VIDEO Filmul „Paris, je t’aime“ şi spectacole de teatru, de Ziua Franţei, în sectorul 3 al Capitalei
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-filmul-paris-je-taime-si-spectacole-de-teatru-de-ziua-frantei-in-sectorul-3-al-capitalei/

Primăria sectorului 3 al Capitalei sărbătoreşte Ziua Franţei, duminică, în Parcul Titan, cu spectacole de teatru, dar şi proiecţia celebrului film-omnibus „Paris, je t’aime”.

Un articol de Andrada Văsii|9 iulie 2013

Primăria sectorului 3 al Capitalei sărbătoreşte Ziua Franţei, duminică, în Parcul Titan, cu spectacole de teatru, dar şi cu proiecţia celebrului film-omnibus „Paris, je t’aime“.

Primăria sectorului 3 şi Centrul Cultural Casa Artelor organizează astfel, pe 14 iulie, între orele 17.00 şi 22.00, în parcul Titan din Bucureşti evenimentul „Paris, ieri şi azi“, care face parte din programul „Zilele multiculturalităţii”, finanţat de Primăria sectorului 3 şi care propune în fiecare lună sărbătorirea unei mari naţiuni prin cultura ei.

Expoziție culturală

De Ziua Naţională a Franţei, publicul bucureştean va putea să asiste la un regal cultural în aer liber, în decorul expoziţiei de istorie şi cultură franceză „Paris, ieri şi azi”, care va fi vernisată de primarul Robert Sorin Negoiţă, notează Mediafax.

Pe scena din parc vor fi prezentate, rând pe rând, spectacolul „Monsieur Choufleuri”, de Jacques Offenbach (Opera Comică pentru Copii), filmul francez „Paris, je t’aime” (2006) şi concertul de muzică veche franceză „De dragoste şi cavalerism”, susţinut de formaţia Truverii.

Seara se va încheia cu spectacolul „Paris, mon Amour”, o producţie a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, partenerul evenimentului. Scenografia evenimentului este asigurată de Corina Grămoşteanu, iar conceptul şi regia sunt semnate de regizoarea Alice Barb.

Info:

Intrarea la aceste evenimente este liberă.

Foto credit: Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” – spectacolul  „Paris, mon Amour” (Facebook)
01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

25
/03
/13

„Toată lumea din familia noastră“, în regia lui Radu Jude, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo. Radu Jude a câştigat premiul pentru regie, iar Şerban Pavlu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din acelaşi film