Victor Ioan Frunză vine astăzi la Întâlnirile Yorick, la Ceainăria Cărturești Verona
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-ioan-frunza-vine-astazi-la-intalnirile-yorick-la-ceainaria-carturesti-verona/

O nouă Întâlnire din cadrul seriei de întâlniri lunare organizate de Yorick va avea loc joi, 28 ianuarie, de la ora 19.00. Invitatul lunii ianuarie este regizorul Victor Ioan Frunză care va răspunde la întrebarea „De ce Shakespeare azi?”, în anul în care se împlinesc 400 de ani de la moartea dramaturgului.

Un articol de Liliana Matei|28 ianuarie 2016

Întânirea va prilejui o discuție despre teatrul românesc actual și problemele lui, despre contemporaneitatea textelor lui Shakespeare azi, despre originalitate și inovație. Evenimentul se desfășoară la Ceainăria Cărturești Verona.

Victor Ioan Frunză este în acest moment singurul regizor din țară care a montat trei spectacole de W. Shakespeare ce pot fi văzute toate în stagiunea curentă, „Visul unei nopți de vară”, „A douăsprezecea noapte”, „Romeo și Julieta”, toate la Teatrul Metropolis. Dragostea în trei ipostaze.

„Acum câţiva ani am fost foarte trist când am aflat că mitul acesta care există în Visul unei nopţi de vară, al unei licori vrăjite care produce dragoste la prima vedere, a căpătat realitate şi au fost descoprite şi substanţa, şi locul de pe cortex unde ea acţionează”, spunea Victor Ioan Frunză. „Asta înseamnă că Shakespeare avea dreptate şi până la urmă faptul că iubirea poate fi un fel de schimb chimic şi o formă de manipulare mă sperie foarte tare. Acest mare mister, iubirea, pe care nu ştim să-l definim, de fapt nu există.”

Evenimentul este cel de-al treilea din seria Întâlnirilor Yorick, în cadrul cărora au loc discuții pornind de la cărți spectacole sau realități ale teatrului contemporan. Prima întâlnire Yorick a fost prilejuită de lansarea jurnalului de creație al lui Andrei Tarkovski, iar cea de-a doua l-a avut ca invitat special pe regizorul Andrei Șerban.

23
/06
/23

Viet Thanh Nguyen vine la București. Autorul romanului „Simpatizantul”, distins în 2016 cu Premiul Pulitzer pentru ficțiune, se întâlnește cu cititorii săi în grădina Café Verona (Strada Arthur Verona 13), joi, 6 iulie, începând cu ora 18.00. La eveniment vor participa, alături de autor, Victor Cobuz, Monica Cure, Mihaela Dedeoglu și Răzvan Țupa. Întâlnirea este moderată de Iulian Bocai.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

22
/06
/23

Odată cu vacanța mare și temperaturile ridicate care ne vor asalta în următoarele luni, publicul cinefil primește motive nelimitate și irezistibile de a se opri în fața marilor ecrane de la Cineplexx, unde este așteptat cu cele mai tari filme, experiențe memorabile și recompense în bilete cadou cât e vara de lungă.

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)