Victor Brauner, George Călinescu şi Mateiu Caragiale – 12 martie în cultură
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-brauner-george-calinescu-si-mateiu-caragiale-12-martie-in-cultura/

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 12 martie s-a născut Victor Brauner, fondator al avangardismului românesc şi cel mai bine cotat pictor român din toate timpurile? Opera sa „Cazul straniu al domnului K“ a fost vândută în aprilie 2003, la Paris, cu suma de 700.000 de euro. Tot în 2013, lucrarea sa „Al şaptelea simţ“ (1948) a obţinut suma de 308.458 de euro la o licitaţie din Londra. Victor Brauner s-a născut la Piatra Neamţ, în 1903. În 1930 a plecat la Paris, unde s-a ataşat de Brâncuşi, omul care i-a pus în mână un aparat de fotografiat. Brauner a străbătut bulevardul Montparnasse şi a fotografiat o casă – casa unde îşi va pierde, peste doar câţiva ani, ochiul. În 1931, Brauner îşi pictează autoportretul. Decide să îl anime puţin, pentru a-l face mai extravagant şi… îi scoate un ochi! Un an mai târziu, realizează o compoziţie onirică şi violentă. În prim-plan se află un chip care are înfipt în orbită un stilet pe care stă scrisă litera D, iniţiala celui care avea să-l lovească mai târziu. Pe 28 august 1938, în casa fotografiată în 1930 arev loc o petrecere boemă. Printre cei prezenţi se află şi Victor Brauner. Are loc o ceartă între doi spanioli se sparg câteva pahare, iar unul dintre cioburi se opreşte în ochiul lui pictorului român, împlinind “profeţia” lui Brauner.

Un articol de Petre Ivan|12 martie 2014

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 12 martie s-a născut Victor Brauner, fondator al avangardismului românesc şi cel mai bine cotat pictor român din toate timpurile? Opera sa „Cazul straniu al domnului K“ a fost vândută în aprilie 2003, la Paris, cu suma de 700.000 de euro. Tot în 2013, lucrarea sa „Al şaptelea simţ“ (1948) a obţinut suma de 308.458 de euro la o licitaţie din Londra. În 1930, pe când avea 27 de ani, Victor Brauner a plecat la Paris, unde s-a ataşat de Brâncuşi, omul care i-a pus în mână un aparat de fotografiat. Brauner a străbătut bulevardul Montparnasse şi a fotografiat o casă. Casa unde îşi va pierde peste câţiva ani ochiul. În 1931, Brauner îşi face autoportretul. La  final, decide să anime puţin tabloul, pentru a-l face mai extravagant, şi îi scoate un ochi. Un an mai târziu, realizează o compoziţie onirică şi violentă. În prim-plan se afa un chip care avea înfipt în orbită un stilet pe care stă scrisă litera D, iniţiala celui care avea să-l lovească mai târziu. Pe 28 august 1938, în casa fotografiată în 1930 se ţine o petrecere. Printre cei prezenţi se numără şi Victor Brauner. Are loc o ceartă între doi spanioli, se sparg câteva pahare, iar unul dintre cioburi se opreşte în ochiul pictorului român, împlinind “profeţia” lui Brauner.

515 – î.Hr. S-a terminat construcţia Templului din Ierusalim

1507 – A încetat din viaţă Cesare Borgia, fiul Papei Alexandru al VI-lea, a cărui viaţă l-a inspirat pe Nicolo Machiavelii care a scris Il Principe

1882 – Iosif Vulcan a publicat în „Familia” primul roman românesc feminin, „Elmira”, de Emilia Lungu.

1885 – S-a născut (conform calendarului Iulian) Mateiu I. Caragiale , poet şi prozator român, fiul dramaturgului Ion Luca Caragiale (m. 17 ian 1936)

Victor Brauner

1888 – S-a născut Vaslav Nijinsky, balerin rus (d. 1950)

1894 – Au fost puse în vânzare primele sticle de Coca-Cola

1914 – Constantin Brâncuși a avut prima expoziție personală la New York (12 martie – 1 aprilie 1914).

1945 – A încetat din viaţă Anna Frank, autoarea celebrului „Jurnalul Annei Frank”, în care a descris istoria familiei sale în timpul ocupaţiei hitleriste

)

1946 – S-a născut Liza Minnelli, actriță și cântăreață americană.

1950 – A încetat din viaţă scriitorul Heinrich Mann (n.1871)

1965 – A încetat din viaţă George Călinescu, critic, istoric literar, scriitor şi publicist (n. 1899).

1992 – S-a stins din viaţă Nicolae Țic, scriitor român (n. 1928), scriitor, publicist și scenarist român. Este autorul scenariilor celebrelor filme din seria Brigada Diverse, regizate de Mircea Drăgan.

1999 – Violonistul şi dirijorul Yehudi Menuhin a încetat din viaţă, la Berlin, la vîrsta de 83 de ani

2008 – A încetat din viaţă Ovidiu Iuliu Moldovan, actor român cu o bogată activitate în teatru, film, teatru radiofonic şi de televiziune (n. 1 ianuarie 1942)

Foto cu Victor Brauner şi Mateiu Caragiale – wikipedia

14
/01
/20

Născut pe 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, Albert Einstein murea pe 18 aprilie 1955, în New Jersey. Deținător al Premiului Nobel în fizică (1921), savantul a dus o viață care continuă să capteze interesul.

30
/08
/19

Pentru cei pasionați de tenis, amintim că, la New York, în ultimul turneu de Grand Slam al anului, a mai rămas în competiție un singur reprezentant al României. E vorba despre Sorana Cîrstea, care o va întâlni în turul 3 al US Open pe această domnișoară, Taylor Townsend, 23 de ani, reprezentanta gazdelor și, pentru următoarele luni, coșmarul Simonei Halep.

28
/05
/19

În calitate de broadcaster oficial - producător exclusiv al conţinutului audio-video al tuturor evenimentelor şi ceremoniilor prilejuite de vizita în România a Sanctităţii Sale Papa Francisc - TVR oferă cea mai amplă transmisie în direct din istoria televiziunii în România, urmărind îndeaproape toate cele 12 locuri ale vizitei Suveranului Pontif.  

24
/05
/19

S-au împlinit, zlele trecute, 27 de ani de la premiera filmului (cu un succes fenomenal) „Basic Instinct“, una dintre cele mai controversate pelicule din istoria cinematografiei din cauza violenţei groteşti şi a sexualităţii explicite.

14
/05
/19

Michael Caine a vazut-o pentru prima dată pe Shakira Baksh (fotomodel și actriță, Miss Guyana & locul 3 Miss World) în anul 1971, în pauza de cafea a unei emisiuni TV. Actorul britanic a devenit atunci obsedat de această femeie pe care a considerat-o "the most beautiful... he had ever seen.".

06
/05
/19

Să primești prima ta pereche de cizme abia la 6 ani, nu poate fi un lucru pe care să-l uiți ușor. Chiar dacă aceste cizme au fost purtate anterior de fratele tău mai mare. Bucuria de a fi și tu încălțat corespunzător pentru mediu sărăcăcios în care trăiești îți rămâne în suflet pentru totdeauna. Cel puțin așa s-a întâmplat cu Samuel Bistrian, omul care acum încalță copii săraci ai lumii.

24
/04
/19

Pierce Brosnan, în rolul lui Robinson Crusoe, în ecranizarea din 1997 a romanului omonim al scriitorului Daniel Defoe, publicat în urmă cu 300 de ani (25 aprilie 1719) și considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Daniel Defoe a murit într-o zi 24 aprilie (1931).

23
/04
/19

Sean Connery, fotografiat înainatea unei partide de golf, în 1962, anul în care actorul scoțian dădea viață agentului 007 în „Dr. No”, primul film din seria James Bond.

18
/04
/19

Într-o zi de 18 aprilie (1506) începea construcția bazilicii Sfântul Petru. Bazilica Sfantul Petru se găsește în monumentala Piață Sfantul Petru, în Vatican, fiind unul dintre locașurile sacre ale creștinismului și în special ale catolicismului

05
/04
/19

"Ei râd de mine pentru că sunt diferit. Eu râd de ei pentru că sunt toţi la fel."- Kurt Cobain, de la a cărui moarte se împlinesc, astăzi, 25 de ani.  Deși a trăit dor 27 de ani, Cobain a rămas în istoria muzicii drept unul dintre cei mai reprezentativi creatori, vocalişti şi chitarişti ai rockului alternativ.