Victor Rebengiuc, la Întâlnirile Yorick – Actorul față cu societatea
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-rebengiuc-la-intalnirile-yorick-actorul-fata-cu-societatea/

Vineri, 6 octombrie, de la ora 19.00, pasionaţii de teatru şi nu numai sunt invitati la un eveniment marca Yorick, la librăria Humanitas de la Cişmigiu: o întâlnire deschisă cu Victor Rebengiuc cu tema „Actorul faţă cu societatea”.

Un articol de Petre Ivan|29 septembrie 2017

Reputatul actor Victor Rebengiuc va fi prezent la o întâlnire cu publicul, moderată de criticul de teatru Monica Andronescu, unde va vorbi despre situația actorului în România de azi, despre mari întâlniri într-o viață petrecută în teatru, despre maeștri și despre generații de ieri și de azi.

Victor Rebengiuc este unul dintre cei mai importanți actori din România, cu creații uriașe atât în teatru, cât și în film. A fost rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică și director al Teatrului Bulandra, teatru în care a și jucat cel mai mult, din anul 1957 și până azi.

Victor Rebengiuc s-a născut pe 10 februarie 1933 şi din cei 84 de ani de viață, peste 60 de ani i-a petrecut pe scenă, în roluri care au făcut istorie, lucrând cu cei mai importanți regizori din România, de la Liviu Ciulei la Lucian Pintilie sau Radu Penciulescu.

A criticat adesea derapajele din societate și este cunoscut pentru că a refuzat să recite poezii patriotice și să se înscrie în partidul comunist, așa cum astăzi, nu ezită să sancționeze clasa politică din România.

Mi se spune de multe ori «marele actor Rebengiuc». Eu nu mă consider un mare actor. Am zis-o şi o repet: eu tind să fiu un mare actor, dar drumul e lung şi nu ştiu dacă o să am timp să-l parcurg până acolo. Însă n-am să obosesc niciodată să merg pe el şi să încerc să-l câştig metru cu metru, ca să ajung, într-un final, cât mai aproape. (Victor Rebengiuc)

În cadrul proiectului Întâlnirile Yorick propunem lunar teme de discuție pornind de la cărți, spectacole sau realități ale teatrului contemporan și ale artelor spectacolului. Printre invitații Întâlnirilor de până acum au fost Andrei Șerban, Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie, Oana Pellea, Radu-Alexandru Nica, David Esrig, Răzvan Mazilu, George Banu.

Intrarea este liberă, cu rezervare aici.

Foto: Victor Rebengiuc,  Întâlnirile Yorick – Simion Buia, facebook

05
/10
/14

Teatrul de Operetă și Muzical „Ion Dacian” a organizat un amplu casting la nivel național, în vederea distribuirii rolurilor principale din musicalul „Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber, una dintre cele mai de succes producții de divertisment din toate timpurile.

05
/10
/14

La numai 27 de ani, Alexandru Pamfile, regizor de teatru, a plecat la Strasbourg pentru a lucra în sistemul independent de acolo. Ce înseamnă să lucrezi cu actori francezi în propria ta companie de teatru, aflăm de la tânărul regizor, care își amintește de profesorii săi de la UNATC, de prietenia cu Leta Popescu și de faptul că la început dorea să se facă preot. 

04
/10
/14

Pe 13 Octombrie la ora 20.00, Teatrul În Culise vă așteaptă în Piața Națiunile Unite nr. 3-5 (Imago Pub) să vizionați în premieră un spectacol australian de teatru-dans: WALK IN BEAUTY. Regizat de Geoffrey Sykes, acest performance ”experimental” vă promite un mix interesant între dans, poezie, imagine și muzică.

04
/10
/14

Cea de-a noua ediție a celui mai important eveniment dedicat dansului contemporan și performance-ului din România, eXplore dance festival — Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival a început la WASP — Working Art Spance and Production.

03
/10
/14

Un roman tulburător, în care sînt îmbinate subtil o varietate de teme: copilăria, inocenţa, înstrăinarea, confruntarea mentalităţilor, relaţiile de cuplu sau reconfigurarea identităţii. Un nou roman de Dan Lungu, unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori români, a apărut în această săptămînă în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.

03
/10
/14

Cea de-a treia ediție a Festivalului de Arte Noi InnerSound a adus la București 70 de artiști din 10 țări și o seară unică, dedicată filmului mut de scurtmetraj: Regizorul Gabriel Durlan (România) a câștigat Trofeul InnerSound pentru filmul “ÎnCerc”. Muzica a fost scrisă de Șerban Marcu (Cluj)

03
/10
/14

Scurtmetrajul de ficțiune O Lume Nouă (r. Luiza Pârvu, scenariul Toma Peiu, România – Ungaria – SUA, 2014), va putea fi văzut pentru prima oară în afara României în cadrul Festvalului Internațional de Film Central și Est European Let’s CEE de la Viena (2-11 octombrie 2014). Filmul va fi proiectat în cadrul programului de scurtmetraj Viață și Moarte, sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 14:00 și joi, 9 octombrie, de la 15:00, la Village Cinema.

03
/10
/14

Competiția de lungmetraje din cea de-a doua zi a Dracula Film: Horor & Fantasy Festival de la Braşov a propus trei filme venite din culturi diferite (americană, franceză și irlandeză), bine jucate și bine regizate.

03
/10
/14

În perioada 25 - 29 octombrie 2014, Teatrul Metropolis este invitat să participe cu trei producţii remarcabile la cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru: LECŢIA DE VIOLONCEL, TARTUFFE sau IMPOSTORUL şi VOCEA UMANĂ, care se vor juca la sediul Teatrului Metropolis, din strada Mihai Eminescu nr. 89.

03
/10
/14

Ştiţi că populara serie B.D., regizată de Mircea Drăgan şi având în distribuţie actori ca: Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Iurie Darie, Sebastian Papaiani, George Mihăiță sau Dumitru Furdui, nu ar fi existat dacă Lucian Pintilie nu realiza "Reconstituirea" (1968)?