U2 va lansa un film care va însoţi noul album al trupei
https://www.ziarulmetropolis.ro/u2-va-lansa-un-film-care-va-insoti-noul-album-al-trupei/

Trupa irlandeză U2 va lansa în luna decembrie un fişier video special, realizat sub forma unui film care va însoţi noul album al grupului, „Songs of Innocence”.

Un articol de Petre Ivan|20 noiembrie 2014

Intitulat „Films Of Innocence”, această peliculă va fi lansată pe 9 decembrie şi conţine opere create de 11 artişti, realizate sub forma unor efecte vizuale.

„Films Of Innocence” este în prezent disponibil pe iTunes Music Store în sistem de precomandă, notează Mediafax.

Trupa irlandeză U2 a distribuit gratuit cel mai recent album al ei, „Songs of Innocence”, în conturile utilizatorilor magazinului online iTunes al grupului Apple, în luna septembrie. Această iniţiativă a declanşat numeroase controverse în industria muzicală, dar şi proteste din partea celor aproape 500 milioane de utilizatori ai acestei platforme de comerţ online.

La o săptămână după lansare, grupul Apple a pus la dispoziţia internauţilor o aplicaţie ce permite ştergerea materialului discografic „Songs of Innocence” din conturile utilizatorilor care nu doreau acest disc.

În octombrie, trupa irlandeză şi-a lansat noul album pe CD.

Albumul „Songs of Innocence” a fost lansat la cinci ani de la cel mai recent material discografic al rockerilor de la U2, „No Line on the Horizon” (2009).

Grupul U2 a lansat unele dintre cele mai aclamate albume din lume în anii 1980 – „The Joshua Tree” şi „Rattle and Hum”. Trupa este alcătuită din basistul Adam Clayton, Bono (voce şi chitară), Larry Mullen Jr. (tobe) şi chitaristul The Edge. Trupa a câştigat de-a lungul anilor 22 de premii Grammy şi a vândut peste 150 de milioane de albume.

Cel mai recent turneu susţinut de U2, intitulat „360º Tour”, este seria de concerte cu cele mai mari încasări din istorie, cu venituri de 737 de milioane de dolari obţinute în 2010 şi 2011.

Foto: U2 – u2.com

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.