Victor Rebengiuc: „Talentul nu avea cum să ni-l ia nimeni”
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-rebengiuc-talentul-nu-avea-cum-sa-ni-l-ia-nimeni/

Pe 10 februarie, actorul Victor Rebengiuc împlineşte 89 de ani. În rândurile care urmează, vă propunem o scurtă incursiune în biografia artistului care de-a lungul timpului a ştiut să se arate atât de generos pe scenă şi atât de discret în afara ei. Din 2011, numele său se regăseşte şi pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti, proiect iniţiat de Teatrul Metropolis pentru a celebra valoarea artistică.

Un articol de Alina Vîlcan|9 februarie 2022

Victor Rebengiuc, unul dintre cei mai importanți actori din teatrul și filmul românesc, s-a născut pe 10 februarie 1933, la București. La cinematograf, publicul l-a admirat în producții care au scris istorie, precum „Pădurea spânzuraților” (1964), „Moromeții” (1987) sau „Balanța” (1992), iar la teatru în nenumărate spectacole, de la titluri ca „Revizorul” montat de Lucian Pintilie la Bulandra în 1972 și imediat interzis de cenzura comunistă, până la producții din spațiul independent de azi, ca „Regele moare” de la Unteatru, care îi aducea și premiul UNITER pentru cel mai bun actor în 2018.

În urmă cu 11 ani, pe 10 februarie 2011, actorul Victor Rebengiuc primea o stea pe Aleea Celebrităților din București, în Piața Timpului.

„Îl omagiem pe maestrul artei actoricești la împlinirea vârstei de 78 de ani. La mulți ani și vă iubim, maestre”, spunea atunci George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis și inițiatorul proiectului.

„Am învățat multe în acești 78 de ani, ce nu am putut învăța este cum să primești laude. (…) Există o mulțime de oameni cărora le sunt recunoscător pentru steaua pe care o primesc. Aici, în numele meu, există și numele lor”, declara, la rândul său, marele actor, citat de Știrile ProTV.

Actorul Victor Rebengiuc și George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis (Aleea Celebrităților, București, 10 februarie 2011)

Astăzi, când artistul împlinește 89 de ani, vă propunem o scurtă incursiune în biografia sa prin intermediul cărții-interviu „Victor Rebengiuc. Omul și actorul” de Simona Chițan și Mihaela Michailov, apărută la Editura Humanitas în 2008 (reeditare a volumului „De-a dreptul Victor Rebengiuc” publicat de cele două autoare în 2004).

Despre întâlnirea cu actrița Mariana Mihuț. Mariana era o tănără studentă când ne-am cunoscut. Cum ar fi putut să nu-mi placă? Era tânără, era frumoasă, era atrăgătoare. Ne-am văzut prima dată în procesul muncii. (Râde.) Făceam parte amândoi din echipa care filma pentru „Pădurea spânzuraților”. Eu mai jucasem în câteva filme și eram deja un actor cunoscut. Primeam scrisori de la admiratoare, de genul: „Deși sunt buzoiancă, iubesc și eu artiștii”. N-am răspuns niciodată la genul acesta de scrisori, pentru că nu m-a interesat.

Despre imagine. Într-adevăr, niciodată nu m-a preocupat treaba asta: să-mi creez imagini, să întrețin această imagine, să merg să dau interviuri. (…) Întotdeauna, am socotit că în viața de toate zilele nu prezint niciun fel de interes pentru nimeni. Nu există un lucru deosebit pe care-l fac eu în viață. Ce se întâmplă? Cum traversez eu strada? Cum fac eu cumpărături în piață? Sunt ca oricare om, prezint un oarecare interes pe scenă, în fața aparatului de filmat sau în fața camerei de televiziune; în altă parte nu am ce să arăt deosebit, nu mă pot face remarcat în viața de toate zilele.

Despre refuzul compromisurilor cu sistemul comunist. Mi-am asumat riscul de a nu mă înscrie în partidul comunist. Atunci când directorul teatrului îmi spunea să mă alătur alaiului de artiști care aducea „un omagiu conducătorului iubit” în diferite spectacole, eu răspundeam scurt: „Domnule, nu sunt lăutar. Lasă-mă în pace!”. Nu-i pot înțelege pe colegii mei care au adus osanale lui Ceaușescu și i-au compus poezii frumoase, adică au făcut mai mult decât era cazul să facă, numai ca să ajungă directori sau să ocupe alte funcții importante. Totuși, unii dintre noi ne-am păstrat coloana vertebrală și nu am intrat în jocul acesta murdar. Ion Caramitru, Gina Patrichi, Mariana Mihuț sunt printre exemplele care-mi vin în minte. Deci se putea și altfel! Talentul nu avea cum să ni-l ia nimeni.

Despre interzicerea spectacolului „Revizorul” (r. Lucian Pintilie), în 1972. Deși mă certasem înainte cu Pintilie, când am văzut nedreptatea care i s-a făcut, când am înțeles ostracizarea lui, nu am putut să nu fiu alături de el. Pintilie era un mare talent, de o forță rar întâlnită. Trebuia atunci susținut, trebuia să știe că are în jur oameni care sunt lângă el și care cred în el. Nedreptatea care i se făcuse era, de-a dreptul, scandaloasă. Nu puteai să-l pui pe Pintilie la zid doar pentru că arăta cum nu se poate mai bine toată mizeria din jurul nostru, jocurile politice murdare. Așa ne-am reîmprietenit. Pentru mine, Pintilie este un mag, el face magie cu actorii și scoate din ei lumina.

Despre interacțiunea cu exigenta profesoară Aura Buzescu. Când o auzeam spunând „Treci pe scenă!”, mai bine s-ar fi crăpat pământul și m-ar fi înghițit. Aș fi vrut să mă volatilizez cumva. Absolut toate mijloacele pe care le întrebuințasem înainte au fost pur și simplu demolate cu înverșunare de către doamna Buzescu. A trebuit s-o iau de la zero, ca un începător, și asta a fost cumplit.

Despre Ilie Moromete („Moromeții”, r. Stere Gulea). Nu m-am văzut nicio clipă în acest rol, pentru că familiarizarea mea cu viața la țară se făcuse, mai degrabă, prin povești. Am fost crescut la oraș și n-am avut rude la țară, așa că „prototipul țăranului român”, sintagma asta demonetizată, era pentru mine extrem de vagă. Cum să dau viață eu unui prototip? Am luat cartea, am citit-o și recitit-o de câteva ori. Descopeream o altă lume, pe care încercam din răsputeri s-o înțeleg. Cartea m-a fermecat, m-a cucerit de prima dată când am citit-o. Atunci nu mi-a trecut prin cap că l-aș putea juca pe Moromete. Era o lume în care nu mă vedeam. Când mi s-a dat rolul ăsta, m-am speriat și am fugit acasă la București. Nu-mi plăcea că trebuia să stau la Alexandria, la vreo 80 de kilometri de locul de filmare. Stăteam într-un hotel îngrozitor, era teribil de cald, în jur roiau muște, țânțari. Mi se părea că nu o să rezist, de aceea am dat bir cu fugiții. În final, am fost convins să mă întorc și bine am făcut. S-a hotărât să stau la București și să fiu luat în fiecare dimineață de aici.

Articol inclus în campania #TeatrulMetropolis15ani, derulată de Teatrul Metropolis și Ziarul Metropolis pentru a marca 15 ani de de la apariția teatrului din strada Mihai Eminescu.

Nu-i pot înțelege pe colegii mei care au adus osanale lui Ceaușescu și i-au compus poezii frumoase, adică au făcut mai mult decât era cazul să facă, numai ca să ajungă directori sau să ocupe alte funcții importante. Totuși, unii dintre noi ne-am păstrat coloana vertebrală și nu am intrat în jocul acesta murdar. (Victor Rebengiuc)

Rândurile cu litere cursive sunt preluate din volumul „Victor Rebengiuc. Omul și actorul” de Simona Chițan și Mihaela Michailov, Editura Humanitas, 2008.

Foto: captură video / portret preluat via HotNews, Teatrul Metropolis (Aleea Celebrităților)

12
/05
/14

Miercuri, 14 mai, la ora ora 17.00, în Sala „Mircea Vulcănescu” a Bibliotecii Naţionale a României, va avea loc o dezbatere pe tema „Limba exilată şi epistolele ei”, pornind de la cel mai recent volum semnat de Norman Manea, Plicuri şi portrete, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, apărut de curînd la Editura Polirom.

07
/05
/14

La început, l-am văzut, cu adevărat, pe Florin Piersic Jr. pe scenă. Mi-a fost atunci greu să îl compar cu ceva cunoscut. Juca atât de firesc, felul în care dădea din mână, felul în care se mișca, într-o dezordine perfect controlată, totul îmi arăta că l-am întâlnit pe acela pe care îl căutam. Actorul.

05
/05
/14

T. O. Bobe, scriitorul care a dat acum zece ani „Cum mi-am petrecut vacanța de vară“, o carte de o forță de expresie, ba chiar și de un succes rareori egalate, T. O. Bobe, scriitorul care a revenit în 2011 cu „Contorsionista“, ne-a oferit un scurt interviu din care va rezulta că a scrie cărți în România echivalează cu a merge pe o sârmă imposibilă care arareori duce undeva.

02
/05
/14

Secolul XIX a reprezentat o perioadă ȋnsemnată ȋn istoria literaturii spaniole. Ocupația franceză din primele decenii a știrbit avȃntul creativ al spaniolilor. Ȋn 1833 ȋnsă, moartea lui Fernando VII a prilejuit instalarea romantismului prin scriitori ca Ángel de Saavedra sau José Zorrilla. Și cum iubirea a reprezentat dintotdeauna o sursă inepuizabilă de inspirație pentru romantici, ȋn anii 1800 au luat naștere numeroase opere valoroase din care se desprind povești diafane și drame psihologice inedite. 

30
/04
/14

În perioada 30 aprilie-18 mai 2014, Norman Manea, unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români şi cel mai tradus autor de limbă română, se va afla în România pentru mai multe întîlniri cu cititorii.

30
/04
/14

Admit: doar v-am ademenit cu acest titlu. Nu e ca și cum aș ști. Altfel, vă trimiteam ilustrate din Lanzarote sau ceva. Nu e cazul.

29
/04
/14

Librăria Humanitas de la Cişmigiu va găzdui astăzi (29 aprilie), de la ora 19.00, o nouă întâlnire a Clubului Cărţile Denisei, care va avea ca subiect cartea „Tabachera din Bagombo” de Kurt Vonnegut, aparută recent la editura Humanitas.

27
/04
/14

Rusia – controversată și ȋntinsă, țara marilor artiști și a marilor orgolii politice. Ar fi aproape imposibil să o cuprinzi ȋntr-o singură carte. Natalia Kliuceariova ȋși propune să-i capteze esența, sufletul alcătuit din frȃnturi de viață. Uneori triste, alteori posedȃnd o carismă neȋnțeleasă, piesele de puzzle se compun pentru a crea o Rusie ȋn care descoperi mereu ceva surprinzător.

26
/04
/14

Am citit abia acum, bărbat la 30 de ani, “De ce fierbe copilul în mămăligă” (Polirom, 2013). Am simțit, abandonându-mă unui entuziasm când insolent, când resemnat, inima îmbătrânindu-mi. Trăiesc de atunci ca și cum aș ști răspunsul la o întrebare care nu i-a fost pusă, de fapt, niciodată nimănui. M-am întâlnit cu Aglaja Veteranyi, autoarea, așa cum un drum îmbrățișează un alt drum la o răscruce.

19
/04
/14

Paisprezece titluri semnate de Gabriel Garcia Marquez au apărut în ultimii 20 de ani în România şi s-au vândut în peste 600.000 de exemplare, au declarat pentru agenţia Mediafax reprezentanţii editurii Rao, care deţine exclusivitatea la nivel naţional pentru operele scriitorului columbian.

18
/04
/14

Gabriel García Márquez a fost, așa cum rezultă și din scurtele ferpare întocmite ad-hoc în lumile noastre virtuale, cel mai popular, cel mai iubit scriitor al timpurilor noastre.

10
/04
/14

Astăzi, de la ora 18.30, la Librăria Dalles din Bucureşti, Editura Cartea Românească vă invită la aniversarea a 100 de ani de la naşterea poetei Maria Banus, eveniment marcat de apariţia a două volume inedite de memorialistică, Însemnările mele, disponibile şi în ediţie digitală.

09
/04
/14

Scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 1982, spitalizat pe 31 martie, din cauza unei infecţii pulmonare şi urinare, a fost externat marţi.

07
/04
/14

Dan Alexe a scris „Miros de roşcată amară şi alte povestiri” (Humanitas, 2014). Sunt puține paginile care se mai pot scrie de-acum la același nivel al limbii române în proza scurtă.