-->

Uverturi celebre din opere și aniversarea a 70 de ani de la inaugurarea clădirii Radio România
https://www.ziarulmetropolis.ro/uverturi-celebre-din-opere-si-aniversarea-a-70-de-ani-de-la-inaugurarea-cladirii-radio-romania/

„Bărbierul din Sevilla”, „Nunta lui Figaro”, „Don Giovanni”, „Carmen” sunt câteva dintre titlurile de operă care nu mai au nevoie de nici o prezentare şi în jurul acestor „hit-uri” ale muzicii clasice este conceput concertul prezentat vineri, 25 noiembrie 2022 (de la 19.00) de Orchestra Naţională Radio.

Un articol de Petre Ivan|22 noiembrie 2022

Intitulat „Uverturi celebre”, evenimentul de la Sala Radio se va derula sub bagheta lui Mihnea Ignat, dirijor al Operei Naționale Române Timișoara și director artistic al Orchestrei Simfonice din Elche (Spania). Mihnea Ignat a fost dirijor asociat al Orchestrei Simfonice Naționale a Republicii Dominicane și director artistic al Orchestrei Filarmonice a Universității din Alicante.

În prima parte a serii veți asculta: Paisiello – uvertura operei Bărbierul din Sevilla, Mozart – uvertura la Nunta lui Figaro și uvertura la Don Giovanni, Rossini – uvertura la Bărbierul din Sevilla, Donizetti – uvertura La Favorita și Verdi – uvertura la Forța Destinului. În cea de-a doua parte a concertului vă veți bucura de uvertura Leonora Nr. 3 semnată de Beethoven și de selecțiuni din Suitele Carmen – Bizet.

Destinul operei Carmen, ca și al creatorului ei, este unul pe cât de inedit, pe atât de tragic. Bizet a murit subit la doar 36 de ani, la câteva luni după premiera absolută a operei sale la Paris, convins fiind că lucrarea sa este un eșec. Dacă ar mai fi trăit doar un an de zile ar fi apucat să se bucure de succesul capodoperei sale, a cărei celebritate și frecvență a montării în teatrele lirice ale lumii sunt depășite doar de „La Traviata” (Verdi).

Când a terminat de compus Carmen, Bizet a scris unui prieten mărturisind: „Am scris o lucrare care este plină de claritate și de energie, plină de culoare și melodie.” Premiera absolută a avut loc pe 3 martie 1875 și câteva nume importante ale muzicii franceze au asistat la eveniment, printre care Massenet, Offenbach, Delibes și Gounod. Din păcate însă, publicul nu a apreciat inițial creația lui Bizet.

Carmen a revoltat spectatorii și a revoluționat pur și simplu teatrul liric. Publicul care fusese obișnuit să vadă pe scenă subiecte mitologice cu zei și zeițe, regi și regate de altădată, procesiuni religioase, ceremonii și povestiri moralizatoare a acceptat cu greu un subiect contemporan, străbătut de atâta realism și chiar violență. O femeie care fuma pe scenă, cu o viață depravată precum Carmen, un pronunțat caracter erotic, fabricanți de țigări, țigani, crime, hoți ș.a. toate acestea reprezentau o combinație prea șocantă în epocă, dar tocmai puterea și adevărul emoțiilor exprimate i-au asigurat nemurirea lui Bizet și operei sale.

Pe 3 iunie 1875, în seara celei de-a 31-a reprezentații de „Carmen”, Bizet a murit brusc din cauza unui atac de cord.

Evenimentul din data de 25 noiembrie punctează și o aniversare specială a Sălii Radio: se împlinesc 70 de ani de când s-a inaugurat – pe 27 noiembrie 1952 – clădirea ce găzduiește și astăzi Radio România. Cu această ocazie, veți admira pe ecranele din foaierul central al Sălii Radio o expoziție fotografică ce reunește imagini de arhivă inedite din istoria instituției.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

06
/09
/24

Celebrul violonist Dmitry Sitkovetsky, Președintele Juriului pentru secțiunea de vioară a Concursului Internațional George Enescu, ediția a XIX-a, va susține astăzi, 6 septembrie 2024, ora 19:00, un recital excepțional pe scena Ateneului Român, alături de bine-cunoscutul violoncelist de origine română Valentin Răduțiu și de pianistul Lukas Geniušas.

29
/08
/24

În perioada 3-5 septembrie 2024, Bucureștiul va găzdui cea de-a 9-a ediție a conferinței Mastering the Music Business (MMB), cel mai mare eveniment dedicat industriei muzicale din România. Conferința va avea loc la Hotel Caro și Club Expirat, oferind participanților oportunități inedite de învățare, networking și expunere în fața unor experți internaționali și locali din domeniul muzical.

21
/08
/24

Cea mai mare ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc timp de patru zile, între 15 și 18 august 2024, #PesteTotinBrasov, în nouă locații din oraș și din proximitatea Brașovului, și a adus iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, concerte de excepție, ateliere și filme muzicale, proiecții de filme în aer liber și activități pentru copii.

09
/08
/24

Numărătoarea inversă a început! Summer in the City aduce 50 Cent și cei mai buni hip hoperi români pe scena din București!

09
/08
/24

4 zile de festival, peste 30 de concerte, peste 100 de artiști din toată lumea, peste 20 de filme proiectate, totul în 9 locații: Piața Sf. Ioan, Cetățuia Brașovului, Piața Sfatului, Piața Brassai, Parcul Central Nicolae Titulescu, Cartier Coresi, Juno Wine Garden, Deane’s Irish Pub & Grill, Biserica Fortificată din Bod.

08
/08
/24

Balkanik Festival – Home of World Music, recunoscut pentru atmosfera sa unică și spiritul de melting pot cultural, revine la Grădina Uranus în perioada 6-8 septembrie. Evenimentul continuă să fie un punct de întâlnire pentru comunitățile din București și pentru turiștii care vizitează capitala României special pentru acest festival.