„Ubu Rege“ de Alfred Jarry a avut 23 de reprezentaţii la Festivalul de Teatru de la Avignon
https://www.ziarulmetropolis.ro/ubu-rege-de-alfred-jarry-a-avut-23-de-reprezentatii-la-festivalul-de-teatru-de-la-avignon/

Teatrul Maghiar de Stat Cluj a participat cu spectacolul ,,Ubu Rege’’ de Alfred Jarry, regia Alain Timar, la cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Teatru de la Avignon.

Un articol de Andrada Văsii|11 august 2013

Teatrul Maghiar de Stat Cluj a participat cu spectacolul „Ubu Rege’’ de Alfred Jarry, regia Alain Timar, la cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Teatru de la Avignon. Cele 23 de reprezentaţii au avut loc la Théâtre des Halles, în perioada 6-28 iulie.

Este a treia oară când Teatrul Maghiar este invitat în cadrul Festivalului, după  prezenţa cu „Născut pentru niciodată“ de Visky András, regia: Gábor Tompa şi cu „Ruins True“, creaţie colectivă în spiritul lui Samuel Beckett, regia: Gábor Tompa.

Anul acesta, presa de specialitate franceză a marcat acest eveniment prin cronici la superlativ.

Un spectacol delirant… de o calitate net superioară majorităţii spectacolelor din Off… unic, plin de haz şi inventiv cum rar vom mai avea ocazia să vedem.

Etoffedessonges,
site de profil

Cincizeci de teatre din Franţa intenţionează să invite spectacolul Teatrului Maghiar de Stat pe viitor. Spectacolul a fost foarte bine primit şi de către publicul prezent la Festivalul de la Avignon, în sală fiind prezenţi în jur de 2.000 de spectatori, prestaţia actorilor Teatrului Maghiar fiind răsplătită cu aplauze prelungite.

Despre ei, Savannah Macé scria: „Uluitori ca inventivitate şi originalitate, trupa Teatrului Maghiar de Stat Cluj şi Alain Timar dau acestui text o interpretare unică şi surprinzătoare prin dinamism… Actorii, unul mai talentat decât celălalt, interpretează cu uşurinţă şi instinct scenic umorul existent în piesă. Simpla lor prezenţă este suficientă pentru a construi o lume paralelă, un univers în imagini creat pentru spectatorul care s-a rupt de realitate şi asistă la o poveste despre prostia umană. Îndrăzneţ demersul lui Alain Timar şi o reuşită splendidă.“ (www.lestroiscoups.com)

Spectacolul „Ubu Rege’’ a primit din partea juriului de la Avignon premiul pentru cel mai bun afiş al secţiunii off. De asemenea, în urma succesului avut în cadrul Festivalului, cincizeci de teatre din Franţa şi-au exprimat intenţia de a invita spectacolul în stagiunea următoare.

Foto credit: Biro Istvan, Teatrul Maghiar de Stat

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.