Victor Rebengiuc are o zi dedicată la TVR2
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-rebengiuc-are-o-zi-dedicata-la-tvr2/

În această duminică, TVR 2 dedică ciclul „Duminica filmului românesc” marelui actor Victor Rebengiuc.

Un articol de Andrada Văsii|16 noiembrie 2013

În această duminică, TVR 2 dedică ciclul „Duminica filmului românesc” marelui actor Victor Rebengiuc.

Astfel, cinefilii români vor putea urmări în această zi două dintre filmele în care acesta a deţinut rolul principal: dramele „Tănase Scatiu” (de la ora 14.10) şi „Medalia de onoare” (de la ora 20.10).

Pentru rolul său din „Medalia de onoare”, Victor Rebengiuc a câştigat în 2010 Premiul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) la categoria „Cea mai bună interpretare”şi în 2011, la Premiile GOPO, trofeul pentru „Cel mai bun actor într-un rol principal într-un film de lungmetraj ficţiune”.

Roluri memorabile marca Victor Rebengiuc

„Tănase Scatiu” (din 1976), în regia lui Dan Piţa, este ecranizarea romanului omonim de Duiliu Zamfirescu. Înglodat în datorii, boierul Murguleţ acceptă să-şi mărite fata, pe Tincuţa, cu vechilul parvenit Tănase Scatiu.

Acesta pune mâna pe moşia boierului, ceea ce îi înlesneşte ascensiunea pe scara socială. Însă căsnicia eşuează lamentabil, iar proaspătul îmbogăţit, devenit între timp deputat, are de înfruntat revolta ţăranilor.

Victor Rebengiuc

Scenă din filmul „Medalia de onoare“, cu Victor Rebengiuc

Cel de-al doilea film, programat de la ora 20.10, este „Medalia de onoare” realizat în 2009 în regia lui Călin Peter Netzer. Victor Rebengiuc joacă rolul lui Ion care, la 75 de ani, îndură nemulţumirea permanentă a soţiei şi indiferenţa fiului său, stabilit în Canada. Acesta încă îi poartă pică tatălui său pentru că l-a denunţat la Securitate ca să nu poată pleca din România.

Într-o zi, Ion primeşte cu surprindere vestea că Ministerul Apărării Naţionale îi acordă o medalie de onoare pentru că ar fi săvârşit fapte eroice în cel de-al Doilea Război Mondial. Omul nu îşi poate aminti foarte clar despre ce fapte ar fi vorba, dar această medalie îi oferă şansa nesperată de a recâştiga respectul familiei sale.

Foto credit: TVR 2, Victor Rebengiuc

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]