TVR transmite „Summer Night Concert Schönbrunn” de la Viena
https://www.ziarulmetropolis.ro/tvr-transmite-summer-night-concert-schonbrunn-de-la-viena/

Anul acesta, spectaculoasa înregistrare a concertului Filarmonicii din Viena va fi oferită telespectatorilor TVR 1 şi TVR HD în două părţi, sâmbătă, 28 iunie şi 5 iulie, de la ora 16.20.

Un articol de Petre Ivan|27 iunie 2014

Începând cu anul 2004, Orchestra Filarmonicii din Viena interpretează „Summer Night Concert Schönbrunn”, în atmosfera unică a Palatului Regal de la Schönbrunn, din Viena.

Imaginând şi organizând acest concert într-un loc public, orchestra vieneză doreşte în mod explicit să transforme muzica clasică într-o artă accesibilă unei palete mai largi de spectatori, obţinând, de fiecare dată, audienţe record.

În anii trecuţi, concertul a fost dirijat de Bobby McFerrin (2004), Zubin Mehta (2005), Plácido Domingo (2006), Valery Gergiev (2007 & 2011), Georges Prêtre (2008), Daniel Barenboim (2009), Franz Welser-Möst (2010), Gustavo Dudamel (2012) şi Lorin Maazel (2013).

Anul acesta, concertul, care a avut loc pe 29 mai, este susţinut de Filarmonica din Viena, dirijor Christoph Eschenbach, solist Lang Lang. Spectaculoasa înregistrare a concertului va fi oferită telespectatorilor TVR 1 şi TVR HD în două părţi, sâmbătă, 28 iunie şi 5 iulie, de la ora 16.20.Summer Night Concert

Partea întâi, sâmbătă 28 iunie, ora 16.20:

Hector Berlioz – Carnavalul roman

Franz Liszt – Mazeppa

Richard Strauss – Burlesca pentru pian și orchestră (solist – Lang Lang)

Wolfgang Amadeus Mozart – Marşul „A la turca” (bis, Lang Lang)

Partea a doua, sâmbătă, 5 iulie, ora 16.20:

Hector Berlioz – Uvertura la opera „Benvenuto Cellini”

Richard Strauss – Întâmplările amuzante ale lui Till Eulenspiegel

Johann Strauss Fiul – Sânge vienez, Vals

Johann Strauss – Furioso Polka

În anul 2013, numit Wagner-Verdi, a fost aniversat cel de-al 200-lea an al naşterii celor două legende ale muzicii, născute în mai, respectiv octombrie 1813.

Anul acesta este de asemenea unul comemorativ: pe 11 iunie, lumea muzicală a sărbătorit 150 de ani de la naşterea lui Richard Strauss. Includerea în program a lui Hector Berlioz şi Franz Liszt nu a făcut altceva decât să sublinieze tributul special dedicat lui Richard Strauss.

Foto cu Summer Night Concert – TVR

09
/08
/13

De astăzi într-o lună, pe 9 septembrie 2013, Festivalul „George Enescu“ prezintă publicului românesc unul dintre cele mai spectaculoase evenimente din cadrul acestei ediţii: „The Infernal Comedy“ („Confesiunile unui ucigaş în serie“); dirijorul austriac Martin Haselböck, împreună cu actorul american John Malkovich și cu regizorul austriac Michael Sturminger au dezvoltat această dramă teatrală.

03
/08
/13

Prima înregistrare muzicală din cariera lui Luciano Pavarotti, realizată în 1963, va fi inclusă pe un album care va cuprinde 50 dintre hiturile marelui tenor şi va fi lansat în octombrie. Înregistrarea - aria "Che Gelida Manina" din "La Boheme" de Giacomo Puccini - a fost realizată după debutul tenorului la televiziunea britanică, în 1963, în emisiunea "Sunday Night At The London Palladium with Bruce Forsyth".