spun versuri în aer liber. Doar pe scenă, în faţa reflectoarelor, în faţa unui public care ştie de ce vine acolo. Asta înseamnă credinţă.

Tudor Gheorghe
actor şi muzician

„Poporul ăsta a avut un dram de demnitate şi a pierdut-o. Demult! Poporul ăsta a avut demnitate doar de vreo câteva ori în istorie. Poporul român este o masă manipulabilă… Eu sunt un patriot, dar, pentru mine, patriotismul ăsta cu vorbe şi promisiuni nu are valoare. Pentru mine, ca actor, patriotism înseamnă să spui foarte bine «Mioriţa».

Tudor Gheorghe
actor şi muzician

„Ce pot să spun într-un asemenea moment… Eu cred în învierea poporului român. Am stat noi ăştia 40 de ani în mormânt, dar n-am murit. Au încercat să ne omoare, încearcă încă, dar există undeva în străfundurile acestei naţii o putere de rezistenţă fantastică, incredibilă. Şi eu cred în valorile spirituale pe care le dă acest popor. Cred în reînvierea lor!“

Emisiunea „Conversaţii esenţiale“, cu Tudor Gheorghe şi cu Iuliana Ciugulea, va fi difuzată sâmbătă, de la ora 20.10, la Digi24.

20
/02
/18

Solartis Quartet va concerta pe 27 februarie, de la ora 18:00 la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, în cadrul unui eveniment salonard special unde muzica va dezvălui povestea unei hărți din vremuri îndepărtate, cu o valoare istorică puțin cunoscută în spațiul public românesc. Solartis Quartet contribuie cu o notă muzicală distinctă la crearea unei atmosfere boem-istorice, în consonanță cu rațiunea și nuanțele evenimentului.

20
/02
/18

Vineri, 23 februrie, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio invită publicul la o călătorie simfonică în lumea celebrului hidalgo Don Quijote și a scutierului său, Sancho Panza, imaginată muzical de Richard Strauss, în poemul simfonic cu același nume. La pupitrul dirijoral se va afla dirijorul Cristian Oroșanu, un nume familiar publicului de la Sala Radio pentru colaborările sale frecvente cu orchestrele radio.

19
/02
/18

După 5 ediţii sold-out, Jazz în Church îşi anunţă cea de-a şasea ediţie care va avea loc între 19 şi 22 aprilie 2018, în binecunoscuta biserică Lutherană din Bucureşti, aducând împreună anul acesta artişti consacraţi din zece ţări de pe patru continente.

16
/02
/18

Miercuri, 21 februarie 2018, începând cu ora 19:00, Filarmonica ”George Enescu” ne adresează o invitație specială la Recitalul cameral ”Sogno....”, un eveniment liric excepțional găzduit de Ateneul Român. Serata muzicală aflată sub semnul unui vis liric plin de emoție și muzicalitate îi are ca invitați speciali pe baritonul Florin Estefan și pianistul Remus Manoleanu.

14
/02
/18

Vineri, 16 februarie, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio invită publicul într-o lume a sonorităților de basm, cu suita simfonică Șeherazada, de Rimski – Korsakov, lucrare programată în partea a II-a a concertului de la Sala Radio.

13
/02
/18

Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești va susține luni, 26 februarie, de la ora 19.00, pe scena sălii Majestic a Teatrului Odeon din București, o reprezentație a celei mai recente producții a secției Teatrului de Revistă Majestic: Zaraza, un spectacol de Răzvan Mazilu, scenariul Daniel Chirilă.

13
/02
/18

Spectacolul The Fly este o premieră pe scena românească prin îngemănarea inteligentă și minuțios explorată artistic a pianului și a pantomimei, într-un duo efervescent, plin de umor, fantezie și note de jazz. În urma acestui „art fusion” dintre muzicianul Marius Vernescu și actorul Alexandru Pribeagu rezultă un spectacol modern, unic la nivel de reprezentare în România.

09
/02
/18

Sărbătoarea dragostei la români – Dragobetele (24 februarie) – este marcată și în acest an printr-un eveniment folcloric de neratat la Sala Radio! Devenit o tradiție a stagiunii Orchestrei de Muzică Populară Radio, dirijată de Adrian Grigoraş, concertul, prezentat sub titlul Dragobetele sărută fetele, se va desfăşura duminică, 11 februarie, ora 17.00, la Sala Radio. […]

06
/02
/18

Trupele care cântă jazz se pot înscrie de astăzi, 6 februarie, la a patra ediție a Concursului Internațional Jazz in the Park, competiție dotată cu premii totale de 5.000 de euro în bani și servicii, plus șansa de a cânta la alte evenimente și festivaluri din România și din străinătate.

31
/01
/18

Vineri, 2 februarie 2018, de la ora 19.00, la Sala Radio, Orchestra Națională Radio propune un repertoriu rar întâlnit pe scenele noastre de concert, sub bagheta dirijorului Julien Salemkour. Seara va debuta cu Noapte transfigurată, op. 4, de A. Schönberg, o lucrare considerată la granița între armonia wagneriană și structurile muzicale brahmsiene.

24
/01
/18

Vineri, 26 ianuarie, de la ora 19.00, Corul Academic Radio și Orchestra Națională Radio propun o seară corală și de operă la Sala Radio, cu momente corale și fragmente din opere de Richard Wagner și Giuseppe Verdi.