VIDEO Elton John ar putea juca în noul film al regizorului Matthew Vaughn
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-elton-john-ar-putea-juca-in-noul-film-al-regizorului-matthew-vaughn/

Cântăreţul britanic Elton John ar putea juca într-o scenă de luptă în cel mai recent film al regizorului Matthew Vaughn, intitulat ,,The Secret Service”.

Un articol de Andrada Văsii|29 iulie 2013

Cântăreţul britanic Elton John ar putea juca într-o scenă de luptă în cel mai recent film al regizorului Matthew Vaughn, intitulat „The Secret Service“. Cântăreţul, care în momentul de faţă se recuperează după o operaţie de apendicită, s-ar putea alătura echipei din pelicula „The Secret Service“, în care joacă actorii Colin Firth şi Michael Caine.

Vedeta din „Războiul Stelelor/ Star Wars”, Mark Hamill este în discuţii pentru a apărea în lungmetrajul lui Matthew Vaughn, filmul fiind adaptarea cinematografică a cărţii de benzi desenate a lui Mark Millar.

Cu o carieră de aproape cinci decenii, Elton John a reuşit să vândă peste 250 de milioane de albume în toată lumea şi a avut peste 50 de hituri Top 40, devenind unul dintre cei mai de succes cântăreţi ai tuturor timpurilor.

Şapte albume consecutive pe primul loc

Elton John a fost unul dintre cele mai importante nume ale muzicii în anii ’70, cu şapte albume consecutive care au fost pe primul loc în topuri în Statele Unite ale Americii şi şase single-uri pe primul loc în topuri. Succesul său a avut un impact puternic în muzica pop şi a condus la creşterea popularităţii pianului în rock’n’roll, notează Mediafax.

El continuă să fie un simbol al vieţii publice şi a fost foarte implicat în lupta anti-SIDA, după sfârşitul anilor ’80. A intrat în Rock and Roll Hall of Fame în 1994 şi a fost numit cavaler în 1998.
Foto credit: Cinemagia
31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.