U2 şi-a lansat noul album şi l-a oferit gratuit utilizatorilor Apple
https://www.ziarulmetropolis.ro/u2-si-a-lansat-noul-album-si-l-a-oferit-gratuit-utilizatorilor-apple/

Trupa rock U2 a lansat, marţi, cel mai recent album al său, „Songs of Innocence”, după ce a cântat în închiderea evenimentului de prezentare a celor mai noi produse create de Apple, şi şi-a surprins fanii oferind noul material discografic gratuit pentru utilizatorii iTunes.

Un articol de Petre Ivan|10 septembrie 2014

Potrivit contactmusic.com, albumul „Songs of Innocence” a fost lansat la cinci ani de la cel mai recent material discografic al rockerilor de la U2, „No Line on the Horizon” (2009), notează Mediafax.

Trupa condusă de Paul David Hewson, Bono după cum este cunoscut de fani, a participat la evenimentul de lansare a noilor versiuni de iPhone, organizat de compania Apple în Cupertino, California.

Rockerii au cântat în faţa participanţilor la evenimentul IT, printre care se aflau şi vedete precum cântăreaţa americană Gwen Stefani şi actorul britanic Stephen Fry.

După concertul irlandezilor de la U2, Tim Cook, şeful Apple, a anunţat că albumul trupei, „Songs of Innocence”, va fi oferit gratuit tuturor utilizatorilor Apple, prin intermediul magazinului online de muzică al companiei, iTunes.

Materialul discografic va fi pus în vânzare pentru publicul larg în luna octombrie.

Lansarea suprinzătoare a albumului are loc la şase luni după ce un purtător de cuvânt al U2 a respins zvonurile potrivit cărora trupa plănuia să amâne scoaterea pe piaţă a noului disc până în 2015.

Trupa U2 este alcătuită din basistul Adam Clayton, Bono (voce şi chitară), Larry Mullen Jr. (tobe) şi chitaristul The Edge. Trupa a câştigat de-a lungul anilor 22 de premii Grammy şi a vândut peste 150 de milioane de albume.

Cel mai recent turneu susţinut de U2, intitulat „360º Tour”, este seria de concerte cu cele mai mari încasări din istorie, cu venituri de 737 de milioane de dolari obţinute în 2010 şi 2011.

Foto cu U2 – facebook

10
/08
/23

Cea de-a treia ediție a festivalului The Jazz Cave va avea loc în perioada 16 – 18 august 2023. O experiență muzicală într-un decor impresionant, festivalul aduce peste 20 de formații din Europa și de peste ocean, care vor bucura publicul cu concerte de jazz și alte stiluri muzicale, ce se vor desfășura pe două scene - Peștera Innerland și Zănoaga Dreamland.

27
/07
/23

În perioada 11 – 16 august 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Programul Național Cantus Mundi și Primăria Municipiului Constanța invită publicul la seria de evenimente desfășurate sub egida „Ave Maria”, pe Faleza Cazinoului din Constanța.

27
/07
/23

The Strizzers anunță lansarea single-ului cu numărul 4, în data de 28 iulie 2023. În prima parte a zilei, piesa va fi publicată pe platformele de streaming, urmând ca seara, începând cu ora 19:30, să aibă loc concertul de lansare în The Pub Universității.

25
/07
/23

Pregătirile pentru Analogue Festival 2023 sunt în toi. Peste exact o lună, pe 25 august, pe platoul Făget de lângă Mioveni, vom da startul celei de-a doua ediții a festivalului, care propune publicului evadarea în natură și muzică. Anul acesta, pe lângă deja mult-așteptatele ridicări cu balonul cu aer cald sau activările-surpriză ale sponsorilor și partenerilor, organizatorii și-au propus să transforme locul într-un uriaș board game.