„Utøya – 22 iulie”, în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/utoya-22-iulie-in-cinematografe/

„Utøya – 22 iulie”, filmul despre o zi pe care nu o vom uita niciodată, dar care este aproape imposibil de imaginat, este acum în cinematografele din România.

Un articol de Liliana Matei|16 august 2018

Cel mai controversat film din competiția Berlinale 2018, filmat într-un singur plan secvență, urmărind cu acuratețe cele 72 de minute care au cutremurat istoria recentă a Norvegiei, filmul va rula în prima săptămână la București, Cluj Napoca, Constanța, Iași, Brașov, Lugoj, Pitești, Sfântu Gheorghe, Bârlad, Deva, Botoșani și Baia Mare. Vedeți aici programul primei săptămâni. Găsiți detalii pe pagina de Facebook a filmului.

Context: Pe 22 iulie 2011, în Oslo, o puternică explozie declanșată de o mașină capcană a ucis 8 persoane. Două ore mai târziu, autorul atentatului ajungea pe insula Utøya, unde avea loc o tabără a tineretului laburist. Prinși în capcană și fără cale de scăpare, 69 de tineri au murit și 110 au fost răniți în urma atacului armat.

Filmul Utøya – 22 iulie urmăreşte prin intermediul unui personaj fictiv de 19 ani, Kaja, cele 72 de minute interminabile în cursul cărora extremistul de dreapta a urmărit şi împuşcat tinerii prinşi fără scăpare pe insuliţa din apropiere de Oslo.

La 7 ani de la atacul care a şocat Norvegia și întreaga lume, Erik Poppe aduce pe ecrane povestea tinerilor care au înfruntat teroarea, confuzia și durerea zilei de 22 iulie 2011. Scris din mărturii și fapte cunoscute, creat în urma unui dialog cu mare parte din supraviețuitori și filmat într-un singur plan-secvență, filmul reface în timp real atmosfera aproape sufocantă a masacrului.

Cunoaștem împrejurările incidentului de pe 22 iulie 2011 din tabăra de vară AUF prin intermediul procesului, cărților și din media. Dar cei mai mulți dintre noi nu pot concepe panica și confuzia de la fața locului, alegerile imposibile care le-au fost date celor mai mulți dintre ei, frica enormă și durerea celor afectați, pe care le vor resimți de-a lungul vieții. Mare parte din ceea ce a fost scris și spus în media a fost despre manifesto-ul teroristului, despre procesul de judecată și sentință. Prin Utøya – 22 iulie, regizorul Erik Poppe a dorit să redea lupta tinerilor pentru supraviețuire și să atragă atenția asupra victimelor – cei care au fost uciși, cei care au rămas în viață, familiile și apropiații lor:

„Modul în care au experimentat ei acest atac terorist este greu de descris în cuvinte. Am speranța că acest film ne poate ajuta să înțelegem și să arătăm chiar mai multă compasiune celor care, datorită destinului sau prin coincidență, au fost prinși în acest haos când răul a lovit.” (Erik Poppe)

Arătat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2018, în cadrul competiției internaționale, filmul a avut un puternic impact atât în rândul spectatorilor, cât şi al presei internaţionale.

Utøya – 22 iulie va rula în cinematografele din România începând cu data de 17 august, distribuit de Bad Unicorn. Astăzi, 16 august, filmul va rula în avanpremieră la București (Cinema Elvire Popesco, Grand Cinema Băneasa, Cinema City AFI Palace Cotroceni, Cine Globe Titan, Cinema Europa), Brașov (Cinema One), Lugoj (Cinema Bela Lugoși), Pitești (Cinema Sebastian Papaiani)Botoșani (Cinema Unirea și Cine Globe ), Baia Mare (Cinema Dacia).

Citiţi şi:
26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]