„Un virus numit OPERĂ”
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-virus-numit-opera/

„Un virus numit OPERĂ” este noul generic sub care Luminiţa Arvunescu, apreciată realizatoare de emisiuni muzicale, şi Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură, în parteneriat cu Radio România Muzical, readuc în cea mai strictă actualitate şi într-un foarte inspirat contrapunct la izolarea impusă de pandemia Coronavirus, proiectul de succes Opera FANtastica.

Un articol de Liliana Matei|7 mai 2020

Proiectul se adresează, în primul rând, iubitorilor muzicii clasice. De data aceasta, întâlnirile vor fi virtuale și se vor desfășura, atât pe pagina de Facebook a asociației: https://www.facebook.com/asociatia.muzicaartacultura/

și pe canalul YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCfZiDeR9wXzrZLOWPFnl9YA/featured cât și pe pagina de Facebook a postului Radio România Muzical: https://www.facebook.com/Radio-Rom%C3%A2nia-Muzical-227784404990/

în perioada 9 mai – 14 iunie de la ora 18.00, prilejuind publicului privitor, nu doar bucuria reîntâlnirii cu cu artiști de operă iubiți, ci și pătrunderea – în premieră! – în spațiul privat al casei fiecăruia dintre artiștii cu care Luminița Arvunescu va intra în dialog.

Vor fi 18 întâlniri și 21 artiști de top din domeniul teatrului liric „vizitați”, conform următorului desfășurător:

  • Soprana Anita HARTIG (Madrid) –Sâmbătă, 9 mai, ora 18:00;
  • Tenorul Ioan HOTEA (Wiesbaden) – Duminică, 10 mai, ora 18:00;
  • Mezzosoprana Ruxandra DONOSE (Viena) – Miercuri, 13 mai, ora 18:00;
  • Soprana Valentina NAFORNIȚĂ (Viena) – Vineri, 15, ora 18:00;
  • Tenorul Teodor ILINCĂI și soprana Paula IANCIC (București) – Sâmbătă, 16 mai, ora 18:00;
  • Soprana Adela ZAHARIA și basul Bogdan TALOȘ (Dusseldorf)Duminică, 17 mai, ora 18:00;
  • Pianistul și dirijorul Vlad IFTINCA (Stuttgart) – Vineri, 22 mai, ora 18:00;
  • Mezzosoprana Ramona ZAHARIA și baritonul Bogdan BACIU (Dusseldorf) – Sâmbătă, 23 mai, ora 18:00;
  • Soprana Cellia COSTEA (Atena) – Duminică, 24 mai, ora 18:00;
  • Tenorul Bogdan MIHAI (București) – Vineri, 29 mai, ora 18:00;
  • Soprana Cristina PĂSĂROIU ( Berlin) – Sâmbătă, 30 mai, ora 18:00;
  • Soprana Laura TĂTULESCU (Munchen) – Duminică, 31 mai, ora 18:00;
  • Soprana Rodica VICĂ (Viena) – Vineri, 5 iunie 2020, ora 18:00;
  • Dirijorul Gabriel BEBEȘELEA (Sibiu) – Sâmbătă, 6 iunie, ora 18:00;
  • Tenorul George VÎRBAN (Munchen) – Duminică, 7 iunie, ora 18:00;
  • Soprana Aurelia FLORIAN (Brașov) – Vineri, 12 iunie, ora 18:00;
  • Basul Sorin COLIBAN (Viena) – Sâmbătă, 13 iunie, ora 18:00;
  • Mezzosoprana Roxana CONSTANTINESCU (Paris)– Duminică, 14 iunie, ora 18:00.

Luminița Arvunescu este una dintre cele mai familiare și apreciate voci radiofonice ale cotidianului nostru, un nume care a dobândit, în timp, notorietate. A absolvit Secția de Muzicologie – ca șefă de promoție – la actuala Universitate Națională de Muzică din București și are un doctorat obținut cu Summa cum laude în domeniul Jurnalismului muzical. Este angajată a Societății Române de Radiodifuziune din 1990 – specializată în Muzica de Operă – iar în 1996 a contribuit la pregătirea și lansarea primului post de muzică clasică din țară, Radio România Muzical, de pe poziția de editor, poziție pe care a ocupat-o până în 2004. Ca realizator – radio, s-a remarcat prin emisiunea ”Seara de operă”: nelipsită din grila posturilor Radio România Muzical și Radio România Cultural de peste 2 decenii și distinsă cu  Premiul Uniunii Criticilor Muzicali (1998) și Premiul Musica Viva, acordat de Forumul Muzical Român (2008). A arhivat zeci de emisiuni în dialog cu personalități artistice dintre cele mai importante: de la Virginia Zeani, Mariana Nicolesco și Nicolae Herlea, până la Angela Gheorghiu, Roberto Alagna, Diana Damrau sau Piotr Beczala. A fost primul jurnalist acreditat de Radio România în Germania, după evenimentele din decembrie 1989, pentru corespondențe muzicale săptămânale. Și, de asemenea, primul jurnalist muzical român care a realizat transmisiuni directe din Studioul unui post de radio străin -în 2011 și anii care au urmat- din studioul Radio Metropolitan Opera International din New York, transmisiuni care s-au bucurat de mare succes. A semnat numeroase articole, recenzii și interviuri în diferite publicații. A inițiat seratele Opera FANtastica în anul 2016 – din dragoste pentru muzica și artiștii de operă – dorindu-și să-i apropie pe cei din urmă de marele public, mai ales pe acei artiști care sunt mai bine cunoscuți peste hotare decât în propria lor țară. Și, le-a adresat – în primul rând, împătimiților de operă, prin chiar ortografierea titlului – Opera FANtastica – Luminița Arvunescu arătând că asociază cele două categorii, artiști și public, în accepțiunea de artiști – capabili să facă din Operă, prin talentul și efortul lor, un tărâm „fantastic” – și de „Opera –fan” – adică public meloman, capabil de orice sacrificiu de sine pentru acest gen muzical.

10
/12
/20

OAMENII MUZICII În secolul 19, coloana sonoră a aristocrației vieneze era valsul, iar Regele valsului a fost Johann Strauss II. Faima uriașă de care s-a bucurat încă din tinerețe a stârnit furia tatălui său, el însuși compozitor celebru. Descoperiți-l pe Strauss fiul - garantat vă va da o stare bună, și poate nici nu veți putea rămâne pe scaun...

09
/12
/20

SoNoRo a împlinit anul acesta 15 ani de existență, ocazie cu care vă invităm să revizităm momentele aparte ale festivalului, de la primii ani când se repeta în săli de birouri până la regăsiri cu locurile natale și lucrări de o sensibilitate copleșitoare, care vor rămâne pentru totdeauna în memoria colectivă.

06
/12
/20

Joi, 3 decembrie 2020, în cadrul Conferinței Naționale a Managerilor Culturali (CNMC), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a anunțat rezultatele parțiale ale celui mai recent studiu „Tendințe ale consumului cultural în pandemie”, sondaj de opinie care reflectă intenția respondenților de a desfășura activități culturale în spațiul public și non-public pe parcursul anului 2020.

06
/12
/20

Marți, 8 decembrie, la ora 19, pe canalul de youtube al Filarmonicii, pe facebook-ul Filarmonicii „George Enescu” și pe cel al Radio România Muzical va fi transmis cel de al cincilea concert fără public din cadrul Stagiunii de marți seara 2020-2021.

04
/12
/20

Șapte artiști pop români cântă împreună piesa „Cel mai frumos cadou”, pentru cei mai vulnerabili copii ai României. În plină pandemie, care a afectat profund industria muzicală, dar și societatea românească în ansamblu, artiști importanți din România fac un gest de solidaritate și se alătură pro-bono cauzei Hope and Homes for Children, pentru ca 1600 de copii aflați în risc de separare familială să rămână alături de părinții lor.

04
/12
/20

250 de obiecte de artă semnate Andrei Pandea, câte unul pentru fiecare an trecut de la nașterea compozitorului Ludwig van Beethoven, vor forma publicul simbolic al concertului online „ATINS prin muzică // Beethoven // Testament”, cu care violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu încheie anul 2020 din cea de-a cincea Stagiune Camerală „Florescu-Fernandez & Friends”.

02
/12
/20

Filarmonica „George Enescu” și Asociația „Clasic e fantastic” anunță un nou concert, din păcate, fără public, din seria Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica. Sâmbătă, 5 decembrie, la ora 11, pe scena Sălii Mari a Ateneului Român, se va desfășura o nouă Lecție de jazz ce va fi transmisă on line, în timp real și la care vă invităm să participați.

27
/11
/20

OAMENII MUZICII „A muntagna”, „muntele”, este numele dat de localnici Etnei, vulcanul ce domină Catania. Un munte de frumusețe și emoție a fost și Bellini în peisajul istoriei muzicii, chiar dacă nu a creat extrem de multe lucrări și a murit la nici 34 de ani. Sicilianul blond cu ochi albaștri a rămas unul din cei trei zei absoluți ai Bel canto-ului, alături de Rossini și Donizetti.

15
/11
/20

OAMENII MUZICII Romanticul ce a dat aripi expresivității pianului, Frédéric Chopin (1810-1849) a marcat ireversibil istoria  acestui instrument, fiind primul mare compozitor care i s-a dedicat exclusiv. Compozitor legendar, celebru ca pianist și în improvizație, a fost adorat în timpul vieții și a rămas fascinant și în posteritate.