-->

VIDEO Festivalul Lună Plină: proiecţii speciale în secţiunile „Classic“ şi „Grindhouse“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-festivalul-luna-plina-proiectii-speciale-in-sectiunile-classic-si-grindhouse/

Cea de-a 2-a ediţie a festivalului de Film Horror & Fantastic „Lună Plină”, primul şi unicul festival din România dedicat exclusiv cinema-ului de gen, va avea loc în perioada 14-18 august 2013, la Biertan, în judeţul Sibiu.

Un articol de Andrada Văsii|5 august 2013

Cea de-a 2-a ediție a festivalului de Film Horror & Fantastic „Lună Plină”, primul și unicul festival din România dedicat exclusiv cinema-ului de gen, va avea loc în perioada 14-18 august 2013, la Biertan, în județul Sibiu.

În afara competițiilor de lung și scurtmetraj și a secțiunii paralele „Tenebre”, deja anunțate, festivalul „Lună Plină” prezintă din nou programul „Full Moon Classic”, axat pe proiecții în versiuni restaurate digital ale unor titluri de referință din istoria cinema-ului fantastic.

Premieră extraterestră

„E.T.” – Cel mai iubit film al lui Steven Spielberg a împlinit anul trecut 30 de ani. Festivalul „Lună Plină” are onoarea de a-l prezenta pentru prima oară pe un ecran din România, în versiunea originală, restaurată digital în 2012.

„Fantomas” – Unul dintre cei mai subestimați cineaști dintotdeauna, Louis Feuillade, semnează unul dintre cele mai influente filme fantastice din istorie. Proiecție aniversară cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la premieră, cu acompaniament live asigurat de cvartetul EINUIEA.

„The Rocky Horror Picture Show” – Brad, Janet, Riff-Raff și Frank-N-Furter revin în Transilvania pentru de-acum tradiționala proiecție nocturnă a musicalului cult regizat de Jim Sharman în 1975. Spectatorii costumați sunt bineveniți; orezul e din partea casei.

Maraton cinematografic

Pentru cei mai rezistenți dintre spectatori, festivalul „Lună Plină” inaugurează în 2013 secțiunea „Grindhouse”, compusă în acest an dintr-un maraton de trei filme, intitulat „Zombies’ Night Out”. În ordinea intrării în scenă:

„The Return of the Living Dead” – Un clasic optzecist numai bun de (re)savurat, cu gândul la casetele video de pe vremuri. Regretatul Dan O’ Bannon, co-scenarist la „Dark Star“ și „Alien“, reușește să satirizeze și să ridice în slăvi genul dintr-o singură lovitură. Brains, more brains!

„Shaun of the Dead” – Edgar Wright, Simon Pegg și Nick Frost, altfel spus, panic on the streets of London… Prima parte a „trilogiei Cornetto” (2004; aveau să urmeze „Hot Fuzz“ și „The World’s End“) este o comedie reverentă, isteață și sângeroasă, bref, cult instantaneu. So, who died and made you fucking king of the zombies?!

„Cockneys vs Zombies” (foto sus) – Premiul publicului la Toronto și San Sebastian 2012 pentru această șarjă care arată de parcă Guy Ritchie ar fi regizat „The Walking Dead“. Cinefilii veterani o vor recunoaște, într-un rol secundar, pe Honor Blackman.

De la furie la pasiune

Tot în 2013, festivalul „Lună Plină” organizează, în parteneriat cu Institutul Cultural American, programul „American Masters”. În această ediție inaugurală, regizorul omagiat este veteranul Brian De Palma, din filmografia căruia vor fi prezentate clasicele „The Fury” (1978) și „Blow Out” (1981) – ambele în copii restaurate digital – și, în avanpremieră, „Passion”, cel mai recent opus, care va fi distribuit în România de Independența Film.

Info:

Programul complet al proiecțiilor, juriul și celelalte evenimente speciale vor fi anunțate la finalul acestei săptămâni.

Toate detaliile despre transport și cazare se găsesc pe site: www.lunaplinafestival.ro.

Abonamente: http://biletmaster.ro/ron/PlaceInfo/1805666/Full-Moon-Festival.

Foto credit: Festivalul „Lună Plină”

19
/03
/26

Actrița Dorina Lazăr va primi Premiul pentru întreaga carieră în cadrul Galei Premiilor Gopo 2026. Distincția celebrează un parcurs actoricesc definit prin versatilitate, de-a lungul a peste șase decenii, în roluri care însoțesc momente semnificative din istoria cinematografiei românești – de la producțiile populare ale anilor ’80 la cinemaul de autor al anilor ’90 și începutul anilor 2000.

27
/02
/26

În cadrul Lunii Francofoniei, Institutul Francez din România prezintă cea de-a 30-a ediție a Festivalului Filmului Francez, care se va desfășura între 19 și 29 martie 2026, la București și în alte 15 orașe: Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.

26
/02
/26

Filmul o are în centru pe Lucia (Marina Palii), un personaj feminin complex, prins între rolurile de soție și mamă și o nevoie acută de libertate. O „vacanță de vis” la Krapets alături de familie și prieteni devine terenul acestei confruntări, care scoate la suprafață greșeli ale trecutului, frustrări reprimate și tot felul de dezechilibre de putere.

25
/02
/26

„De capul nostru” spune povestea unui grup de adolescenți dintr-un oraș mic din România, ai căror părinți lucrează în străinătate. Filmul explorează maturizarea forțată a unei generații nevoite să se descurce singură, surprinzând fragilitatea emoțională, nevoia de apartenență și solidaritatea care se naște între tineri lăsați să-și construiască propriile repere într-un context marcat de absența adulților.

19
/02
/26

Programul Salon des Refusés, dedicat filmelor valoroase rămase în afara circuitului tradițional de distribuție, își găsește o nouă casă la Apollo111 Cinema, unde va continua, în același format curatorial, să aducă în fața cinefililor din București titluri esențiale ale cinemaului de autor contemporan.

04
/02
/26

În cadrul seriei de evenimente derulate sub egida „Calendarului internațional al artelor”, Institutul Cultural Român organizează luni, 9 februarie, de la ora 18:00, la sediul său din Aleea Alexandru nr. 38, o dezbatere dedicată filmului independent românesc, pornind de la un studiu de caz: comedia 3 zile în septembrie, cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, care a avut premiera mondială marți, 3 februarie, la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), cu sprijinul ICR.

29
/01
/26

Cel mai nou cinematograf de artă din oraș – Apollo111 – se deschide pe 29 ianuarie. Apollo111 Cinema se află în Palatul Universul (Ion Brezoianu 23 – 25, corp B, lângă Cișmigiu) și va avea program săptămânal, de joi până duminică.

26
/01
/26

După un parcurs spectaculos la festivaluri internaționale, Sorella di Clausura ajunge în cinematografele din România pe 6 martie. Actrița Katia Pascariu a primit premiul Boccalino d’Oro pentru cea mai bună interpretare la Locarno, în timp ce regizoarea Ivana Mladenović a câștigat Trofeul Heart of Sarajevo pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Sarajevo.

16
/01
/26

Programul primelor săptămâni va include filme de ficțiune și documentare în premieră, cu un palmares important de premii la festivalurile de profil, dar și o seară dedicată filmelor regretatului regizor Cristian Nemescu și o retrospectivă a primelor filme regizate de Corneliu Porumboiu.

17
/12
/25

„Still Nia”, regizat de Paula Oneț, este un film-portret profund personal, un film-călătorie în teritoriul fragil al memoriei corporale. Între documentar și poezie vizuală, filmul își găsește forța în povestea Ștefaniei – Nia, numele de alint pe care părinții i l-au dat în copilărie –, care începe să-și deschidă trecutul ca pe o rană veche, dar încă vie.