-->

VIDEO Actorul irlandez Dylan Moran va susţine un show de stand-up comedy, pe 8 octombrie, la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-actorul-irlandez-dylan-moran-va-sustine-un-show-de-stand-up-comedy-pe-8-octombrie-la-bucuresti/

Actorul irlandez Dylan Moran, unul dintre cei mai apreciaţi performeri de stand-up comedy din Europa, va susţine un show la Bucureşti, pe 8 octombrie. Dylan Moran se va afla toamna aceasta pentru prima dată în România, show-ul său fiind programat pe 8 octombrie, la cinematograful Scala.

Un articol de Andrada Văsii|21 iulie 2013

Actorul irlandez Dylan Moran, unul dintre cei mai apreciaţi performeri de stand-up comedy din Europa, va susţine un show la Bucureşti, pe 8 octombrie. Dylan Moran se va afla toamna aceasta pentru prima dată în România, show-ul său fiind programat pe 8 octombrie, la cinematograful Scala.

După Eddie Izzard şi Pablo Francisco, acesta este cel de-al treilea show de stand-up comedy internaţional confirmat în România în acest an, potrivit organizatorilor evenimentului, Livehouse Comedy.

Prieten cu Eddie Izzard, Dylan Moran s-a bucurat întotdeauna de sprijinul şi aprecierea acestuia, fiind deseori lăudat de acesta.

Dylan este poate cel mai amuzant om pe care îl cunosc. Când ne întâlnim se cutremură pereţii de la hohotele de râs. Omul acesta e fantastic!

Eddie Izzard,
artist

Eddie Izzard l-a şi felicitat pe Dylan pentru performanţa de a fi primul comic englez care a susţinut un show în Rusia. Dylan Moran a debutat pe scena stand-up în 1992, pentru ca în 1993 să câştige premiul competiţiei „So You Think You’re Funny” din cadrul Edinburgh Festival. Ulterior artistul devine o prezenţă constantă în cadrul evenimentelor de profil, precum Just for Laughs Montreal Comedy Festival, Melbourne International Comedy Festival şi Kilkenny Comedy Festival, notează Mediafax.

În 2007 s-a clasat pe locul 17 în topul celor mai buni 100 de comici de stand-up realizat de Channel 4, trei ani mai târziu ocupând poziţia a 14-a.

Deşi show-urile live, pe scenă, sunt preferatele sale, Dylan Moran nu a stat departe nici de micul ecran, astfel că în 1998 are primul său rol important într-o producţie televizată, interpretându-l pe Ian Lyons în sitcomul „How Do You Want Me?”, difuzat pe BBC 2. De asemenea, în 1999, Dylan face pasul către cinematografie, jucând rolul lui Rufus în comedia romantică „Notting Hill”, alături de Hugh Grant şi Julia Roberts.

Turneu european

După mai multe reprezentaţii sold-out în Irlanda, Marea Britanie şi Rusia, anul acesta, actorul va pleca într-un nou turneu european, intitulat „Yeah, Yeah!”, care îl va aduce şi în zona centrală şi de sud-est a continentului, inclusiv în România. Biletele pentru show-ul lui Dylan Moran de la Bucureşti sunt disponibile începând de joi, la preţul de 125 de lei, pe www.myticket.ro.

După show-ul lui Pablo Francisco, acesta este cel de-al doilea spectacol de stand-up confirmat de Livehouse Comedy pentru această toamnă.

Foto credit: Cinemagia

17
/12
/25

„Still Nia”, regizat de Paula Oneț, este un film-portret profund personal, un film-călătorie în teritoriul fragil al memoriei corporale. Între documentar și poezie vizuală, filmul își găsește forța în povestea Ștefaniei – Nia, numele de alint pe care părinții i l-au dat în copilărie –, care începe să-și deschidă trecutul ca pe o rană veche, dar încă vie.

25
/11
/25

Institutul Cultural Român de la Londra se alătură Festivalului de Film Românesc din Regatul Unit, un demers care reafirmă vizibilitatea cinematografiei românești în spațiul cultural britanic. Ediția de anul acesta se va desfășura între 27 noiembrie și 1 decembrie 2025, la Londra și Colchester, într-un cadru simbolic, apropiat Zilei Naționale a României. Ediția de la Londra și Colchester onorează moștenirea culturală lăsată de inițiatoarea festivalului, Ramona Mitrică.

25
/11
/25

Transilvania Film anunță lansarea în cinematografe a filmului Sirāt, regizat de Oliver Laxe și distins cu Premiul Juriului la Cannes 2025. Primit cu entuziasm de criticii și spectatorii din toată lumea, filmul este și propunerea Spaniei la Oscarurile din 2026 pentru categoria „Cel mai bun film internațional”.

31
/10
/25

O Românie săracă, gri, needucată, cu oameni triști, chinuiți, lipsiți de perspective, o Românie întunecată, cu case dărăpănate și camere urâte și reci, o Românie pe care, deși e absolut reală, ne place mai degrabă s-o ignorăm, să ne prefacem că nu există...

23
/10
/25

De 16 ani, Les Films de Cannes à Bucarest aduce filmele care au impresionat pe Croazetă — acelea care te fac să gândești, să simți și, uneori, să-ți schimbi felul în care privești lumea.

21
/10
/25

Ambasada Peru în România și Institutul Cervantes din București organizează o serie de patru proiecții de filme peruane – o proiecție pe săptămână, joia, începând cu 23 octombrie. Evenimentul se înscrie în demersul de promovare a culturii și artei peruane, care a debutat cu expoziția Migrantes/Migranți de Issa Watanabe, una dintre cele mai renumite ilustratoare peruane, expoziție deschisă până pe 13 decembrie, la Institutul Cervantes din București.

19
/09
/25

La Animest.20 călătoria continuă și după lăsarea întunericului! Cu o hartă trasată de animații nonconformiste și experiențe intense, evenimentele speciale din program invită publicul într-o serie de nopți urbane pline de surprize. Fiecare proiecție este o destinație în sine, un maraton de senzații tari care te poartă dincolo de granițele convenționalului și transformă cinematograful într-un loc al bizareriilor, al pasiunii și al fanteziilor dezlănțuite.