„De ce învăţăm să fim împreună doar după ce ne separăm?” Este probabil una dintre cele mai importante întrebări la care încearcă să răspundă spectacolul „Totul se transformă”, în regia lui Vlad Zamfirescu, după textul lui Alex Popa.
Un articol de Monica Andronescu|10 octombrie 2021
Pus în scenă în cea mai complicată perioadă din istoria noastră recentă, textul dramaturgului Alex Popa e un amestec interesant de comedie tristă și satiră duioasă la adresa unei societăți aflate deja în derivă, peste care dă buzna o nouă realitate, aproape imposibil de gestionat: pandemia. Povestea surprinde un moment aparent simplu, din mica istorie a unor oameni simpli, aflați cu toții în mici crize personale prelungite, totul așezat pe fundalul marii crize cu care s-a confruntat omenirea în ultimii aproape doi ani.
Undeva, în suburbiile unei metropole, patru oameni trăiesc începutul pandemiei, care-i ia prin surprindere și dă buzna în viețile lor, cu micile lor drame, și brusc… „totul se transformă”.
Colaborarea dintre regizorul Vlad Zamfirescu și dramaturgul Alex Popa este deja bine-cunoscută, sunt deja multe proiectele pe care le-au realizat împreună, toate cu mare succes de public. De la „Secretul fericirii”, la „All Inclusive”, „Pe o pânză de păianjen”, „Numitorul comun” sau „Efecte colaterale” și, acum, „Totul se transformă”, lumea/lumile pe care le creează Alex Popa au un efect aproape automat seducător, pentru că dramaturgia lui urmărește să construiască situații de viață credibile, firești, pentru că personajele sunt frumos construite, sunt departe de a fi schematice, au povești pe care le aduc cu ei și replicile și situațiile seamănă teribil cu replici și situații din noi și de lângă noi. Iar într-o lume teatrală în care lucrurile se împart adesea între schematic, dogmatic, text cu mesaj și clasici băgați cu forța în cutiuțe schematizante marca secolului 21, un text care te face să zâmbești, care te face să te emoționezi, care te face să te gândești la tine, care îți vorbește despre realitatea de lângă tine și din viața ta, nu poate fi decât o premisă pentru succes.
Este și cazul spectacolului „Totul se transformă”, o producție a Companiei Cortina AG, găzduit de Teatrul Național din București, unde poate fi văzut la Sala Mare. Cu o distribuție care garantează ea însăși succesul la public – Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Mircea Rusu și Vlad Zamfirescu –, spectacolul spune povestea a patru oameni cu drame mici – așa cum sunt dramele omului secolului 21 – prinși în vâltoarea istoriei mari. Și dincolo de felul cum se construiesc și se de-construiesc relațiile dintre ei, e interesant modul în care spectacolul surprinde începuturile lock-down-ului din primăvara anului 2020, fără să pună accentul pe anumite lucruri, doar conturând absurdul acelei situații prin ochii unor oameni simpli, care în acel moment intrau cu forța în marea istorie, fiecare raportându-se la ea diferit. Sunt surprinse în text și degringolada, și goana după cumpărături, și felul cum oamenii încasau știrile de la televizor, și frica, și neputința, și refuzul de a accepta că se întâmplă ceva, că se schimbă ceva, însă totul e privit cu un fel de umor trist, inteligent și puțin detașat.
Vlad Zamfirescu își construiește spectacolul mizând pe relațiile dintre personaje și pariul lui se dovedește câștigător. Două femei – Cora și Tora – locuiesc într-un duplex din suburbii și împart o curte. Tora, interpretată de Maia Morgenstern, este tiparul intelectualei fake, puțin infatuată, puțin disprețuitoare, puțin intolerantă, care nu vrea să se amestece cu „masele” și vrea să păstreze distanțele; iar Cora, interpretată de Carmen Tănase, este tipul „vecinei” din noua mahala din România, genul care privește pe gaura cheii și trage cu ochiul în curtea de alături. În esență, două femei puțin triste și puțin singure, fiecare cu nivelul ei de înțelegere și de raportare la tristețe… Viggo, fiul Corei, interpretat seducător de Vlad Zamfirescu, este băiatul-bărbat, care, de teamă să n-o rănească, a rămas acasă, lângă mama lui, și a pierdut cam jumătate de viață, e un amestec irezistibil de umor, tristețe, inteligență, șmecherie și un strop de traumă… Iar Trent, fostul soț al Torei, interpretat de Mircea Rusu, e bărbatul aflat într-un fel de a doua criză a vieții, care după ce și-a părăsit soția pentru o femeie mai tânără, acum o vrea cu orice preț înapoi… Ce iese din acest amestec de vieți, de mici drame, de tristeți, de bucurii neașteptate, ce ziduri se ridică și se dărâmă între ei, în curtea micuță din suburbii, în timp ce afară lumea se zbate cum poate în acele zile stranii de la începutul pandemiei, pe toate le descoperiți în sala de teatru. Spectacolul lui Vlad Zamfirescu e o comedie savuroasă, la care da, pe alocuri râzi în hohote, dar, ca toate comediile lui, lasă undeva și-un mic sau mare semn de întrebare. Iată o replică ce ar putea fi răspunsul concret pentru multe întrebări care ne bântuie în aceste zile… „Ce nu există nu poate să te atingă, nu? Numai că din momentul în care începe să-ți fie frică, deja te-a atins.”…
