-->

VIDEO Aproximativ 20.000 de persoane, aşteptate să participe la Festivalul „Sighişoara Medievală“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-aproximativ-20-000-de-persoane-asteptate-sa-participe-la-festivalul-sighisoara-medievala/

Aproximativ 20.000 de persoane sunt aşteptate să participe la Festivalul „Sighişoara Medievală“ care va avea loc în perioada 26-28 iulie, organizatorii evenimentului susţinând că locurile de cazare au fost ocupate în proporţie de 99%.

Un articol de Andrada Văsii|17 iulie 2013

Aproximativ 20.000 de persoane sunt aşteptate să participe la Festivalul „Sighişoara Medievală“ care va avea loc în perioada 26-28 iulie, organizatorii evenimentului susţinând că locurile de cazare au fost ocupate în proporţie de 99%.

Purtătorul de cuvânt al Festivalului „Sighişoara Medievală” din acest an, Sanda Viţelar, a declarat, miercuri, că până în acest moment locurile de cazare pentru perioada 26-28 iulie – când se va desfăşura ediţia a XXI-a a evenimentului – au fost ocupate în proporţie de 99 la sută.

Organizatorii estimează că la ediţia din acest an a festivalului, care se va desfăşura sub titulatura „Vlad Cavalerul Dreptăţii”, vor fi prezenţi circa 20.000 de oameni.

Ca şi în anii trecuţi, ediţia din acest an este organizată de municipiul Sighişoara în parteneriat cu Asociaţia Turistică Sighişoara, tema aleasă fiind circumscrisă în cea devenită deja tradiţie – festivalul-spectacol – anul acesta revenind pe meleaguri medievale româneşti, cu Vlad Ţepeş, sub titulatura «Vlad Cavalerul Dreptăţii». Preţul unui bilet de intrare este de 10 lei şi până în acest moment putem spune că locurile de cazare au fost rezervate în proporţie de 99%. Anul trecut au fost în jur de 20.000 de turişti prezenţi la festival, iar organizatorii aşteaptă cel puţin acelaşi număr şi anul acesta.

Sanda Viţelar,
purtător de cuvânt

Potrivit acesteia, în perioada festivalului, în cetatea Sighişoara – care este singura cetate medievală locuită din Europa – se vor desfăşura doar activităţi legate de caracterul medieval al manifestării.

Organizatorii celei de a XXI-a ediţii a Festivalului „Sighişoara Medievală” au anunţat că evenimentul va sta sub semnul lui Vlad Ţepeş, „figură emblematică, dar şi controversată a lumii medievale”, care s-a născut la Sighişoara.

Tema reprezintă o urmare firească a celor trei ediţii anterioare, intitulate „Întoarcerea Cavalerilor”, „Merlin – vrăjitorul lumii medievale” şi „Ioana d’Arc – 600 de ani de luptă şi credinţă”, afirmă aceştia.

Potrivit programului pus la dispoziţie de organizatori, Festivalul „Sighişoara Medievală” va debuta în 26 iulie, cu „Marea Paradă a Cavalerilor, Trubadurilor, Menestrelilor, Actorilor şi Meşteşugarilor, urmată de deschiderea oficială în „Piata Vlad Cavalerul Dreptăţii” (Piaţa Cetăţii), cu salutul şi învestirea tuturor invitaţilor de către Vlad Cavalerul Dreptăţii, drept cetăţeni liberi în Cetatea Sighişoarei, notează Mediafax.

Concerte și animație

Programul primei zile de festival mai cuprinde concerte, spectacole de animaţie, cu steaguri şi cu foc ale unor ordine cavalereşti din ţară, dar şi din Ungaria şi Bulgaria, iar la miezul nopţii – adunarea cavalerilor şi menestrelilor, retragerea cu torţe şi „judecata de taină a trădătorilor”, la Turnul cu Ceas.

În „Piaţa Drăculeştilor” (Piaţa Boema) sunt programate concerte, un spectacol de teatru medieval şi o şcoală de dans, în timp ce în „Piaţa Micilor Dragoni” (Piaţa Răţuştelor) va ţine cursuri o şcoală de muzică medievală. În „Tabăra Cavalerilor Lup” se vor proiecta filme istorice, iar la „Casa Cronicarilor”, de la Hotelul Sighişoara, vor avea loc conferinţe, seminarii şi întruniri.

Zilele de 27 şi 28 iulie vor începe, de asemenea, cu o paradă, urmată de diverse concerte şi reprezentaţii ale unor ordine cavalereşti.

Conferințele Eroului Modern

În 27 iulie, la Casa Cronicarilor vor fi susţinute conferinţele „Eroul medieval în timpul modern”, „Ordinul Dragonului” şi „Muzica la marile curţi europene”. La miezul nopţii sunt programate un spectacol cu foc, o retragere cu torţe, spectacolele „Marea taină a cavalerilor” şi „Întâlnirea cu Vlad Cavalerul Dreptăţii”, iar în 28 iulie sunt programate focul de artificii, „Marea retragere cu torţe” şi „Semnarea Marelui Pact cu Vlad Cavalerul Dreptăţii”.

La ediţia din acest an a Festivalului şi-au anunţat participarea formaţiile Ad Hoc, Lupus Dacus, Truverii, Nomen Est Omen, Cva Domini, Terra Alba (România) şi Ambient Folklore, (Bulgaria), precum şi trupele Ordinul Cavalerilor de Mediaş, Ordinul Cavalerilor Lup, Toboşarul şi Garda Cetăţii Sighişoara (România), Ordinul Cavalerilor Crux Alba (Ungaria) şi Ordinul Cavalerilor Chigot (Bulgaria).

Info:

Evenimentul este organizat de Primăria Sighişoara şi Asociaţia Turistică Sighişoara, în colaborare cu Teatrul Scena, Teatrul Naţional şi Universitatea de Arte din Târgu Mureş, Trupa Noua Acropolă şi UNATC Bucureşti.

Foto credit: Sighișoara Medievală (Facebook)

06
/02
/26

Teatrul Grivița 53 își continuă parcursul artistic și inaugurează Sala Studio, cu premiera “Fade to Grey”, după ce, în luna decembrie a anului trecut, a inaugurat sala mare, cu spectacolul “5+3=9”. Fade to Grey deschide a doua scenă a Teatrului Grivița 53 și totodată programul “Rezidențe internaționale”.

05
/02
/26

Noul lungmetraj semnat de regizorul român Tudor Giurgiu, 3 zile în septembrie, a avut premiera mondială marți, 3 februarie 2026, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), unul dintre cele mai importante festivaluri de film din Europa. Titlul a fost selectat în secțiunea Limelight, dedicată autorilor consacrați și celor mai recente producții ale acestora.

05
/02
/26

Miercuri, 11 februarie 2026, ora 19.00, aveți ocazia de a-l aplauda la Sala Radio pe cunoscutul violonist francez David Grimal, care, alături de Orchestra de Cameră Radio, propune publicului un program atractiv. Seara se va deschide cu Mica simfonie pentru suflători semnată de Charles Gounod, o lucrare de o eleganță rafinată și una dintre cele mai importante creații din repertoriul romantic francez pentru ansamblu de suflători.

04
/02
/26

În cadrul seriei de evenimente derulate sub egida „Calendarului internațional al artelor”, Institutul Cultural Român organizează luni, 9 februarie, de la ora 18:00, la sediul său din Aleea Alexandru nr. 38, o dezbatere dedicată filmului independent românesc, pornind de la un studiu de caz: comedia 3 zile în septembrie, cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, care a avut premiera mondială marți, 3 februarie, la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), cu sprijinul ICR.

03
/02
/26

Undeva, într-o fundătură din Bucureşti, din cartierul Rahova-Ferentari, „acolo unde întorceau tramvaiele 7 și 15, a treia stație de la Sebastian” se năștea acum 80 de ani, Ștefan Iordache. Era ziua de 3 februarie. „Ai mei erau din Calafat, unde amândoi locuiau pe aceeaşi stradă. S-au căsătorit şi, tineri şi fericiţi, au pornit-o în lumea largă”. Era anul 1941.

29
/01
/26

Cel mai nou cinematograf de artă din oraș – Apollo111 – se deschide pe 29 ianuarie. Apollo111 Cinema se află în Palatul Universul (Ion Brezoianu 23 – 25, corp B, lângă Cișmigiu) și va avea program săptămânal, de joi până duminică.

29
/01
/26

Pe 5 februarie 2026 (19.00), aveți șansa de a-l aplauda la Sala Radio, alături de Big Band-ul Radio România dirijat de Simona Strungaru, pe celebrul pianist de jazz și compozitor american David Kikoski, laureat al premiului Grammy, care a lansat 20 de albume ca lider de trupă. David Kikoski și-a început drumul artistic pe scena jazzului newyorkez în anii 1980, colaborând cu muzicieni de top și devenind rapid o figură proeminentă în lumea jazzului internațional.

28
/01
/26

Institutul Cultural Român de la Paris organizează o seară literară omagială dedicată scriitorului Matei Vișniec – poet, dramaturg, prozator, jurnalist – la 55 de ani de activitate literară și 70 de ani de la naștere. Evenimentul intitulat „Literatură și rezistență: poezia subversivă” va avea loc joi, 29 ianuarie 2026, de la ora 19:00, la Palatul Béhague din Paris și va avea ca temă principală poezia angajată și discursul disident.

27
/01
/26

Teatrul Masca preia în repertoriu lectura performativă Magda by Gianina, semnată și interpretată de dramaturga și regizoarea Gianina Cărbunariu. Prima reprezentație are loc vineri, pe 20 februarie de la 19:00 în Sala Mare, și va fi urmată de lansarea volumului „Va urma. 10 piese politice” de Gianina Cărbunariu.

27
/01
/26

Muzica lui Mozart a fost descrisă, de mari artiști ai tuturor timpurilor, ca fiind fie angelică, fie de-a dreptul Divină și Ceaikovski spunea că Mozart este un Christos al muzicii. Pe 27 ianuarie 2026 întreaga lume aniversează 270 de ani de la nașterea lui Amadeus, eveniment pe care Sala Radio îl marchează prin două concerte speciale prezentate de Orchestra de Cameră Radio.

26
/01
/26

După un parcurs spectaculos la festivaluri internaționale, Sorella di Clausura ajunge în cinematografele din România pe 6 martie. Actrița Katia Pascariu a primit premiul Boccalino d’Oro pentru cea mai bună interpretare la Locarno, în timp ce regizoarea Ivana Mladenović a câștigat Trofeul Heart of Sarajevo pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Sarajevo.

21
/01
/26

La 29 ianuarie 2024, lumea a auzit vocea lui Hind Rajab, o fetiță de șase ani, prinsă într-o mașină în Gaza, alături de trupurile a șase membri ai familiei sale, implorând după un ajutor care nu a mai venit. Dramatizarea tulburătoare a evenimentelor realizată de regizoarea tunisiană Kaouther Ben Hania, spusă din perspectiva voluntarilor organizației Red Crescent din Palestina care au preluat apelul fetiței, folosește înregistrările reale cu vocea lui Hind.