VIDEO Centenar Constantin Silvestri, la Radio România Muzical
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-centenar-constantin-silvestri-la-radio-romania-muzical/

În 31 mai 2013 se împlinesc 100 ani de la naşterea lui Constantin Silvestri. Radio România Muzical îi dedică acestei mari personalităţi a muzicii româneşti o emisiune-maraton de 7 ore: vineri, 31 mai, între orele 10.00 şi 17.00.

Un articol de Andrada Văsii|29 mai 2013

În 31 mai 2013 se împlinesc 100 ani de la naşterea dirijorului şi compozitorului Constantin Silvestri. Radio România Muzical îi dedică acestei mari personalităţi a muzicii româneşti o emisiune-maraton de 7 ore: vineri, 31 mai, între orele 10.00 şi 17.00.

Realizatoarea emisiunii, Anca Ioana Andriescu, a ales cele mai interesante şi relevante înregistrări lăsate de dirijorul Constantin Silvestri şi păstrate în arhiva Radio România: de la cele realizate în timpul primului festival internaţional „George Enescu“ din 1958, la imprimări legendare, precum cea a Simfoniei a IX-a de Dvorak, premiată de Academia Charles Cros sau cea cu Dixtuorul de George Enescu care a primit Grad Prix du Disque.

Lucrări inedite în interpretarea compozitorului

Emisiunea cuprinde de asemenea lucrări semnate de Constantin Silvestri, una dintre ele, „Cântec de pustiu“, chiar în interpretarea compozitorului.

De asemenea, poate fi ascultat interviul realizat de Anca Ioana Andriescu cu profesorul Ion Beldi, care a cântat sub bagheta lui Constantin Silvestri atât în Orchestra Naţională Radio, cât şi în Orchestra Filarmonicii „George Enescu“. Personalitatea lui Constantin Silvestri este destăinuită şi de scrisorile sale, prezentate de asemenea în emisiune.

25
/03
/13

Răspundeţi la întrebarea „Care este titlul celui mai recent proiect muzical al lui AG Weinberger?“ şi sunteţi înscrişi automat la tragerea la sorţi pentru două invitaţii a câte două locuri fiecare. Rezultatele vor fi anunţate luni, 1 aprilie, pe www.ziarulmetropolis.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Metropolis.