Un weekend de film documentar marca Astra Film la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-weekend-de-film-documentar-marca-astra-film-la-bucuresti/

Între 9 şi 11 februarie 2018, caravana Astra Film on Tour este la Bucureşti, la Muzeul Naţional al Țăranului Român, cu şase dintre cele mai bune documentare din colecţia AFF 2017. Astra Film on Tour îşi continuă călatoria cinematografică prin ţară cu cele mai apreciate filme de nonficţiune din lume din ultimul an.

Un articol de Liliana Matei|10 februarie 2018

Prima zi de Astra Film on Tour la București a adus pe marele ecran filmul The Challenge/ Confruntarea (regia Yuri Ancarani), o explorare vizuală realizată cu măiestrie, care redă pregătirile șeicilor din Qatar pentru un concurs cu șoimi, într-o opulentă experiență cinematografică. Dar și Taste of cement/ Gust de ciment, în regia lui Ziad Kalthoum, un film poetic despre drama refugiaților sirieni.

Sâmbătă, 10 februarie 2018, de la ora 18:00, este programat filmul Bad Kids/ Copii-problemă (regia Keith Fulton), un documentar observațional care-i urmărește pe parcursul unui an pe câțiva dintre elevii cu probleme și pe directoarea inimoasă a liceului californian Black Rock, un liceu alternativ pentru elevii aflați în pericol de abandon școlar. De la ora 20:00, cinefilii de la MȚR vor urmări filmul PhoeniXXX (regia Mihai Gavril Dragolea), distins cu Premiul pentru cea mai bună cercetare în secțiunea România la AFF 2017, un film care dezvăluie viața offline a două modele de videochat și oferă spectatorului accesul fără precedent într-o industrie nemiloasă și foarte populară în România.

A treia zi de proiecții Astra Film on Tour, duminică, 11 februarie 2018, începe la ora 17:00 cu filmul Convictions/Comisia de recrutare, regia Tatiana Chistova, un film care oferă o privire rar întâlnită în măruntaiele mașinăriei birocratice prin care sunt obligați să treacă toți tinerii considerați apți pentru serviciul militar în societatea tot mai militarizată din Rusia de azi. Atunci când recruții se întâmplă să fie „diferiți confruntarea cu comisia devine dramatică.

De la ora 19:00, va rula Communion/Prima împărtășanie de Anna Zamecka, un film emoționant despre eforturile unei tinere de a menține laolaltă o familie disfuncțională. Matură dincolo de vârsta ei, Ola, care are 14 ani, gătește, face curățenie, are grijă de fratele ei autist, în vreme ce tatăl e inutil iar mama lipsește cu desăvârșire. Tot ei îi revine sarcina de a-l ajuta pe fratele ei să fie acceptat pentru prima împărtășanie, o ocazie pentru reuniunea întregii familii.

Proiecțiile vor avea loc la Cinema Muzeul Țăranului – Studio Horia Bernea din cadrul MNTR – Intrarea prin strada Monetăriei 3, Sector 1, București. Prețul unui bilet este de 10 lei.

Astra Film On Tour la București este organizat de Astra Film, CNM Astra, Consiliul Județean Sibiu, Muzeul Național al Țăranului Român.

Cea de-a XXV-a ediție a Astra Film Festival va avea loc la Sibiu între 15 și 21 octombrie 2018.

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.