Veronica Roth, creatoarea seriei „Divergent”, vine la FILIT
https://www.ziarulmetropolis.ro/veronica-roth-creatoarea-seriei-divergent-vine-la-filit/

Organizatorii Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT au anunţat numele unui alt invitat de marcă, ce va fi prezent la Iaşi în perioada 3-7 octombrie 2018. Este vorba despre Veronica Roth, numărul 1 în topul „New York Times” al celor mai bine vânduţi autori, pentru seria „Divergent” („Divergent”, „Insurgent”, „Experiment”).

Un articol de Liliana Matei|25 septembrie 2018

Trilogia „Divergent” a fost adaptată într-o serie de filme, cu actorii Shailene Woodley și Theo James în rolurile principale. Filmele s-au bucurat de un imens succes în întreaga lume, cu încasări de sute de milioane de dolari și cu numeroase premii și nominalizări.

Un alt volum al autoarei, Pecetea Morții, publicat în ianuarie 2017, a intrat direct pe locul 1 în lista „New York Times” a celor mai bine vândute cărți, rămânând în această poziție vreme de optsprezece săptămâni. Cumpăna destinelor, cea de-a doua parte a seriei „Pecetea Morții”, a debutat de asemenea pe primul loc în lista „New York Times” și continuă să atragă un număr uriaș de cititori.

Veronica Roth a debutat la vârsta de 22 de ani și a scris primul volum din seria care avea să o facă celebră, „Divergent”, în timp ce urma cursurile Universității Northwestern, unde a absolvit cu magna cum laude. Cărțile sale au primit mai mulți ani la rând „Premiul Goodreads Choice pentru cea mai bună carte fantasy şi SF pentru tineri”. Volumele sunt publicate în România la Editura Leda.

Festivalul Internațional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) este un proiect cultural finanțat de Consiliul Județean Iași prin Muzeul Național al Literaturii Române Iași și va reuni anul acesta cunoscuți scriitori din țară și din străinătate în perioada 3-7 octombrie, în cadrul unor evenimente deschise publicului larg. Printre invitați se regăsesc nume importante ale literaturii mondiale, precum Jonathan Franzen (SUA), Jón Kalman Stefánsson (Islanda), Kamila Shamsie (Marea Britanie), Sylvie Germain (Franța) etc., alături de zeci de scriitori și poeți români, precum și traducători din lumea întreagă. La eveniment vor mai participa și manageri culturali, editori, jurnaliști din țară și din străinătate.

Detalii despre FILIT se găsesc pe site-ul www.filit-iasi.ro.

 

13
/05
/14

Bookfest Junior 2014 este primul program de evenimente special conceput pentru copii şi adolescenţi, fiind un prilej pentru ei de a face cunoştinţă cu cei care publică cărţi, cu autorii şi ilustratorii de carte.

12
/05
/14

Miercuri, 14 mai, la ora ora 17.00, în Sala „Mircea Vulcănescu” a Bibliotecii Naţionale a României, va avea loc o dezbatere pe tema „Limba exilată şi epistolele ei”, pornind de la cel mai recent volum semnat de Norman Manea, Plicuri şi portrete, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, apărut de curînd la Editura Polirom.

07
/05
/14

La început, l-am văzut, cu adevărat, pe Florin Piersic Jr. pe scenă. Mi-a fost atunci greu să îl compar cu ceva cunoscut. Juca atât de firesc, felul în care dădea din mână, felul în care se mișca, într-o dezordine perfect controlată, totul îmi arăta că l-am întâlnit pe acela pe care îl căutam. Actorul.

05
/05
/14

T. O. Bobe, scriitorul care a dat acum zece ani „Cum mi-am petrecut vacanța de vară“, o carte de o forță de expresie, ba chiar și de un succes rareori egalate, T. O. Bobe, scriitorul care a revenit în 2011 cu „Contorsionista“, ne-a oferit un scurt interviu din care va rezulta că a scrie cărți în România echivalează cu a merge pe o sârmă imposibilă care arareori duce undeva.

02
/05
/14

Secolul XIX a reprezentat o perioadă ȋnsemnată ȋn istoria literaturii spaniole. Ocupația franceză din primele decenii a știrbit avȃntul creativ al spaniolilor. Ȋn 1833 ȋnsă, moartea lui Fernando VII a prilejuit instalarea romantismului prin scriitori ca Ángel de Saavedra sau José Zorrilla. Și cum iubirea a reprezentat dintotdeauna o sursă inepuizabilă de inspirație pentru romantici, ȋn anii 1800 au luat naștere numeroase opere valoroase din care se desprind povești diafane și drame psihologice inedite. 

30
/04
/14

În perioada 30 aprilie-18 mai 2014, Norman Manea, unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români şi cel mai tradus autor de limbă română, se va afla în România pentru mai multe întîlniri cu cititorii.

30
/04
/14

Admit: doar v-am ademenit cu acest titlu. Nu e ca și cum aș ști. Altfel, vă trimiteam ilustrate din Lanzarote sau ceva. Nu e cazul.

29
/04
/14

Librăria Humanitas de la Cişmigiu va găzdui astăzi (29 aprilie), de la ora 19.00, o nouă întâlnire a Clubului Cărţile Denisei, care va avea ca subiect cartea „Tabachera din Bagombo” de Kurt Vonnegut, aparută recent la editura Humanitas.

27
/04
/14

Rusia – controversată și ȋntinsă, țara marilor artiști și a marilor orgolii politice. Ar fi aproape imposibil să o cuprinzi ȋntr-o singură carte. Natalia Kliuceariova ȋși propune să-i capteze esența, sufletul alcătuit din frȃnturi de viață. Uneori triste, alteori posedȃnd o carismă neȋnțeleasă, piesele de puzzle se compun pentru a crea o Rusie ȋn care descoperi mereu ceva surprinzător.

26
/04
/14

Am citit abia acum, bărbat la 30 de ani, “De ce fierbe copilul în mămăligă” (Polirom, 2013). Am simțit, abandonându-mă unui entuziasm când insolent, când resemnat, inima îmbătrânindu-mi. Trăiesc de atunci ca și cum aș ști răspunsul la o întrebare care nu i-a fost pusă, de fapt, niciodată nimănui. M-am întâlnit cu Aglaja Veteranyi, autoarea, așa cum un drum îmbrățișează un alt drum la o răscruce.

19
/04
/14

Paisprezece titluri semnate de Gabriel Garcia Marquez au apărut în ultimii 20 de ani în România şi s-au vândut în peste 600.000 de exemplare, au declarat pentru agenţia Mediafax reprezentanţii editurii Rao, care deţine exclusivitatea la nivel naţional pentru operele scriitorului columbian.

18
/04
/14

Gabriel García Márquez a fost, așa cum rezultă și din scurtele ferpare întocmite ad-hoc în lumile noastre virtuale, cel mai popular, cel mai iubit scriitor al timpurilor noastre.

10
/04
/14

Astăzi, de la ora 18.30, la Librăria Dalles din Bucureşti, Editura Cartea Românească vă invită la aniversarea a 100 de ani de la naşterea poetei Maria Banus, eveniment marcat de apariţia a două volume inedite de memorialistică, Însemnările mele, disponibile şi în ediţie digitală.

09
/04
/14

Scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 1982, spitalizat pe 31 martie, din cauza unei infecţii pulmonare şi urinare, a fost externat marţi.