Un scriitor cu Nobel sau unul care l-a așteptat toată viața? Care e cartea lunii iulie?
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-scriitor-cu-nobel-sau-unul-care-l-a-asteptat-toata-viata-care-e-cartea-lunii-iulie/

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România şi le punem la luptă faţă în faţă. Cel care va câştiga confruntarea va fi declarat cartea lunii.

Un articol de Monica Andronescu|18 august 2017

Philip Roth și J.M. Coetzee. Un scriitor care a așteptat toată viața un premiu Nobel și, de partea cealaltă, un scriitor care l-a primit, în anul 2003, dar care a cărui alegere a fost destul de controversată. În deșertul de noi apariții editoriale care urmează Bookfest-ului, „Contraviața” lui Philip Roth și „Viața și vremurile lui Michael K” de J.M. Coetzee nu sunt tocmai două lecturi de vacanță. Dimpotrivă, aș spune. Dar sunt două apariții care completează interesant peisajul editorial românesc în această vară, aducând unul lângă altul doi scriitori născuți aproximativ în aceeași perioadă, Philip Roth în 1933, iar J.M. Coetzee în 1940, și două romane scrise în același deceniu, „Contraviața” în 1986, iar „Viața și vremurile lui Michael K”, în 1983.

Joc de-a viața și de-a moartea

Destinul lui Philip Roth este o poveste pe care el însuși a considerat-o atât de interesantă, încât a ficționalizat-o de multe ori, biografia lui fiindu-i adesea cea mai importantă sursă de inspirație, iar personajele, ca și Nathan Zuckerman, protagonistul din „Contraviața” fiind alter-ego-uri cu care i-a plăcut să se joace. Philip Roth s-a născut pe 19 martie, în Newark, în New Jersey, loc care-i va marca și viața, și personajele. Considerat azi, în ciuda premiului Nobel care-i lipsește, pe nedrept, spun mulți, unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului 20, Roth provine dintr-o familie de evrei, iar această evreitate pe care a respins-o și care l-a marcat în egală măsură este una dintre trăsăturile principale ale literaturii lui. Cărțile lui propun adesea forme inedite de explorare a identității evreiești și americane, de multe ori dureroase, acide.

Ateu declarat, ateu până în măduva oaselor, Philip Roth declara hotărât: „Când nimeni din lumea asta nu va mai crede în Dumnezeu, lumea va deveni un loc mai bun.”. „Sunt exact opusul unei persoane religioase, sunt un antireligios”, spunea el într-un interviu, „și mi se pare că persoanele religioase sunt ceva oribil. Urăsc minciunile pe care le propagă religia. Totul e o mare minciună”. Și da, literatura lui este în ton cu aceste afirmații dure, iar cinismul își are locul lui. În ciuda succesului care n-a întârziat să apară destul de repede, viața lui Roth n-a fost chiar un câmp cu roze, mai ales că s-a dovedit un scriitor controversat încă de la început. Și asta pentru că Philip Roth s-a situat pe o poziție considerată antisemită, ceea ce comunitatea evreiască nu a fost dispusă să tolereze. Viața personală – și odată cu ea, desigur, și literatura – i-a fost marcată de cele două căsnicii, cea dintâi cu Margaret Martinson, care s-a sfârșit definitiv în 1968, printr-un accident de mașină care a ucis-o pe femeia care i-a fost sursă de inspirație pentru multe personaje, dar de care era separat de câțiva ani. Iar cea de-a doua, cu actrița Claire Bloom, cu care a și locuit la Londra, loc unde, avea să spună el mai târziu, a redevenit evreu – iar finalul din „Contraviața” e un bun exemplu pentru motivele care l-au condus într-acolo.

Previziunile lui Philip Roth în privința literaturii – azi un scriitor retras, care a preferat să nu mai spună nimic atunci când a considerat că nu mai are nimic de spus – sunt aproape sumbre. „Cred că povestea asta cu cititul va fi aproape ca o sectă în următorii 25 de ani”, spunea el în 2009. „Va fi un grup foarte mic de oameni. Poate ceva mai mulți decât cei care citesc azi poezie latină, dar pe undeva pe-acolo… Ca să citești un roman e nevoie de concentrare, de un act de devoțiune pentru lectură. Dacă citești un roman în mai mult de două săptămâni, de fapt nu-l citești. Și eu cred că acest tip de concentrare și de atenție e greu de obținut. E greu să găsești grupuri mari de oameni, grupuri semnificative, care să facă asta și care să aibă aceste calități.”

Și totuși, jocul cel mai important al vieții lui – o viață în care a trăit cu siguranță toate destinele personajelor lui – a fost ficțiunea asumată. Iar „Contraviața”, romanul pe care Editura Polirom îl aduce în această vară pe piața din România în traducerea Alexandrei Coliban, este unul dintre cele mai bune exemple. Un nou roman care îl are în prim plan pe Nathan Zuckerman, celebrul lui alter-ego, „Contraviața” propune un interesant joc de-a destinele.

Construit în cinci părți, romanul analizează pe rând, din perspective diferite, aceeași familie, în care focusul se schimbă pe rând și naratorul și personajul principal asemenea. Întâi este în prim-plan fratele lui Nathan, un dentist plin de succes din America, un bărbat pe deplin împlinit, cu familie, carieră și amantă, a cărui viață intră brusc în criză la 30 de ani, din cauza unei boli cardiace, al cărei tratament îi provoacă impotență. Alegerea e „simplă”: impotența pe viață sau o operație care l-ar putea costa viața. Și naratorul se joacă apoi din diverse perspective cu aceste date și cu personajele, punându-le în situații limită – moartea sau intrarea într-un grup radical sionist în Israel… Totul pentru ca, în cea de-a patra parte, autorul să întoarcă fila și să dezvăluie că totul, tot ce ai citit până atunci, e doar o parte dintr-un roman scris de Nathan, el însuși mort din pricina unei operații ca cea la care îl condamnase pe fratele lui. Jocul de-a micul demiurg pare să fie plăcerea ușor perversă a lui Roth – cel care se declară ateu convins – și care spune cu cruzime aproape: „Când scriu, sunt singur. Și totul e plin de frică, de singurătate și anxietate – dar niciodată n-am avut nevoie de religie să mă salveze”. Acest dispreț teribil transpare și prin paginile din „Contraviața”, altminteri o excelentă incursiune în viața evreilor de dincolo de Israel, o extraordinară dezbatere despre extremism, făcută cu inteligență și finețe, în pagini care te macină încă multe zile după ce le-ai citit. Și mai mult decât atât, o interesantă incursiune în intimitatea cuplului, în teoria seducției, în ideea de sexualitate, cu tot ce presupune ea în viața unui bărbat mai ales, cu pagini de o ironie memorabilă.

Prin Africa, în căutarea vieții

De partea cealaltă, romanul care i-a adus lui J.M. Coetzee primul Booker Prize și care a atârnat foarte greu în decizia de a i se acorda Premiul Nobel pentru Literatură. Coetzee s-a născut în februarie 1940, în Cape Town, Africa de Sud, iar asta i-a marcat literatura. Africa și toate problemele ei, Africa și toate traumele ei aveau, de fapt, să joace un rol important în tot ceea ce a scris mai târziu și, de asemenea, spun gurile rele, și în decizia pe jumătate politică de a i se acorda Premiul Nobel. Opera lui a rămas puternic marcată de evoluția apartheidului în țara lui, chiar dacă el însuși a trăit și a lucrat în multe alte zone ale lumii: o perioadă în America, fără să primească însă cetățenie, în parte din cauza protestelor sale împotriva războiului din Vietnam, sau în Anglia, iar din 2002, predă în Australia.

„Viața și vremurile lui Michael K” rămâne romanul lui cel mai important, readus acum pe piață de Humanitas fiction, în Raftul Denisei, în traducerea lui Eduard Bucescu. O poveste chinuitoare, pe care n-o citești cu plăcere, călătoria lui Michael K din Cape Town spre Prince Albert, locul de origine al mamei lui, printr-o țară fărâmițată de războiul civil, este o imagine vie, puternică, dură, la care nu te întorci cu ușurință. Pentru că totul în romanul lui Coetzee respiră cruzime și forme rafinate de violență. Călătoria lui Michael K este, de fapt, o călătorie spre o formă supremă de rezistență pasivă, care-l costă totul pe acest bărbat cu care viața n-a fost prea darnică, care s-a născut cu „buză de iepure” și o formă de întârziere mentală și pe care mama nu l-a iubit niciodată.

Povestea începe într-un moment de criză. Criză personală. Criză a lumii în care trăiesc. Mama care ani la rând a muncit „lustruind podelele în casele altor oameni și învățând să tacă” se îmbolnăvește grav și-și cheamă fiul s-o ia din spital. Imaginea în care ei se întâlnesc în fața spitalului are ceva dintr-o secvență de film impecabil turnată, la fel descrierea aproape naturalistă – ca, de altfel, întregul roman – a vieții în spital sau a călătoriei cu autobuzul. Femeia, deși grav bolnavă, aproape fuge din spital din cauza condițiilor oribile. Și apoi, în zilele ce urmează, în cămăruța ei de sub scară, pe care Michael e nevoit s-o împartă cu ea și unde se simt ca doi străini închiși unul lângă altul, în mintea ei începe să încolțească gândul de a se întoarce la țară, acolo unde viața fusese odată, demult, luminoasă și caldă. Acest drum este începutul drumului spre el însuși al lui Michael K. Un drum de-a lungul căruia pierde tot. Un drum pe care trebuie să-l reia, un drum pe care mama lui moare, iar mai departe merge doar urna ei cu cenușă.

Destul de tezist, romanul are însă frumusețile lui incontestabile și pagini memorabile. Și, dintre ele, cele în care își cară mama bolnavă cu căruța improvizată prin ploaie și frig și noroaie, până la limita rezistenței, sunt dintre cele mai reușite. „Căruța, nu era, la drept vorbind, destul de încăpătoare, după cum și-a dat și el seama imediat. Rezista la greutatea mamei lui, dar femeia trebuia să stea cocoșată sub coviltir, neputându-și mișca nici mâinile, nici picioarele. Peste picioare, i-a întins o pătură, apoi a îngrămădit deasupra un pachet cu mâncare, mașina de gătit și o sticlă cu petrol lampant, toate îndesate într-o cutie, haine și mărunțișuri. La apartamentul vecin pâlpâi o lumină. Se puteau auzi valurile spărgându-se de stânci.”

O lume aspră și întunecată e cea pe care o descrie Coetzee în acest roman, o lume care aproape se refuză vieții, un fel de coșmar din care evadarea e moartea, nimic frumos, nimic luminos pe tot acest traseu, care îl poartă spre înțelegerea frustă a unor lucruri simple. Iar cel mai important dintre toate e aproape eclesiasticul „există timp pentru orice”.

„Asta să fie morala”, se întreabă el în final, „morala întregii istorii: că este destul timp pentru orice?” Răspunsul rămâne și el suspendat undeva într-o lume în care un bărbat născut cu buză de iepure și pe care mama lui l-a respins din prima clipă când l-a văzut își caută loc pentru trăit.

Decizia

Pentru extraordinara subtilitate a stilului, pentru felul cum se joacă și sondează lumi și destine, pentru plăcerea lecturii, pentru teribila incursiune în inima Israelului, pentru plăcerea ironiei, Ziarul Metropolis declară romanul „Contraviața” de Philip Roth câștigător al duelului și cartea lunii iulie.

05
/02
/14

Tradus recent în limba maghiară, romanul Zogru, de Doina Ruşti, a apărut la Editura Sétatér Kulturális Egyesület. Versiunea traducătoarei Szenkovics Enikő a făcut obiectul bursei „Franyó Zoltán”, oferită de guvernul maghiar, iar editarea cărţii se datorează Fundaţiei „Communitas”.

01
/02
/14

Romanul Proorocii Ierusalimului (ediţia a III-a, Cartea Românească, 2009; ediţia a IV-a, Polirom, 2012), de Radu Aldulescu, a apărut în limba maghiară, la Editura Napkút, în traducerea lui Kirilla Terez.

30
/01
/14

Tinereţile lui Daniel Abagiu, de Cezar Paul-Badescu, un roman al formării cu un personaj unic în literatura română – un fel de Holden Caulfield al lui Salinger, va apărea în cursul lunii februarie în Italia, în traducerea Irinei Turcanu, la Ciesse Edizioni, cu titlul Le giovinezze di Daniel Abagiu.

29
/01
/14

Romanul Ordinea, de Alexandru Ecovoiu, apărut în colecţia „Fiction LTD” a Editurii Polirom, va fi publicat în acest an la Editiones del Subsuelo din Spania, în traducerea lui Joaquín Garrigós.

21
/01
/14

Editura Humanitas şi Institutul Cervantes din Bucureşti vă invită miercuri, 22 ianuarie, ora 19.00, în Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea volumului Eroul discret, primul roman publicat de Mario Vargas Llosa după acordarea Premiului Nobel pentru literatură în 2010.

21
/01
/14

Sîmbătă, 25 ianuarie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bdul Elisabeta, nr. 38), poeta Ioana Nicolaie va susţine o lectură publică din volumul Autoimun, apărut recent la Editura Cartea Românească, şi în ediţie digitală. Autoimun este volumul cu care Ioana Nicolaie revine la poezie după un lung ocol în roman şi în literatura […]

20
/01
/14

Marti, 21 ianuarie, ora 19.00 Librăria Humanitas de la Cişmigiu vă invită la o seară dedicată scriitorului american F. Scott Fitzgerald şi romanelor Marele Gatsby şi Blândetea nopţii, capodoperele literaturii universale, recent apărute în ediţie de colecţie la Humanitas Fiction în traducerea lui Mircea Ivănescu.

12
/01
/14

Organizatorul şi iniţiatorul Galei Tinerilor Scriitori, Dan Mircea Cipariu, a declarat că premiul "Cartea de Poezie a anului 2013" nu se va mai decerna, după ce scriitorul Dan Sociu a confirmat că refuză să primească această distincţie.

09
/01
/14

Asociaţiile de bibliotecari din România protestează, printr-o scrisoare deschisă adresată Guvernului României, faţă de desfiintarea Bibliotecii Pedagogice Naţionale "I.C. Petrescu" din Bucureşti, care devine secţie a Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I", potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă.

06
/01
/14

Care este legătura dintre Seinfeld şi o tumoare pe creier? Adrian Novac ne invită să descoperim răspunsul în romanul său de debut, „Eu, Seinfeld şi tumoarea”, inspirat din propria sa întâlnire cu „apocalipsa medicală”.