VIDEO A intrat în producţie „Muntele magic“, cel mai recent film al Ancăi Damian, autoarea lui „Crulic“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-a-intrat-in-productie-muntele-magic-cel-mai-recent-film-al-ancai-damian-autoarea-lui-crulic/

Anca Damian – producătoarea celui mai premiat documentar de animaţie românesc, „Crulic – drumul spre dincolo“ (2011) – a început producţia noului său film din aceeaşi categorie, „Muntele magic“ / „The Magic Mountain“.

Un articol de Andrada Văsii|22 mai 2013

Anca Damian – producătoarea celui mai premiat documentar de animaţie românesc, „Crulic – drumul spre dincolo“ (2011) – a început producţia noului său film din aceeaşi categorie, „Muntele magic“ / „The Magic Mountain“.

Acesta este cel de-al doilea titlu din „Trilogia morţii (şi a vieţii)“, începută cu „Crulic“.

Realizat la fel ca şi „Crulic“, dintr-o multitudine de tehnici vizuale, decupaje de hârtie, desen animat, fotografie şi film, „Muntele magic“ este povestea reală a unui polonez, Adam Jacek Winkler, refugiat politic la Paris, care în anii ‘80 a luptat în Afganistan alături de mujahedini împotriva trupelor sovietice. Povestea lui este cea a unui „cavaler rătăcitor“, un „Don Quijote al secolului XX“, pentru că îşi propusese să lupte singur cu armata roşie.

Un film cu un subiect complex

Urmărind destinul lui Winkler, o poveste în acelaşi timp tragică şi sensibilă, uneori burlescă, filmul „Muntele Magic“ va fi centrat pe relaţia destinului individual cu istoria şi a omului cu moartea.

Artist, fotograf, dar şi un experimentat alpinist, Adam Jacek Winkler (pe numele de luptă Adam Khan) este cel care a escaladat vârful Mont Blanc (4.800 m), unde a ridicat un steag al solidarităţii cu poporul afgan. Adam Jacek moare în 12 octombrie 2002, în timpul unei ascensiuni solitare pe masivul Mont Maudit (4.465 m).

La realizarea acestui documentar, Anca Damian va folosi arhiva fotografică lăsată în urmă de Adam Jacek Winkler, desenele sale, dar şi filmări reale, în stilul filmelor mute, plus animaţie. Este un proiect ce vine cu o iconografie a cavalerilor, pornind de la Siegfried, şi cu elemente vizuale foarte puternice.

„Muntele magic“ / „The Magic Mountain“ este coprodus de Aparte Film (compania Ancăi Damian) împreună cu Arizona Films din Paris. Filmul va fi lansat în cinema în 2014.

Anca Damian şi „Crulic“ – noi festivaluri, noi premii

Între timp, Anca Damian s-a întors din Turcia, unde a fost invitată să ocupe postul de preşedinte al juriului la secţiunea de „Human Rights“ în cadrul „Festivalului Internaţional de Film de la Istanbul“ (IKSV) desfăşurat în aprilie.

De asemenea, Anca Damian va fi parte a juriului Cartoon d’Or organizat de Cartoon Media la Bruxelles.

Filmul „Crulic – drumul spre dincolo“ / „Crulic – The Path to Beyond“ a participat în ultimii doi ani la peste 130 de festivaluri, din care a obţinut peste 25 de premii. Ultimele trei premii de anul acesta au fost: cel amintit mai sus, „Premiul publicului“ şi „Premiul televiziunii belgiene la ANIMA“ (Bruxelles) şi „Marele Premiu Monstra 2013“ la Festivalul de Film de la Monstra (Portugalia).

Un nou proiect

Aflat în stadiul de postproducţie, un alt proiect al Ancăi Damian, filmul „A Very Unsettled Summer“ / „O vară foarte instabilă“, cu Ana Ularu, Diana Cavallioti, Jamie Sives (Clash of the Titans, Get Him to the Greek, Triage, Wilbur Wants to Kill Himself) şi Kim Bodnia (Pusher) va avea premiera în România la sfârșitul acestui an. Filmul este o coproducție România – Cehia – Suedia – Marea Britanie.

Foto credit: captură video „Crulic“

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]