Turnul întunecat, de Stephen King, în colecția Nautilus, odată cu lansarea filmului în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/turnul-intunecat-de-stephen-king-in-colectia-nautilus-odata-cu-lansarea-filmului-in-cinematografe/

Seria Turnul întunecat, de Stephen King, se lansează în colecţia Nautilus a editurii Nemira, într-o nouă prezentare paperback. Relansarea vine odată cu intrarea în cinematografele din România a ecranizării seriei, cu Idris Elba şi Matthew McConaughey în rolurile principale.

Un articol de |24 iulie 2017

Turnul întunecat este un dark fantasy cu elemente de horror, science fiction, aventuri și fundal de western.

Considerată magnus opus lui Stephen King, seria a fost scrisă pe o perioadă foarte lungă de timp, din 1970 și până în 2004, autorul pornind de la ideea de a scrie un fantasy inspirat de J.R.R. Tolkien și de westernurile lui Sergio Leone.

Roland Deschain, ultimul Pistolar, un singuratic care ne va bântui imaginatia, porneste într-o călătorie printr-un deșert aproape postapocaliptic, în căutarea omului în negru și având ca destinație misteriosul Turn întunecat. În lumea lui fără speranță, cunoaște o femeie seducătoare și se împrietenește cu Jake din New York.

Pe de o parte  de un realism crud, pe de altă parte de un onirism de basm, Pistolarul deschide seria Turnul întunecat. Peisajul prin care merge Roland seamănă cu Vestul Sălbatic, dar este o variantă dintr-un viitor postapocaliptic sau dintr-un univers paralel.

Ecranizarea seriei  de Columbia Pictures intră în cinematografele din România pe 4 august și este distribuită de Intercomfilm.

Foto: Turnul întunecat – nemira.ro

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

25
/03
/13

„Toată lumea din familia noastră“, în regia lui Radu Jude, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo. Radu Jude a câştigat premiul pentru regie, iar Şerban Pavlu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din acelaşi film