VIDEO De 1 Iunie, Cişmigiul Copiilor este Capitala Veseliei
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-de-1-iunie-cismigiul-copiilor-este-capitala-veseliei/

Pe 1 Iunie, Parcul Cişmigiu se transformă, din nou, într-un Univers al Copilăriei. ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti face ca aici totul să devină posibil pentru cei mici.

Un articol de Andrada Văsii|29 mai 2013

Pe 1 Iunie, Parcul Cişmigiu se transformă, din nou, într-un Univers al Copilăriei. ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti face ca aici totul să devină posibil pentru cei mici.

Aceştia sunt invitaţi să treacă graniţa dintre poveste şi realitate, alături de personaje din basme celebre, clovni şi incredibili magicieni. Totul e colorat şi vesel, pretutindeni muzica îi înconjoară, paşii de dans îi cuceresc, iar jocurile şi concursurile îi aşteaptă să participe.

De asemenea, de la ora 12.00 (la intrarea din Bulevardul Elisabeta), o trupă de majorete, acompaniată de un impresionant corp de fanfară, dă startul unei parade a veseliei.

Teatru pentru copii și familie

Pentru pici, mămici, tătici, şi chiar pentru bunici, în această zi ArCuB a pregătit un adevărat maraton artistic: pe scenele amplasate lângă lac şi Foişor, vă întâlniţi cu trupele teatrelor Ţăndărică şi Ion Creangă, cu Akka Show, Pur Anima, Pif Paf, Gestual Art, Curcubeul Vesel, cu Profesorul de joacă Leon Magdan şi Teatrul de Magie, cu eroi îndrăgiţi şi peripeţiile lor, în spectacole pline de farmec. Motanul încălţat, Lumea magică a lui Peter Pan, Miţi şi Piţi, Elefănţelul curios, Scufiţa Roşie şi Cenuşăreasa sunt doar câteva dintre spectacolele de teatru prezente la Cişmigiul Copiiilor.

1 Iunie este o zi în care copiii îşi pot manifesta liber imaginaţia şi pofta de joacă în rolul de eroi salvatori (la Corabia Piraţilor), de iubitori ai necuvântătoarelor (la Ferma Animalelor) – şi de cercetaşi sau mari sportivi – în spaţiile unde sunt amplasate jocurile gonflabile.

Ateliere speciale pentru copii

În Cişmigiul Copiilor, nimeni nu stă deoparte – toată lumea se distrează! Indiferent de vârstă, toţi copiii talentaţi şi harnici sunt invitaţi să-şi descopere şi să dea curs aptitudinilor în cadrul atelierelor de creaţie. Acestea vor fi diverse, pe gustul tuturor: ateliere de limbi străine (coordonate de Shakespeare School si Echo Kids), ateliere de reciclare creativă şi creaţie păpuşi, atelierele Fun Science, un atelier de Origami (pe Aleea Trandafirilor), cursuri de desen (sub supravegherea unor artişti plastici), un atelier de pictură pe figurine din ipsos, un atelier de fotografie şi, pentru micuţii plini de ritm şi energie, un vesel workshop de percuţie.

Costume speciale pentru participanți

Bineînţeles, pentru o zi de sărbătoare, trebuie adoptată o ţinută potrivită: toţi participanţii doritori vor fi gătiţi de sărbătoare (la Foişor), prin îndemânarea hair-stylist-ilor şi a specialiştilor în face-painting. Frumos aranjaţi şi dichisiţi, prichindeii, care vor să imortalizeze momentul, vor putea poza pentru un grup de artişti şi caricaturişti, ce le vor crea gratuit portretele, pe Podul Artelor.

Program inedit susținut de către coruri celebre

Cum îi stă bine unei zile de sărbătoare, muzica şi dansul vor anima atmosfera. De la ora 11.00, până spre seară, peste treizeci de grupuri muzicale, solişti vocali, trupe şi şcoli de dans se vor întrece în hit-uri şi momente coregrafice, pe cele două scene.

Pentru  zece ore de show, în Parcul Cişmigiu vă aşteaptă: Corul Radio, corurile Allegretto şi Andante, grupurile Fantezia, Adagio, Amicii, Melodia, Bim Bam şi DoReMi, tinerii solişti Alexia Urtoi şi Andrei Cerbu, Denisa Trofin, Laura Arabo şi Eduard Dincă, trupele coregrafice Attitude, MondoDance, Stepy şi Lala Street şi mulţi alţii.

Ziua se va încheia cu un concert al unui invitat special: CRBL.  De la ora 20.15, la Scena Mare (de lângă Foişor), mult îndrăgita vedetă le oferă micilor bucureşteni un show inedit.

Cei cuceriţi de eveniment au posibilitatea să revină şi a doua zi, duminică, 2 iunie, la locurile de joacă, atelierele şi surprizele din Parcul Cişmigiu.

Info:

Detalii pe www.arcub.ro.

Foto credit: ArCuB (Facebook)

11
/10
/17

Spectacolul “Căpcăuni/Ogres” de Yann Verburgh, în regia lui Eugen Jebeleanu, producție realizată la Théâtre Ouvert din Paris, deschide joi, 12 octombrie 2017, ora 19:00, seria evenimentelor din cadrul Platformei Internaționale de Teatru București #4. Reprezentația va fi urmată de o discuție cu echipa artistică.

11
/10
/17

“Nu sunt o stâncă ce nu poate fi clintită, rece, lucidă, cum par. Nenorocirea este că nu sunt cum par şi că foarte repede omul îşi dă seama de asta. Aspectul exterior mi se trage, cred, din faptul că am fost şi am rămas o mare timidă. De aici, felul meu de a mă purta faţă de interlocutor, de aici senzaţia de inaccesibil.”. – Olga Tudorache. Spitalizată zilele trecute (pentru o suspiciune de atac vascular cerebral), „marea doamnă a teatrului românesc” împlinește astăzi 88 de ani.

10
/10
/17

INTERVIU Andi Vasluianu și-a petrecut copilăria în Teatrul Nottara, unde bunicul său era regizor. Astăzi îl vedem pe scena aceluiași teatru, dar mai ales ne-am obișnuit să-l vedem în filme. Cel mai nou dintre acestea este „Breaking News”, în regia Iuliei Rugină, film pe care îl găsiți în aceste zile în cinematografe și de la care pornește și discuția de față.

10
/10
/17

Teatrul de Comedie prezintă joi, 19 octombrie, de la ora 19.30, la Sala Studio, premiera oficială a spectacolului NUMITORUL COMUN de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, scenografia și costumele Cristina Florea & Georgiana Stoica, asistent regie Oana Popescu

09
/10
/17

Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași - FILIT, desfășurată în perioada 4-8 octombrie 2017, s-a încheiat. Datele preliminare arată că la evenimentele din cadrul festivalului au fost peste 30.000 de participanți.

09
/10
/17

Doi muzicieni de excepție, Răzvan Suma și Daniel Goiți, și două instrumente magice, un violoncel și un pian, se aliniază la startul unei noi călătorii muzicale de neratat: turneul național Vă place Beethoven?, care se va desfășura între 11 și 30 octombrie 2017, în 8 orașe din România.

09
/10
/17

Joi, 19 octombrie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi în premieră Migraaaanţi sau Suntem prea mulţi pe nenorocita asta de barcă de Matei Vişniec, scenariul radiofonic şi regia artistică Mihai Lungeanu. Audiţia cu public în avanpremieră va avea loc luni, 16 octombrie, de la ora 11, la Teatrul Metropolis (str. Mihai Eminescu, nr.89). Intrarea e liberă.

09
/10
/17

Volumul O undiţă pentru bunicul meu, de Gao Xingjian – laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2000 –, a apărut în colecția „Biblioteca Polirom”, traducere din limba chineză de Irina Ivaşcu. Autorul s-a aflat săptămîna trecută la Iași, ca invitat special al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași.

09
/10
/17

Expoziția "Picasso între Cubism și Neoclasicism: 1915-1925", care s-a deschis recent la Grajdurile Quirinale din Roma, este un omagiu adus pictorului de geniu spaniol la împlinirea a 100 de ani de la prima sa călătorie pe care a făcut-o Italia și care i-a influențat fundamental arta și viața.

08
/10
/17

Pe 6 octombrie, la Librăria Humanitas a avut loc o întâlnire deschisă cu actorul Victor Rebengiuc în cadrul Întâlnirilor Yorick. Într-o sală arhiplină, artistul a vorbit despre România de azi, despre motivele care l-au făcut să nu accepte să filmeze în „Moromeții 2” și despre „generația de aur”.

08
/10
/17

Adaptări după autori clasici ai literaturii fantastice, thrillere psihologice și filme cu demoni în selecția de scurtmetraje a Dracula Film Festival. Dracula Film Festival, eveniment dedicat filmelor horror, fantastice și SF, care va avea loc în perioada 18 – 22 octombrie la Brașov, reunește în competițiile de scurtemetraj 25 de producții care concurează pentru trofeele Little Dracula și Vladutz.