UNDERCLOUD13, o nouă scenă outdoor, la Muzeul Grigore Antipa
https://www.ziarulmetropolis.ro/undercloud13-o-noua-scena-outdoor-la-muzeul-grigore-antipa/

UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice, primul festival de teatru independent din România ajunge anul acesta şi în grădina Muzeului Antipa.

Un articol de Liliana Matei|28 iulie 2020

Între 11 și 18 august, în fiecare dimineață, scena va fi rezervată secțiunii MINICLOUD, dedicată celor mici. Create de actorul Marian Râlea pentru UNDERCLOUD, spectacolele „Cetatea Poveștilor” se adresează copiilor între 3 și 14 ani, dar sunt acceptați și bunicii, părinții sau frații/surorile mai mari.

Timp de 7 zile, de la 11:00 la 12:00, actorii împreună cu spectatorii construiesc o cetate a poveștilor. În fiecare zi, o nouă poveste dă viață cetății în așa fel încât la final, în cea de a 8-a zi, cetatea va ține un carnaval.

Spectacolele au loc păstrând distanțarea socială între spectatori și respectând toate măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 (spălatul pe mâini înainte de intrarea în spațiul de joc, dezinfectarea cu alcool, purtarea măștii de către adulții însoțitori). Toate aceste reguli vor fi incluse ca parte din spectacol în așa fel încât cei mici să aibă parte și de un moment educativ ce va fi premiat de către organizatori la finalul reprezentației.

Serile în grădina Muzeului Antipa vor fi dedicate performance-urilor lectură: „Mai drăguț decât Dostoievski” (o lectură după Nora Iuga și Angela Baciu, în dramatizarea lui Chris Simion-Mercurian cu Maia Morgenstern și Carla-Maria Teaha), „Cum am dresat un melc pe sânii tăi” (piesă scrisă de dramaturgul Matei Vișniec, un „performance reading” în filigran poetic, creat de două femei – actrița Carla Maria Teaha împreună cu regizoarea Mariana Cămărășan) și „Nebunul” (după romanul lui Savatie Baștovoi, punctul de pornire al spectacolului performance cu Antoaneta Cojocaru, în dramatizarea și regia Chris Simion – Mercurian cu suport video semnat Bogdan Botofei). Secțiunea dedicată performance-urilor lectură este susținută de CBRE.

Secțiunea ”#BestOf”, dedicată celor mai îndrăgite spectacole premiate de-a lungul anilor în festival și atelierele pentru copii vor avea loc în curtea Muzeului Țăranului Român.

Toate evenimentele UNDERCLOUD vor avea loc respectând măsurile impuse pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Biletele pentru spectacolele UNDERCLOUD se găsesc online, pe Eventbook și mystage.ro.

Spectatorii festivalului UNDERCOUD pot beneficia și anul acesta de tradiționala ofertă „1+1”. Oricine achiziționează bilete cu un card Raiffeisen Bank primește 1 bilet gratuit la unul cumpărat, pentru orice spectacol #UNDERCLOUD13! Această ofertă este disponibilă la Muzeul Grigore Antipa, Librăria Humanitas Kretzulescu și Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.