Un nou festival de teatru, la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-nou-festival-de-teatru-la-sibiu/

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu organizează, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie, prima ediţie a Festivalului Tânăr de la Sibiu.

Un articol de Liliana Matei|13 septembrie 2015

Ediția pilot a Festivalului Tânăr de la Sibiu reunește artiști din Franța, Germania, Polonia, România și Spania, ce vor prezenta evenimente în sălile Teatrului „Gong”, la Sala Thalia, la Sala Studio de la Casa de Cultură a Sindicatelor, dar și în Librăria Habitus. Festivalul este o inițiativă curajoasă ce s-a născut din necesitatea de a oferi spectacole specifice tuturor publicurilor pentru care Teatrul „Gong” lucrează.

Fiecare vârstă are nevoile, problemele, plăcerile ei şi Teatrul Gong încearcă să răspundă tuturor acestora cu spectacole diverse, cu poveşti clasice şi contemporane, formule teatrale noi, cu ateliere, conferinţe interactive şi concerte. „Pentru noi a fost important ca prin acest program să definim două secțiuni cheie: copii/kids și tineret/youth. ”, a declarat Adrian Tibu managerul teatrului.

Ca un inedit în secțiunea kids vor fi prezentate, printre altele, în premieră, un spectacol pentru copii cu vârsta între 0 și 3 ani, dar și un spectacol cu proiecții speciale pentru care cei mici vor primi ochelari 3D. În secțiunea youth au fost selectate spectacole care se adresează direct adolescenţilor, vorbind despre problemele lor – de la şcoală şi de acasă, cu profesorii, colegii sau părinţii – şi urmate de discuţii cu publicul, show-uri de dans, ateliere de teatru – forum şi conferinţe despre animaţie.

Primii artiști confirmați în programul oficial din perioada 30 septembrie – 4 octombrie sunt actorii Teatrului Național din Cluj Napoca. Alături de Ada Milea, actorii Dragoş Pop, Anca Hanu, Ramona Dumitrean, Adriana Băilescu, Cristian Rigman, Sânziana Tarţa și Adrian Cucu vor reinventa povestea celebrului pinguin Apolodor într-un spectacol – concert exaltant. Evenimentul va avea loc vineri, 2 octombrie, ora 20:00, la Sala Thalia din Sibiu.

„Apolodor este un fel de hartă muzicală a călătoriilor pinguinului lui Gellu Naum. În loc de fotografii, el are un ecran cu umbre mișcătoare. În acea zonă, orice om își poate schimba forma pentru a deveni personaj. Există și personaje (în special animale) care îndată ce ies din ecran pot părea oameni. Se interacționează mult cu publicul, iar echipa muzicală e mereu gata să pară transportată în altă parte a Globului.

Memoria tuturor este ajutată de hârtiuțe lipite peste tot (inclusiv pe instrumente și personaje) și povestea se recompune cu ajutorul unui personaj care locuiește în frigiderul mobil al pinguinului. Cântecele sunt adaptări ale vechilor piese de pe albumul Apolodor. Pe acea înregistrare am cântat împreună cu Dorina Chiriac, Radu Bânzaru și Adrian Mihai, iar acum am reconstruit piesele folosind actori ai naționalului clujean. Sper să transmitem măcar o fărâmă din frumusețea acestui text minunat.”, a declarat Ada Milea.

Acest eveniment este finanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și susținut de UNITER prin fondul de timbru teatral.

INFO

Biletele pentru ediția pilot a Festivalului Tânăr de la Sibiu vor fi puse în vânzare începând cu data de 18 septembrie atât la sediul teatrului, cât și online prin teatrulgong.ro și eventim.ro, în Librăriile Humanitas și în magazinele Germanos, Domo, Orange și Vodafone din toată țara.

Prețul unui bilet variază între 7 și 15 lei, în funcție de spectacol și locul în sală. Pentru biletele achiziționate în rețeaua Eventim se percepe un comision de 10%.

30
/04
/24

Violoncelistul de talie internațională Andrei Ioniță va cânta la Iași în cadrul seriei concertelor organizate de Fundația Culturală Gaudium Animae. Recitalul va avea loc joi, 9 mai 2024, ora 19.00, în sala Henri Coandă de la Palatul Culturii Iași.

30
/04
/24

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, prin Departamentul de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, și Centrul de Teatru Educațional Replika desfășoarpă, în perioada 27 mai-1 iunie 2024, evenimentul care încheie proiectul european TabThePAST. Taboo History. Fill the Past to Sense the Present (Istoria Tabu. Umple golurile din trecut pentru a percepe prezentul).

30
/04
/24

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani.

30
/04
/24

În pofida starturilor false, primăvara pare a se fi împământenit. Asta mai ales dacă te iei după lumina care se filtrează printre copaci. Pare greu de crezut, iar oamenii de la meteo sunt fiecare un soi de Cassandra care a tot strigat „lup” până a rămas fără voce. Dar e suficient să tragem adânc aer în plămâni și, printre moleculele de îndoială își va face loc și aerul proaspăt. În întâmpinarea căldurii, acum că am trecut de cea mai crudă dintre luni, Vanner Collective invită publicul la trei spectacole dezghețate.

30
/04
/24

Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră în orașul celebrei Bienale de Artă, redeschizând vizitatorilor, după un deceniu un spațiu vechi de peste 900 de ani, cu o expoziție intens apreciată de critici, colecționari și iubitori de artă.

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.