VIDEO A început B’estfest Summer Camp 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-a-inceput-bestfest-summer-camp-2013/

B’estfest Summer Camp 2013 începe în Tunari astăzi, în fiecare zi a festivalului programul scenelor principale alternând şi oferind publicului cel mai bun mix de muzică alternative rock, indie rock, hip-hop şi soul.

Un articol de Andrada Văsii|6 iulie 2013

B’estfest Summer Camp 2013 a început în Tunari ieri, în fiecare zi a festivalului programul scenelor principale alternând şi oferind publicului cel mai bun mix de muzică alternative rock, indie rock, hip-hop şi soul. 

A doua zi a festivalului, 6 iulie, îl va avea ca headliner pe Nas, secondat de Nneka, pe scena principală, iar Biohazard şi Coma vor concerta pe Coca-Cola Stage. Programul zilei va fi deschis de East Roots şi Subcarpaţi, pe Ciuc Premium Stage, şi de White Walls şi Piranha, pe scena Coca-Cola.

Vodafone Dance Arena va găzdui cele mai fierbinţi nume ale scenei drum and bass, dubstep şi electro – Noisia, Gojira & Planet H, ROA, Heath Ward, Electrocord şi Amon -, iar pe Jägermeister Rock Arena vor concerta trupele Grimus, ZOB, Loungerie II, Breathelast şi Roadkill Soda.

O zi cu muzică

Ultima zi a B’estfest are în program nume precum Chase&Status şi Enter Shikari, pe scena Ciuc-Premium, alături de Electric Fence şi Shadowbox & Chimie, Soilwork, Subscribe, Goodbye to Gravity şi Hentai Corporation. Distracţia din Vodafone Dance Arena va fi asigurată de Friction, Phirah, DJ Paul Sawyer şi Basswise (Diamondz & Alex Dark), iar în Jägermeister Rock Arena concertele acustice vor fi susţinute de Partizan, Toulouse Lautrec, Pistol cu Capse, Days of Confusion şi Perfect Zero to Infinity.

De party-ul din Freedom Music Arena Silent Discotheque se va ocupa echipa Electrocord. Groove On Stage Octogonal Stage include numeroşi DJ din zona jazz, funk, broken-beat, idm, breakbeat, DNB, electro şi hip-hop, precum Adnana Sun, Alex Puicea, Danaga, Electroclown, Fane, Jo.E, Kosta, Martianarts, Miss I, Pseudub, Redulian, Rastahfairy, Rotopercutor, Tzuc şi Ufe, notează Mediafax.

În cort, la concert

Potrivit organizatorilor, cei care vor să trăiască pe deplin experienţa B’estfest Summer Camp, bucurându-se de cele trei zile şi trei nopţi de concerte şi distracţie, o pot face şi în acest an cazându-se în campingul B’estfest Park, aproape de zona de party-uri.

Preţul unui voucher de cazare în camping este de doar 20 lei şi, mai mult decât atât, cei care nu au deja un cort în echipamentul personal îşi pot închiria sau chiar achiziţiona unul la „cheie“, având, totodată, la dispoziţie o echipă de băieţi pricepuţi care să acorde asistenţă tehnică la nevoie.

Info:

Abonamentele valabile pe întreaga durata a celor trei zile de festival (150 de lei), biletele pentru o singură zi (70 de lei) şi voucherele de camping (20 lei) sunt disponibile în presale atât online, pe www.MyTicket.ro, cât şi în reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Sala Palatului şi Librăria Mihai Eminescu.

Foto credit: B’estfest Summer Camp 2013 (Facebook)

10
/12
/15

Felicia Filip, Cristi Minculescu & IRIS, Monica Petrică & Răzvan Mazilu, Mihai Mălaimare & Teatrul Masca, Ducu Bertzi & Friends, Luiza Zan & Snaps Vocal Band și Orchestra Simfonică București, dirijată de Ciprian Teodorașcu. Toţi aceştia şi mulţi alţii, vineri, 18 decembrie, începând cu ora 19.00, la Sala Polivalentă, în cel mai mare eveniment de sărbători din București.

09
/12
/15

Unul dintre cei mai proeminenți artişti ai prestigioasei ECM Records se întoarce în România în mai 2016, cu un nou album, “Souvenance”. Maestru al unei acustici unice, numit de critici “clasic subversiv”, Anouar Brahem e întotdeauna contemporan, în ciuda faptului că performează la un instrument tradiţional vechi de secole: oud-ul.

09
/12
/15

Vă este dor de mirosul de cozonac din casa bunicii, de colindatul cu steaua și de obiceiurile și tradițiile din satul românesc? Lumea plină de farmec a Crăciunului tradițional, cu datinile și colindele strămoșești, este adusă la București prin concertul extraordinar „ÎNCEPEM A COLINDA”, prezentat duminică, 13 decembrie (17.00), la Sala Radio de numeroase ansambluri din întreaga țară și de soliști importanți ai scenei folclorice românești.

08
/12
/15

Doi artişti români care au stârnit aprecierea deopotrivă a publicului român, cât şi a celui de peste hotare – dirijorul CRISTIAN MĂCELARU şi pianistul HORIA MIHAIL – se întâlnesc pe scena Sălii Radio, vineri, 11 decembrie (19.00), într-un eveniment în care iubitorii muzicii pot asculta și unul dintre emoționantele concerte semnate de compozitorul rus Serghei Rachmaninov, considerat ultimul mare compozitor romantic.

06
/12
/15

Portofoliul seriei de concerte JAZZAJ la ARCUB se completează sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 20:00, cu prestația muzicianului considerat de critici „cel mai valoros baterist de jazz al momentului”, Tudor Zaharescu. Jazzman-ul vine la ARCUB Batişte alături de o parte din colaboratorii săi pentru concertul Tudy Zaharescu Jazz & Soul Project.

06
/12
/15

,,Suflet vagabond” este o poveste neterminată despre viața celor mereu pe drum – imaginată de o actriță și un muzician: Simona Măicănescu și Alex Simu. Ideea acestui spectacol s-a născut în 2014 pe scena celei de-a 15 ediții a Festivalului Cultural European din Alger, când cei doi artiști s-au hotărât să construiască împreună o poveste, a lor și a altor mii de oameni: povestea celor care călătoresc, umblă, aleargă întruna pentru că nu știu altfel să asculte lumea de azi.  

04
/12
/15

Trupa Sigur Ros, care nu a mai susţinut spectacole din anul 2007, va concerta, în premieră în România, la Festivalul Electric Castle 2016 de la Bonţida, judeţul Cluj, muzica islandezilor figurând pe coloana sonoră a peste zece filme şi seriale

03
/12
/15

Concertul Big Band-ului Radio prezentat în luna sărbătorilor, la Sala Radio, aduce un frumos cadou muzical iubitorilor de jazz! Joi, 10 decembrie (19.00), alături de formația Radio România, sub bagheta dirijorului și apreciatului compozitor Ionel Tudor, o veți aplauda pe scena Sălii Radio pe solista de jazz Elena Mîndru, stabilită în Finlanda, la Helsinki.

03
/12
/15

Strauss Festival Orchestra Vienna răspândeşte, de Sărbători, fascinația Vienei Imperiale în toată România de-a lungul unui amplu turneu național, în care va susține 11 concerte în 9 orașe. La Bucureşti, concertul poate fi văzut pe 19 decembrie, la Sala Palatului.

03
/12
/15

DUBLU-INTERVIU Răzvan și Andreea Stoica sunt frați și muzicieni care împărtășesc aceeași pasiune. Locuiesc în Amsterdam și... mai peste tot în lume, pe unde au concerte. În seara asta îi puteți asculta la Sala Radio, într-un spectacol-eveniment: „Duo Stradivarius”. Răzvan și Alexandru Tomescu vor cânta la viorile Stradivarius, iar Andreea îi va acompania la pian.