-->

VIDEO „Cartea Junglei“ revine pe marile ecrane, într-o nouă adaptare a studiourilor Disney
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-cartea-junglei-revine-pe-marile-ecrane-intr-o-noua-adaptare-a-studiourilor-disney/

Îndrăgitele personaje din volumul „Cartea Junglei”, de Rudyard Kipling, vor reveni pe marile ecrane într-o nouă adaptare, care va fi realizată de studiourile Disney, sub forma unui lungmetraj live-action.

Un articol de Andrada Văsii|12 iulie 2013

Îndrăgitele personaje din volumul „Cartea Junglei“, de Rudyard Kipling, vor reveni pe marile ecrane într-o nouă adaptare, care va fi realizată de studiourile Disney, sub forma unui lungmetraj live-action.

Studiourile Disney au repurtat un succes răsunător cu proiectul lor din 1967, atunci când au adaptat, sub forma unui lungmetraj de animaţie, colecţia de povestiri „Carte Junglei”, scrisă de Kipling în 1894. Walt Disney a murit în timpul producţiei pentru filmul original.

Două remake-uri fără succes

De atunci, studiourile Disney au filmat două remake-uri, sub forma unor lungmetraje, în anii ’90, însă aceste pelicule nu au avut succes la public.

Producătorii de la Disney nu sunt însă singurii care doresc să readucă pe marele ecran aventurile din junglă ale orfanului Mowgli. Astfel, studiourile Warner Bros. au anunţat, în 2012, că vor produce un film inspirat din volumul lui Kipling, al cărui scenariu va fi scris de Steve Kloves, scenaristul filmelor din seria „Harry Potter”.

Versiunea originală a „Cărţii Junglei” produsă de Disney a rămas până în zilele noastre una dintre cele mai îndrăgite producţii ale acestui studio şi a inclus pe coloana sonoră piesele devenite celebre „I Wanna Be Like You” şi „Bare Necessities”, cel din urmă fiind nominalizat la Oscar la categoria „cel mai bun cântec al anului”.

Foto credit: Cinemagia

21
/05
/25

Cineastul Andrei Ujică, autor al unor filme esențiale pentru cinemaul documentar, va fi omagiat la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13–22 iunie 2025, Cluj-Napoca), unde va primi Premiul de Excelență pentru contribuția sa remarcabilă la arta cinematografică.

20
/03
/25

„Alice ON & OFF” (r. Isabela Tent), „Anul nou care n-a fost” (r. Bogdan Mureșanu),„ Moromeții 3” (r. Stere Gulea), „Nasty” (r. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu), „Săptămâna Mare” (r. Andrei Cohn) și „Trei kilometri până la capătul lumii” (r. Emanuel Pârvu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

03
/03
/25

„Anora” este marele câștigător de a gala premiilor Oscar 2025. Din cele șase nominalizări primite, creația semnată de Sean Baker a câștigat cinci premii, inclusiv pe cele pentru Cea mai bună actriță, Cel mai bun regizor și Cel mai bun film.

20
/02
/25

Sezonul „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ” reprezintă punctul culminant al Centenarului Institutului Francez din România, sărbătorit între mai 2024 și mai 2025, marcând un secol de angajament dedicat cooperării culturale, științifice și educaționale dintre Franța și România.

17
/02
/25

La ediția din 2025 a Premiilor BAFTA, echivalentul Premiilor Oscar din cinemaul britanic, Adrien Brody a fost desemnat cel mai bun actor într-un rol principal, câștigând în fața actorului de origine română Sebastian Stan, nominalizat și el. Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal i-a revenit lui Mikey Madison pentru interpretarea din lungmetrajul „Anora”. „The Brutalist” a fost recompensat cu premiul pentru cea mai bună regie.