Varșovia: Ghid turistic, cu Maia Morgenstern – premieră la Teatrul Evreiesc de Stat
https://www.ziarulmetropolis.ro/varsovia-ghid-turistic-cu-maia-morgenstern-premiera-la-teatrul-evreiesc-de-stat/

Teatrul Evreiesc de Stat deschide stagiunea miercuri, la sediul central din strada Iuliu Barasch, nr 15, sector 3, Bucureşti (zona Sf. Vineri – Udrişte), cu spectacolul ”Varşovia – Ghid Turistic” de Hillel Mitelpunkt. Premiera spectacolului va avea loc miercuri, 2 noiembrie, de la ora 19.00 şi joi, 3 noiembrie, de la ora 18.00, la Teatrul Evreiesc de Stat.

Un articol de Petre Ivan|1 noiembrie 2016

Născut în 1949 la Tel Aviv, Hillel Mitelpunkt este cel mai proeminent dramaturg israelian al anilor 1980.

Profesor de teatru al Universității din Tel Aviv, scriitor în rezidență la Teatrul Beersheba, membru al Teatrului Municipal Haifa, scenarist, actor și regizor, celebru pentru montările propriilor sale piese la teatrele din Haifa, Be’er Sheva, Beit Lessin, Cameri și Habima (Tel Aviv).

Dintre cele mai cunoscute piese ale sale amintim Driver, painter (șoferul, pictorița), Varșovia: Ghid Turistic, The House Mother (Casa mamă), Gorodish, The Actor (Actorul), Friends of Friends (Prietenii prietenilor) și Grocery (Băcănia).

Hillel Mitelpunkt este și triplu laureat al Premiului pentru ‘Cea Mai Bună Piesă Israeliană’, pentru Driver, Painter, The House Mother și Gorodish. Dramaturgia lui Mitelpunkt se concentrează asupra vieții israeliane, pline de tensiune, conflict și patos.Varșovia: Ghid turistic

Varșovia: ghid turistic este o comedie dulce-amară ce amintește de filmele pasionale ale lui Almodovar, despre relația de ură și iubire dintre noi și trecutul nostru, dintre noi și părinții noștri. O călătorie de afaceri într-un oraș rămas parcă în alte vremuri se transformă într-un uragan emoțional, care scoate la suprafață toate reproșurile și adevărurile pe care o mamă și un fiu au să și le spună și pe care le-au adunat în cincizeci de ani — un cocktail de nostalgie și pasiune dezlănțuită, din care nu putem ieși decât transformați și poate puțin purificați. (Eugen Gyemant, regizor)

Povestea Margăi Weisberg, supraviețuitoare a Holocaustului și refugiată din Polonia natală în Israel, oferă o perspectivă asupra sentimentelor multor evrei din anii de după război. Și totuși conflictul armat de la mijlocul secolului XX, care a provocat moartea a șaptezeci de milioane de oameni, nu este singurul război în cauză, conflictul dintre mamă și fiu reprezentând adevăratul teritoriu minat al piesei.

O mamă și fiul ei călătoresc spre Varșovia, pentru a încerca să obțină o clădire ce a aparținut familiei lor înainte de cel de-al doilea război mondial. Călătoria lor dezvăluie conflictul între generații, relațiile lor cu tatăl care a murit cu ani în urmă și ‘lecția’ Holocaustului, atât pentru generația care l-a trăit, dar și pentru generația mai tânără, care a simțit această experiență îngrozitoare în copilărie. Varșovia din piesă este doar o fabulă. Ar fi putut fi, la fel de bine, București sau Budapesta. Varșovia este trecutul pe care părinții noștri îl poartă cu ei. Un trecut dificil pe care ei nu vor fi în stare să îl uite și un loc de care, surprinzător, le este totuși dor. (Hillel Mitelpunkt, dramaturg)

Foto: Varșovia: Ghid turistic – facebook

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

05
/01
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a ansamblului Operei Naționale București, asta după ce reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către public, fiind sold-out.

05
/01
/24

Luna iubirii începe la Sala Dalles în acorduri romantice, cu Chansons D’Amour: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera vor fi celebrate în acest eveniment în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.