VIDEO De Ziua Copilului, petreceţi un weekend alături de Corul de copii Radio, ascultând „În lumea lui Walt Disney“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-de-ziua-copilului-petreceti-un-weekend-alaturi-de-corul-de-copii-radio-ascultand-in-lumea-lui-walt-disney/

La cererea publicului, Corul de Copii Radio reia duminică, 2 iunie, sub titlul „În lumea lui Walt Disney“, un concert pe care l-a prezentat în regim de casă închisă în urmă cu două luni.

Un articol de Andrada Văsii|27 mai 2013

La cererea publicului, Corul de Copii Radio reia duminică, 2 iunie, sub titlul „În lumea lui Walt Disney“, un concert pe care l-a prezentat în regim de casă închisă în urmă cu două luni.

Ziua Internaţională a Copilului – 1 iunie – nu poate trece neobservată pentru Orchestrele şi Corurile Radio România! De această dată, este rândul Corului de Copii Radio să intre în scenă, să aducă bucuria pe chipul micilor şi marilor spectatori, printr-un program muzical antrenant, conceput în jurul cântecelor provenite din filmele de animaţie create de celebrul desenator american, Walt Disney.

Evenimentul este programat de la ora 11.00, la Sala Radio, biletele fiind disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Personajele din poveste sunt readuse la viață

Personajele atât de cunoscute şi iubite din poveştile nemuritoare vor fi readuse la viaţă de Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Voicu Popescu şi într-o avanpremieră ce va cuprinde o parte dintre piesele din concert.

Sâmbătă, 1 iunie, de la 11.00, sunteţi invitaţi în parcul Cişmigiu, unde evenimentul este cuprins în cadrul manifestării „Cişmigiul Copiilor“, devenită, de 12 ani, o tradiţie anuală pentru ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti. Concertul se va desfăşura cu participarea artiştilor: Cameliei Chiţibea – pian, Alexandru Anastasiu şi Lucian Maxim – percuţie, Virgil Oprina – chitară bas şi Emanuel Ion – bariton. Aranjamentele vocale sunt semnate de Ioan Dobrinescu.

Info:

Pentru alte informaţii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Foto credit: captură video „Scales and Arpeggios“

 

 

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.