Un ȚĂNDĂRICĂ ALTFEL pentru micii spectatori
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-tandarica-altfel-pentru-micii-spectatori/

Teatrul de Animaţie Țăndărică organizează în luna aprilie cea de-a 5-a ediţie a Festivalului ”Țăndărică Altfel”, un maraton al evenimentelor culturale, sociale şi educative, dedicate celor mici. Programul festivalului cuprinde, pe lângă foarte multe spectacole, atelierele de jocuri teatrale şi construcţie de marionete.

Un articol de Petre Ivan|4 aprilie 2019

Toate aceste activități îi introduc pe copii în culisele teatrului, oferindu-le ocazia să vadă ce pași trebuie urmați pentru a realiza un spectacol de animație.

În acest sens, partenerii festivalului oferă, într-o manieră prietenoasă, atât copiilor, cât și părinților soluții, răspunsuri, informații cheie de comportament corect în situații critice în cadrul următoarelor sesiuni de informare și comportament preventiv:

Copilăria în siguranță – Întâlnire cu Inspectoratul General al Poliției Române

Micul salvator– Întâlnire cu SMURD – Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare

Prietenul meu, pompierul – Întâlnire cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Copii și părinți în lumea lui ”NU VREAU” – întâlnire cu psiholog Monica Dinulescu

Terapie cu animale – prietenul cel mai bun al unui copil – Prezintă Alexandra Micu și cățelul Carol.

Program Festivalul Țăndărică Altfel, ediția a V-a

Luni, 1 aprilie 2019

10:00 Mica sirenă, 3+, 50 min. (Sala Țăndărică)
10:30 Ridichea uriașă, 3+, 50 min. (Anima Studio Țăndărică)

Marți, 2 aprilie 2019

10:00 Rățușca cea urâtă, 3+, 60 min. (Sala Țăndărică)
10:30 Ridichea uriașă, 3+, 50 min. (Anima Studio Țăndărică)

Miercuri, 3 aprilie 2019

10:00 Rățușca cea urâtă, 3+, 60 min. (Sala Țăndărică)
10:30 Ursul păcălit de vulpe, 3+, 50 min. (Anima Studio Țăndărică)

Joi, 4 aprilie 2019

10:00 Capra cu trei iezi, 3+, 55 min. (Sala Țăndărică)
10:30 Ursul păcălit de vulpe, 3+, 50 min. (Anima Studio Țăndărică)

Vineri, 5 aprilie 2019

10:00 Eu, Oblio, 4+, 60 min. (Sala Țăndărică)
10:30 Improveste, 4+, 60 min. (Anima Studio Țăndărică)

Sâmbătă, 6 aprilie 2019

10:00; 12:00 Ridichea uriașă, 3+, 50 min. (Anima Studio Țăndărică)
11:00 Micul salvator– Întâlnire cu SMURD – Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (Sala Țăndărică)
11:20 Scufița Roșie, 3+, 55 min. (Sala Țăndărică)
11:30 Atelier de jocuri teatrale și construcție de marionete (Atelier Pictură)

Duminică, 7 aprilie 2019

11:00 Copilăria în siguranță – Întâlnire cu Inspectoratul General al Poliției Române (Sala Țăndărică)
11:20 Cei trei purceluși, 3+, 50 min. (Sala Țăndărică)
11:00 Pinocchio, 3+, 50 min. (Mall Băneasa)

Luni, 8 aprilie 2019

10:00 Fata babei și fata moșneagului, 3+, 70 min. (Sala Țăndărică)
10:30 Improveste, 4+, 60 min. (Anima Studio Țăndărică)

Marți, 9 aprilie 2019

10:00 Eu, Oblio, 4+, 60 min. (Sala Țăndărică)
10:30 Improveste, 4+, 60 min. (Anima Studio Țăndărică)

Miercuri, 10 aprilie 2019

10:00 Apolodor, 4+, 60 min. (Sala Țăndărică)
10:30 Ursul păcălit de vulpe, 3+, 50 min. (Anima Studio Țăndărică)

Joi, 11 aprilie 2019

10:00 Apolodor, 4+, 60 min. (Sala Țăndărică)
10:30 Ridichea uriașă, 3+, 50 min. (Anima Studio Țăndărică)

Vineri, 12 aprilie 2019

10:00 Eu, Oblio, 4+, 60 min. (Sala Țăndărică)
10:30 Ursul păcălit de vulpe, 3+, 50 min. (Anima Studio Țăndărică)

Sâmbătă, 13 aprilie 2019

11:00 Prietenul meu, pompierul – Întâlnire cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență (Sala Țăndărică)
11:20 Mica sirenă, 3+, 50 min. (Sala Țăndărică)
10:00; 12:00 Ridichea uriașă, 3+, 50 min. (Anima Studio Țăndărică)

Duminică, 14 aprilie 2019

11:00 Terapie cu animale de companie (Sala Țăndărică)
11:20 Tigrișorul Petre, 3+, 60 min. (Sala Țăndărică)
11:30 Atelier de jocuri teatrale și construcție de marionete (Atelier Pictură)

Luni, 15 aprilie 2019

10:00 Apolodor, 4+, 60 min. (Sala Țăndărică)
10:30 Ridichea uriașă, 3+, 50 min. (Anima Studio Țăndărică)

Marți,16 aprilie 2019

10:00 Croitorașul cel viteaz, 4+, 60 min. (Sala Țăndărică)
10:30 Ursul păcălit de vulpe, 3+, 50 min. (Anima Studio Țăndărică)

Miercuri, 17 aprilie 2019

10:00 Apolodor, 4+, 60 min. (Sala Țăndărică)
10:30 Ridichea uriașă, 3+, 50 min. (Anima Studio Țăndărică)

Joi, 18 aprilie 2019

10:00 Eu, Oblio, 4+, 60 min. (Sala Țăndărică)
10:30 Improveste, 4+, 60 min. (Anima Studio Țăndărică)

Vineri, 19 aprilie 2019

10:00 Jack și vrejul de fasole, 5+, 55 min. (Sala Țăndărică)
10:30 Ridichea uriașă, 3+, 50 min. (Anima Studio Țăndărică)

Sâmbătă, 20 aprilie 2019

11:00 Copiii și părinții în lumea lui ”NU VREAU” – întâlnire cu psiholog Monica Dinulescu (Sala Țăndărică)
11:20 Motanul încălțat, 3+, 55 min. (Sala Țăndărică)
11:00 Ursul păcălit de vulpe, 3+, 50 min. (Mall Băneasa)
11:30 Atelier de jocuri teatrale și construcție de marionete (Atelier Pictură)

Duminică, 21 aprilie 2019

11:00 Copiii și părinții în lumea lui ”NU VREAU” – întâlnire cu psiholog Monica Dinulescu (Sala Țăndărică)
11:20 Capra cu trei iezi, 3+, 55 min. (Sala Țăndărică)
10:00; 12:00 Ursul păcălit de vulpe, 3+, 50 min. (Anima Studio Țăndărică)

Luni, 22 aprilie 2019

10:30 Ridichea uriașă, 3+, 50 min. (Anima Studio Țăndărică)

Marți, 23 aprilie 2019

09:30 Atelier de jocuri teatrale și construcție de marionete (Atelier Pictură)
10:00 Scufița Roșie, 3+, 55 min. (Sala Țăndărică)
14:30 Motanul încălțat, 3+, 55 min. (Spitalul ”Marie Curie”

Miercuri, 24 aprilie 2019

09:30 Atelier de jocuri teatrale și construcție de marionete (Atelier Pictură)
10:00 Cenușăreasa, 4+, 55 min. (Sala Țăndărică)

Joi, 25 aprilie 2019

10:00 Lampa lui Alladin, 4+, 60 min. (Sala Țăndărică)
14:00 Capra cu trei iezi, 3+, 55 min. (Spitalul ”Grigore Alexandrescu”)

Vineri, 26 aprilie 2019

11:00 Capra cu trei iezi, 3+, 55 min. (Sala Țăndărică)

Sâmbătă, 27 aprilie 2019

10:00 Albă ca zăpada, 3+, 60 min. (Sala Țăndărică)

Foto: ȚĂNDĂRICĂ ALTFEL  – www.teatrultandarica.ro

03
/08
/15

Sâmbătă seara publicul brăilean i-a aplaudat cu entuziasm, odată cu toţi tinerii participanţi la Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, pe artiştii chinezi prezenţi la Brăila, care au oferit încântătoare melodii din ţara lor ca omagiu adus evenimentelor muzicale care ne fascinează pe toţi în aceste zile.

02
/08
/15

Luni, 3 august, 20:05, la TVR 2: Cu ocazia aniversării zilei de naștere a regizoarei Sanda Manu, Casa de producție TVR propune spre difuzare o spumoasă și încântătoare comedie – „Mincinosul”, de Carlo Goldoni, spectacol preluat de la Teatrul Bulandra în 1972, cu Ion Caramitru, Mariana Mihuț, Petre Gheorghiu, Mircea Diaconu și un etern fermecător Florian Pittiș în Arlechino.

02
/08
/15

Mădălina Craiu (douăzeci și patru de ani), actriță. Joacă în “Paravan. Două telefoane”, la Godot, și în “Steaua fără nume”, la Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu”. Și în filme. Am prins-o, greu, între filmări la două scurt-metraje. A fost, anul trecut, una dintre vedetele serialului de televiziune “Umbre” (produs și difuzat de HBO).

02
/08
/15

Caravana Filmelor NexT pornește la drum pentru al doilea sezon și duce o parte din cele mai bune scurtmetraje văzute în cadrul Festivalului de Film NexT în nouă orașe din țară. După nouă ediții de festival, scoatem filmele la iarbă verde pentru picnic și cinema sub clar de lună, în perioada 8-27 august.

01
/08
/15

Născut pe 31 iulie 1952 la la Târgu-Jiu (dar trecut în acte pe 1 august), Horaţiu Mălăele a jucat în zeci de piese de teatru şi filme, a regizat cu aceeaşi pasiune şi este un talentat autor de caricaturi şi picturi.

01
/08
/15

Arta urbană transformă spațiul din București Mall: doi tineri artiști vor aduce spiritul street-art-ului în fashion mall-ul bucureștenilor. Timp de o săptămână, vizitatorii pot urmări cum prinde contur o pictură de mari dimensiuni pe unul dintre pereții de interior ai primului centrul comercial modern din România. 

01
/08
/15

Humanitas Multimedia vă invită marți, 4 august, la ora 19.00, pe terasa librăriei Humanitas Kretzulescu să descoperiți audiobookul verii: ,,Ferma animalelor” de George Orwell, în lectura lui Victor Rebengiuc. Discuția la care vor participa Victor Rebengiuc, Dan C. Mihăilescu și Lidia Bodea va fi urmată de lectura câtorva fragmente din nuvela lui Orwell. 

31
/07
/15

„Divina Valeria Seciu” s-a născut pe 1 august, 1939. Vibraţia ei pulsează ritm în fiecare spectacol. Ochii ei imenşi, verzi şi expresivi cuprind şi transmit o lume de semnificaţii...

31
/07
/15

Editura Polirom vă propune şi în această săptămînă două volume fascinante, de neratat, în colecţia „Hexagon. Cartea de călătorie”: Căzînd în gol, de Joe Simpson, un bestseller al literaturii montane, şi Trenul-fantomă către Răsărit, de Paul Theroux, continuarea Bazarului pe roţi, un clasic al literaturii de călătorie.

31
/07
/15

Printr-o suită de evenimente, cu sprijinul ICR Londra, în spaţii de mare vizibilitate şi prestigiu, capitala britanică va deveni, în următoarele săptămâni, scena unei veritabile veri muzicale româneşti.

31
/07
/15

Festivalul Dilema veche se întoarce la Alba Iulia, între 21 şi 23 august 2015, cu – anunţă organizatorii - nouă ordine de zi care răsuceşte minţile: Pleşu, Liiceanu, Patapievici, folk, jazz şi alte fineţuri muzicale, politică europeană şi idei, scriitori şi filme documentare şi, mai ales, bună dispoziție şi umor dublu rafinat. Aceasta e situaţiunea.

31
/07
/15

Astăzi se dă startul celei de-a VII-a ediții a festivalului FILM 4 FUN care va avea loc în perioada 31 iulie - 2 august la Sinaia, în Casino şi în Parcul Dimitrie Ghica. Timp de 3 zile, Sinaia se transformă într-un centru al culturii românești. Scopul declarat al Festivalului Film 4 Fun este promovarea filmului românesc şi a noilor generaţii de cineaşti, în încercarea de a readuce publicul în sălile de cinema.

30
/07
/15

Teatrul Pygmalion din Viena prezintă spectacolul-lectură Insula (Die Insel), de Gellu Naum, vineri, 31 iulie, de la ora 20.00. Evenimentul marchează împlinirea a 100 de ani de la naşterea dramaturgului, poetului, prozatorului şi eseistului român. Gellu Naum (1 august 1915 – 29 septembrie 2001) este considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european.