Tudor Jurgiu: „«Ce vrei să faci, film sau bani?» E o întrebare idioată pe care s-o pui cuiva!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/tudor-jurgiu-ce-vrei-sa-faci-film-sau-bani-e-o-intrebare-idioata-pe-care-s-o-pui-cuiva/

Regizorul Tudor Jurgiu a declarat, într-un interviu acordat emisiunii „Ca-n filme“, care va fi difuzată duminică, 2 iunie, de la ora 16.20, pe Digi24, că a lucrat la filmul său premiat la Cannes cu oameni care nu i-au cerut bani.

Un articol de Corina Vladov|31 mai 2013

Regizorul Tudor Jurgiu a declarat, într-un interviu acordat emisiunii „Ca-n filme“, care va fi difuzată duminică, 2 iunie, de la ora 16.20, pe Digi24, că a lucrat la filmul său premiat la Cannes cu oameni care nu i-au cerut bani.

Cinematografia românească este, din nou, la putere. O demonstrează si tânărul regizor Tudor Jurgiu prin recentul succes cu scurtmetrajul său „În acvariu“, producţie ce a luat premiul al treilea la secţiunea Cinefondation a Festivalului de Film de la Cannes, recent încheiat.

Regizorul a acordat un interviu emisiunii „Ca-n filme“ de la Digi24 în care a povestit cât de uimit a fost de faptul că filmul său a fost selectat la Cannes, în condiţiile în care fusese refuzat în alte festivaluri de profil: „Iniţial ne-am bucurat foarte mult pentru selecţie, a fost neaşteptat. Am mai trimis filmul pe la alte festivaluri şi nu a fost acceptat (…)

Anul trecut am ratat deadline-ul pentru Cinefondation, aşa că ne-am bucurat în primul rând pentru selecţie. Că a fost selectat, aia a fost surpriza… pentru că sunt foarte multe filme, au 1500 de filme trimise în fiecare an. Noi, feedback-urile pe care le-am primit de la alte festivaluri nu erau OK… Nouă ne plăcea filmul, eram OK, dar nu ne aşteptam la selecţie!“

Muncă în grabă

Povestea scurtmetrajului premiat a început anul trecut, dar filmul a fost finalizat pe repede-înainte, special pentru această selecţie: „L-am terminat acum, înainte de festival, dar l-am filmat anul trecut în februarie- martie. Adică a trecut o vară peste el. Între timp am filmat un lungmetraj şi din acest motiv scurtmetrajul a rămas cumva on hold. M-am ocupat de lungmetraj toată vara şi toamna, cu filmarea, cu montajul, cu toate astea…Şi când am auzit de selecţie am sărit brusc: „Băi, trebuie să terminăm sunetul, trebuie să terminăm… ca de obicei, din păcate, a fost totul aşa pe grabă…“.

Soarta filmului va fi probabil alta, acum după ce are pe el ştampila Cannes, crede regizorul: „Probabil că o să mai meargă şi în alte festivaluri… Acum probabil că o să meargă şi în festivalurile în care a fost refuzat iniţial… având ştampila Cannes este mai uşor să intre!“.

Ce a ţinut însă în mod special să facă Tudor Jurgiu a fost să le mulţumească oamenilor care au lucrat la acest film şi au făcut-o, aşa cum probabil doar în România se mai întâmplă… fără bani: „Mi se pare foarte important să le mulţumesc celor din echipă care au lucrat toţi fără bani şi de obicei nu încurajez chestia asta (…) ştiu că se face mult în România şi nu e OK. Adică producătorii o să profite de chestia asta…

«Ce vrei să faci, film sau bani?» E o întrebare idioată pe care s-o pui cuiva. Şi da, mi se pare foarte tare într-un fel că sunt oameni care fac asta, deşi repet, nu vreau să încurajez genul ăsta, dar fără oamenii ăştia care sunt dispuşi să lucreze fără o recompensă imediată o gramadă de filme româneşti n-ar fi fost făcute şi da, voiam să spun asta…“

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.