Valentin Gheorghiu și invitații săi, la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/valentin-gheorghiu-si-invitatii-sai-la-ateneul-roman/

Unul dintre momentele de culminaţie şi excelenţă artistică devenite tradiţie la Festivalul „Vara Magică” o constituie prezenţa pianistului Valentin Gheorghiu în cadrul concertelor desfăşurate sub genericul Dialogul generaţiilor. Miercuri, 2 august, de la ora 19.30 pe scena Ateneului Român alături de Valentin Gheorghiu se vor afla soţia acestuia, Roxana Gheorghiu – pian şi fiica lui, Valentina Gheorghiu – pian, dar şi o altă celebră celebră familie de muzicieni români, Marin Cazacu – violoncel, Ștefan Cazacu – violoncel şi Iulia Adriana Cazacu – vioară.

Un articol de Petre Ivan|30 iulie 2017

Programul este construit în jurul unor lucrări celebre, precum Händel– Sonata pentru două violoncele și pian, Mozart – Sonata pentru două piane, Händel/Halvorsen– Passacaglia pentru vioară și violoncel, Beethoven – Trio nr. 4 în Si bemol major op. 11, Rachmaninov – Trio elegiac, Ravel – La Valse.

Lanto Communication organizează a şasea ediţie a Festivalului Internaţional “Vara Magică” la Ateneul Român din Bucureşti în perioada 5 iulie – 23 august 2017.

Concertele sunt organizate în fiecare săptămână și prezintă pe afiş formaţii camerale, dar şi orchestre simfonice precum Orchestra Română de Tineret, Orchestra Naţională de Tineret a Olandei, Romanian Sinfonietta Orchestra și Orchestra Naţională de Cameră a Moldovei, alături de celebri dirijori şi solişti români şi străini.

Cea de a VI-a ediție a Festivalului „Vara Magică” reafirmă forța PARTENERIATULUI prin care Lanto Communication oferă publicului său o vară la standarde culturale europene.

Beneficiind de aer condiționat, Sala Mare a Ateneului Român va fi din nou gazdă primitoare a unui șir de evenimente artistice de nivel internațional.

 

Biletele şi abonamentele s-au pus în vânzare pe www.eventim.ro şi la casa de bilete a Ateneului Român tel. 0733.612.948

Foto: Valentin Gheorghiu,  Ateneul Român – Virgil Oprina

 

 

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.