Un nou final de sezon – proiecțiile de film de la Centrul Ceh se încheie
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-nou-final-de-sezon-proiectiile-de-film-de-la-centrul-ceh-se-incheie/

Proiecţiile voastre de film preferate au ajuns la final! În 2019. Centrul Ceh încheie programul Documentary Mondays cu „Citizen Havel” pe 25 noiembrie şi la sfârşitul seriei Fiction Tuesdays se va vedea „Kolya”, pe 26 noiembrie.

Un articol de Liliana Matei|21 noiembrie 2019

Pe măsură ce a înaintat toamna, serile de film de la Centrul Ceh au marcat câteva aspecte importante ale lumii cehoslovace din perioada normalizării și a socialismului târziu, ale mișcării revoluționare din 1989 și, într-un final, au trecut în anii ’90 – reprezentați printr-un film al Věrei Chytilová, prin povestea poetului ceh Magor și prin filmele ce vor fi proiectate în ultima săptămână.

Documentarul Citizen Havel, realizat de Pavel Koutecký pe parcursul a 12 ani, permite o privire de ansamblu asupra elementelor definitorii pentru sfârșitul Cehoslovaciei și pentru construirea noului stat al Republicii Cehe într-o perioadă marcată de incertitudine la nivel global, dar oferă totodată portretul nuanțat al artistului disident devenit președinte în urma Revoluției, aducând un tribut sincer şi călduros personalităţii lui Václav Havel și permițând privitorului să-i vadă toate defectele şi slăbiciunile.

Acest documentar va fi proiectat luni, pe 25 noiembrie, și prezintă un portret biografic al lui Havel pe o perioadă îndelungată. Nu cuprinde evenimente obişnuite şi binecunoscute din mass-media, după cum mulţi s-ar aştepta, ci numeroase momente sincere din culise, precum pregătirile preşedintelui pentru celebra întâlnire de la summitul NATO din 2002, vizita cu Bill Clinton de la începutul anului 1994 şi moartea soţiei lui Havel din 1996. Rezultatul oferă o perspectivă a unei naţiuni care suferă unele dintre cele mai tulburătoare schimbări sociale şi politice din întreaga istorie, filtrat prin lentila extrem de personală şi intimă a omului care deschide drumul către o tranziţie democratică cehoslovacă.

Marți, pe 26 noiembrie, publicul va putea vedea filmul Kolya, regizat de binecunoscutul Jan Svěrák și premiat la Oscar și la Globul de Aur în anul 1997 pentru cel mai bun film străin. Aceasta este povestea unui fost violoncelist al Filarmonicii din Praga, un burlac confirmat care trăiește pentru a cuceri femei, dar care, în mod surprinzător, acceptă propunerea unui prieten de a se căsători contra cost cu o rusoaică, pentru ca ea să poată primi cetățenie cehă. Numai că femeia pleacă imediat în Germania de Vest, lăsându-l pe violoncelistul nostru să aibă grijă de Kolya, fiul ei bolnăvicios de cinci ani, totodată trebuind să facă față la suspiciuni și întrebări din partea autorităților.

Așadar, Centrul Ceh își încheie programul cinematografic de toamnă cu două filme reprezentative pentru atmosfera anilor ’90 – caracterizată prin incertitudine, dar și prin noi începuturi pentru locuitorii Cehiei, și promisiuni care au fost și nu au fost îndeplinite pe măsura așteptărilor.

Intrarea este liberă, proiecțiile încep la 20.00, iar accesul se face începând cu ora 20:00. Berea din partea casei este deja o tradiție pe care Centrul Ceh o continuă, desigur.

Evenimente Facebook aici: DM & FT. Eveniment susținut de Budweiser Budvar.

Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente şi programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti şi în restul ţării, conectând publicul român la conţinut cultural de calitate, într-un context indie şi deschis.

Parteneri media: AGERPRES, Radio România Cultural, Aarc – All About Romanian Cinema, Observator Cultural, Filme Cărţi, Ziarul Metropolis, MovieNews, Dilema Veche, LiterNet.ro, Zeppelin.

 

03
/03
/23

Apreciatele productii „Aferim!", „Inimi cicatrizate" și „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari", semnate de unul dintre cele mai cunoscute nume ale cinematografiei româneşti, Radu Jude și scurtmetraje curajoase, semnate de tineri regizori, premiați pentru talentul lor, îi așteaptă pe telespectatorii TVR Cultural pe 4 martie, într-o nouă ediţie „Noaptea albă a filmului românesc".

02
/03
/23

La 35 de ani după lansarea primei părți și la doar 5 după ce a revenit în atenția tuturor cu partea a doua, „Moromeții 3” se filmează anul acesta în mai multe locații din țară.

01
/03
/23

Filmul „Proștii/ Fools”, producție cu participare românească, va fi lansat în cinematografele din România la sfârșitul acestei săptămâni, fiind distribuit de microMULTILATERAL. “Proștii” va rula în avanpremieră la București la Cinema Elvire Popesco în această seară de la ora 20:30.

28
/02
/23

„Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România”, festivalul dedicat cinematografiei italiene, revine în această primăvară cu a doua ediție, care va avea loc la București, Cluj-Napoca și Timișoara.

23
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială la Berlinale, filmul hibrid "Între revoluţii" (2023), de Vlad Petri, aduce împreună arhive din România şi Iran din perioada 1978-1990 şi imaginează un schimb de scrisori între două prietene din cele două ţări în acei ani.

17
/02
/23

Noile producții ale lui Lars Von Trier și Fatih Akin, filmele care au câștigat marile premii la festivalurile de la Veneția sau Locarno, dar și mult așteptatul Tár, cu Cate Blanchett în rolul principal, vor face parte din programul celei de a 22-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj-Napoca).

08
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Alegoria nu e un gen cinematografic uşor. Mai ales când e vorba de una deopotrivă existenţială şi politică, aşa cum se vrea "Spiritele din Inisherin".