Un caiet inedit cu lucrări compuse de Beethoven, vândut cu 252.750 de euro
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-caiet-inedit-cu-lucrari-compuse-de-beethoven-vandut-cu-252-750-de-euro/

Un caiet inedit cu lucrări compuse de Ludwig van Beethoven, care i-a aparţinut la un moment dat lui Chopin, a fost adjudecat miercuri cu suma de 252.750 de euro, în cadrul unei licitaţii organizate de casa Sotheby’s la Paris. Manuscrisul a făcut parte din colecţia muzicală excepţională alcătuită de industriaşul André Meyer în peste 50 […]

Un articol de |18 octombrie 2012

Un caiet inedit cu lucrări compuse de Ludwig van Beethoven, care i-a aparţinut la un moment dat lui Chopin, a fost adjudecat miercuri cu suma de 252.750 de euro, în cadrul unei licitaţii organizate de casa Sotheby’s la Paris.

Manuscrisul a făcut parte din colecţia muzicală excepţională alcătuită de industriaşul André Meyer în peste 50 de ani.

În cadrul aceleiaşi licitaţii, un manuscris al „Cvartetului pentru coarde Nr. 2 Op. 10” de Arnold Schoenberg a fost şi el achiziţionat pentru 240.750 de euro – un record mondial pentru un manuscris al acestui compozitor. Un alt record mondial, cel pentru o partitură tipărită, a fost stabilit de prima ediţie a lucrării „6 Partitas” pentru pian de Johan Sebastian Bach, care s-a vândut cu 228.750 de euro.

În total, lucrările scoase la licitaţie au fost achiziţionate cu 3,3 milioane de euro, aceasta fiind considerată „cea mai importantă colecţie de tipărituri muzicale din Europa”. Colecţia era estimată la un preţ cuprins între 1,8 milioane de euro şi 2,5 milioane de euro.

Caietul de compoziţii al lui Beethoven, estimat între 100.000 de euro şi 150.000 de euro, a fost achiziţionat de colecţionarul Aloys Fuchs cu ocazia unei vânzări publice care s-a desfăşurat după moartea lui Beethoven, în 1827. El l-a oferit cu dedicaţie bunului său prieten Chopin, un mare admirator al lui Beethoven, în timpul călătoriei pe care compozitorul polonez a făcut-o la Viena, la doar patru luni după moartea maestrului german.

André Meyer, fiul unui industriaş din domeniul produselor textile, originar din Lorena dar stabilit la Paris, nu era doar un colecţionar, ci şi un filantrop, expert şi critic de artă, care permitea adeseori muzicienilor de renume să îi viziteze biblioteca de care era foarte mândru. În 1965, compozitorul Igor Stravinsky a descoperit în acea bibliotecă manuscrisul operei sale „Sacre du Printemps”. Mstislav Rostropovich a lucrat, în aceeaşi bibliotecă, asupra unor carnete de Claude Debussy.

Sursa: Mediafax

12
/09
/14

Deschiderea oficială a stagiunii 2014-2015 a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti are loc, conform tradiţiei, în săptămâna în care încep şi şcolile. Se anunţă noi premiere, se reiau, la noile săli, titluri din vechiul repertoriu şi, nu în ultimul rând, se preconizează mult aşteptata finalizare a lucrărilor de reconstrucţie a clădirii.

12
/09
/14

Comedia "#Selfie", de Cristina Iacob, a primit marele trofeu al Festivalului Internaţional de Film Broad Humor din Los Angeles, California. Festival internaţional dedicat comediei realizate de femei, Broad Humor a ajuns la ediţia a noua şi a avut loc în acest an în perioada 5 - 7 septembrie.

11
/09
/14

Fundația “Domeniul Otetelișanu”, în parteneriat cu Galeria Danaart și Arts United, anunță tabăra de pictură “În câmp electric”, proiect în cadrul unui amplu program de rezidențe pentru lumea artistică și industriile creative, derulat la Conacul Otetelișanu.

11
/09
/14

Starul american George Clooney se va căsători civil cu iubita sa, Amal Alamuddin, vineri, la Londra, înainte de a pleca spre Italia, unde va avea loc o ceremonie mai elaborată, alături de familie şi prieteni, pe 27 septembrie.

10
/09
/14

Gala Tânărului Actor HOP, ajunsă deja la ediția a XVII-a, se desfășoară zilele acestea (9-12 septembrie) la Costinești, fiind organizată de Uniter și de Vox Maris No1. Club Grand Resort. Directorul artistic al Galei HOP este regizorul Radu Afrim.

10
/09
/14

Cinefilii bucureşteni sunt așteptați la cea de-a cincea ediție a evenimentului de mare succes, Noaptea Albă a Filmului Românesc, în noaptea de vineri, 19 septembrie 2014. Premiere, avanpremiere, comedii, drame, filme de ficţiune sau documentare, programul Nopții Albe este, și în acest an, unul extrem de atractiv.

10
/09
/14

Clubul Cărţile Denisei revine în această toamnă cu o nouă întâlnire joi, 11 septembrie, de la ora 19.00 la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr.45). Pornind de la Pan şi de la Victoria, două micromane semnate de laureatul premiului Nobel pentru literatură Knut Hamsun vă invităm să intraţi în dialog cu Elisabeta Lăsconi, Dana Jenaru, Andreea Răsuceanu şi Dragoş C Butuzea, invitaţii acestei ediţii.