Turneul Naţional Flautul Fermecat – o nouă călătorie sonoră prin România
https://www.ziarulmetropolis.ro/turneul-national-flautul-fermecat-o-noua-calatorie-sonora-prin-romania/

Flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pianistul Horia Mihail pleacă pentru a patra oară la drum, propunând publicului un turneu cu o muzică ce poate avea virtuţi terapeutice : “Flautul Fermecat ‘’.

Un articol de Ziarul Metropolis|11 iunie 2014

Dacă titlul anterior al turneului era ’’Flautul de aur’’, atât de mulţi spectatori au fost vrăjiţi de sunetul acestui instrument, încât i-au spus instinctiv ’’Flautul Fermecat’’ şi, ca în poveşti, aşa i-a rămas numele. Periplul muzical este organizat de Centrul Cultural Media Radio România, Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo în cinci oraşe ale României, în perioada 14-25 iunie 2014.

“Flautul fermecat poate fi de aur, de argint, de lemn sau de diferite mărimi, în funcție de buna mea inspirație. Cu siguranță, în edițiile viitoare le voi prezenta publicului pe toate. De data aceasta însă, vedeta este tot flautul meu Muramatsu de aur de 18K, un instrument robust, cu sunet îngeresc acompaniat de același pianist, pe care l-am numit « de aur », Horia Mihail”, declară Ion Bogdan Ştefănescu.

Puţini sunt aceia care observă că, în drumurile lor de zi cu zi, în cele mai diverse locuri – prin magazine sau autobuze, în maşinile personale sau chiar la locul de muncă – sunetul flautului îi însoţeşte adesea, acest sunet prietenos şi cald relaxându-ne şi aducându-ne liniste şi echilibru. Terapia prin sunet este un fapt cunoscut de către asiatici şi recunoscut de psihologii europeni şi americani în zilele noastre, motiv pentru care sunetul de flaut a devenit astăzi omniprezent.

Conştientizând aceasta, oferta celor doi muzicieni care vor poposi în cinci oraşe cu un program ce va atrage orice iubitor al muzicii de calitate, indiferent de vârstă sau de preferinţa pentru o epocă sau alta, devine de nerefuzat. Călătoria sonoră propusă cuprinde peste o sută de ani de muzică. Compozitorii ‘’vedetă” ai recitalului vor fi Franz Schubert, Fauré, Enescu Ravel sau Grigoraș Dinicu iar cei doi muzicieni au ales bijuterii muzicale mai puţin cântate pe scenele româneşti.

”În simplitatea sa profundă, care pare, uneori, supranaturală, sunetul flautului îşi va seduce şi anul acesta audienţa, convingând-o încă odată că orice instrument, pentru a deveni fermecat, are nevoie de intervenţia unui muzician, care de această dată poartă numele Ion Bogdan Ştefănescu.”, a declarat Oltea Şerban Pârâu, director Centrul Cultural Media Radio România.

Itinerar turneu Flautul Fermecat – 14-25 iunie

Sâmbătă, 14 iunie, Sala Rotary , Baia Mare
Luni, 16 iunie, Teatrul dramatic, Caracal
Marți, 17 iunie, Sala Filarmonicii, Craiova
Sâmbătă, 21 iunie, Teatrul Jean Bart, Tulcea
Miercuri, 25 iunie, Sala Radio, București

Foto din turneul Flautul Fermecat: Virgil Oprina

27
/04
/14

În această seară (27 aprilie), de la ora 19.00, publicul va avea astfel ocazia să urmărească debuturile câtorva dintre tinerii balerini talentaţi ai Companiei de Balet a Operei Naţionale Bucureşti şi totodată să se bucure de muzica lui Adolphe Ch. Adam, sub bagheta lui Ciprian Teodorașcu.

27
/04
/14

Miercuri, 30 aprilie (19.00), îl veţi asculta pe Razvan Suma la Sala Radio, alături de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului britanic William Kunhardt. Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, acesta cucerind publicul din cele mai multe oraşe ale ţării cu turneele sale naţionale „Vă place BACH?” şi „Vă place BRAHMS?”.

14
/04
/14

Un recital extraordinar şi un concert cu Orchestra Naţională Radio vor avea loc la Sala Radio din Bucureşti, pe 23, respectiv 25 aprilie. Sărbătorile Pascale se prelungesc, astfel, cu două sărbători dedicate muzicii şi celui mai mare compozitor al tuturor timpurilor, Mozart.

11
/04
/14

Primăria Sectorului 3 organizează prin Centrul Cultural Casa Artelor primul eveniment în aer liber, de mare amploare din 2014. Cetăţenii sectorului 3 şi nu numai sunt invitaţi, în 13 aprilie, ora 20,00, în Duminica Floriilor, în Parcul Titan - Parcul Artelor la întâlnirea cu muzica sacră pascală.

10
/04
/14

Vineri, 11 aprilie 2014 (19.00), cu exact o săptămână înainte de Vinerea Mare, la Sala Radio, „artileria grea” a instituţiei artistice se reuneşte pe scenă pentru a vă dărui un concert cu Misa în si minor - Orchestra Naţională Radio, Corul Academic Radio şi dirijorul Tiberiu Soare.

09
/04
/14

A fost numită „Sarah Bernhardt a teatrului de operă”. Cu ochi de smarald, trup de felină și un farmec scenic ce radia patos şi rafinament, Virginia Zeani a electrizat publicul de operă de pe patru continente şi n-a uitat niciodată să spună că, la origine, este româncă.

09
/04
/14

Reputaţia sonorităţii inegalabile a viorilor Stradivarius, instrumente muzicale italiene fabricate în urmă cu 300 de ani, este serios afectată de un test realizat de violonişti cu reputaţie mondială, care au preferat, în majoritatea lor, sonoritatea oferită de instrumentele moderne.

09
/04
/14

De la New York la Reghin, de la Sankt Petersburg la Tecuci și Lisabona. Horia Mihail e un pianist călător, gurmand și curios, care n-ar spune nu nici unui loc de pe lume. Zilele astea se află într-un turneu al cărui nume îi vine mănușă: „Pianul călător”.