Urzeala textului – un workshop pentru o poveste de succes, la Godot Cafe-Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/urzeala-textului-un-workshop-pentru-o-poveste-de-succes-la-godot-cafe-teatru/

În spatele fiecărui eveniment important se află un scenariu de succes. Te-ai gândit care e legătura dintre teatru şi o emisiune TV, un clip, o campanie publicitară sau un eveniment “unicat”? Câteva structuri dramatice bine gândite.

Un articol de Petre Ivan|9 mai 2014

Dacă vrei să ştii mai multe vino la cele 8 întâlniri cu lect. univ. dr. Ana-Maria Nistor. După workshop s-ar putea să te apuci de altceva sau, cine știe?, poți fi viitorul dramaturg montat la Godot Cafe-Teatru.

URZEALA TEXTULUIDespre ce e vorba?

Se strâng câțiva oameni (nu mulți) și fac, desfac, analizează și inventează povești.

Ce se întâmplă, de fapt?

La finalul workshopului cursanții și profesorul se luminează: Aha!, Asta era!, Evrika! etc. sau, cel puțin, vor rosti mult mai pătrunși cuvinte precum tensiune, climax, protagonist, aristotelic, hazard, final deschis, indicație de cod…

Cum, când și unde?

La o cafea. În jurul unor foi de hârtie, în general gândind și dezbătând chestiunea în cauză. Toate acestea, în perioada 25 mai – 1 iulie, la Godot Cafe-Teatru, după un orar flexibil, stabilit de comun acord cu participanții.

Înscrierile se fac în perioada 8 – 18 mai, la adresa [email protected].

 

Preț: 600 lei. Pentru studenții și absolvenții de teatru se fac reduceri de 25%.

Numărul locurilor este limitat și chiar dacă afirmația pare o șmecherie de marketing, e pe bune!

Ana-Maria Nistor

Ana-Maria Nistor

Ana-Maria Nistor este lect.univ.dr. la Facultatea de Teatru din cadrul UNATC „I.L. Caragiale” București, unde predă Istoria teatrului universal, Teatru contemporan și Analiza textului dramatic.

Este critic de teatru, scenarist și autor a trei cărți: despre public și receptare – Teatrokratia, al volumului Cele mai frumoase 100 de piese de teatru – o incursiune în dramaturgia universală și al recentei Piața Teatrului – scena interbelică văzută de scriitori.

Colaborează cu ziare și reviste importante, a fost redactor șef adj. la TimeOut București, scrie scenarii TV și dramatizări. Printre alte distincții, a primit Premiul Studenților ANOSR – Profesor Bologna – Marii profesori care ne inspiră.

Contact: [email protected] | www.facebook.com/urzealatextului

Foto cu Urzeala textului  – Godot Cafe-Teatru

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.