-->

VIDEO Filmul „Poziţia copilului“ va fi propunerea României la premiile Oscar
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-filmul-pozitia-copilului-va-fi-propunerea-romaniei-la-premiile-oscar/

Filmul ,,Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria cel mai bun film străin.

Un articol de Andrada Văsii|29 iulie 2013

Filmul „Poziţia copilului“, în regia lui Călin Peter Netzer, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria cel mai bun film străin.

Filmul „Poziţia copilului” a fost ales să reprezinte România la premiile Academiei de film americane pe 2013, cu unanimitate de voturi, de către un juriu format din criticul şi realizatorul TV Eugenia Vodă, criticul de film Magda Mihăilescu, criticul şi istoricul de film Cristina Corciovescu, criticul de film Mihai Chirilov (director artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania), criticul de film Dana Duma, criticul de film Irina Margareta Nistor şi directorul de imagine şi regizorul Dinu Tănase, potrivit unui comunicat al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

Oscarurile sunt cele mai celebre premii din cinematografie, iar o nominalizare la categoria „cel mai bun film străin” aduce producătorului şi regizorului prestigiu, fapt care contribuie la creşterea încasărilor.

O propunere pentru fiecare ţară 

Potrivit regulamentului Academiei de film americane, care acordă premiile Oscar, producţiile eligibile la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină” trebuie să fie lungmetraje produse în afara Statelor Unite ale Americii, cu un dialog preponderent într-o altă limbă decât engleza, care să fi fost lansate în ţara de origine nu mai devreme de 1 octombrie 2012 şi nu mai târziu de 30 septembrie 2013.

De asemenea, filmele eligibile trebuie să fi rulat cel puţin şapte zile consecutiv într-un cinematograf şi să aducă încasări producătorului şi distribuitorului. Propunerile ţărilor trebuie să fie primite de Academia de film americană până la data de 1 octombrie a anului în curs. Fiecare ţară poate avea o singură propunere.

Fiecare ţară poate propune o producţie proprie pentru această distincţie, iar dintre zecile de propuneri, este alcătuită mai întâi o listă scurtă de nouă pelicule, dintre care sunt apoi desemnate cele cinci nominalizări.

Povestea unei familii

„Poziţia copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi-premiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010). 

Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi, notează Mediafax.

Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă şi fiu. Li se alătură nume ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu, Vlad Ivanov şi Tania Popa.

Foto credit: Cinemagia

26
/05
/26

Festivalul Internațional de Film Transilvania (12 – 21 iunie 2026, Cluj-Napoca) continuă secțiunea competițională Teen Spirit, dedicată producțiilor care explorează universul și preocupările noilor generații. Filme de ficțiune și documentare adresate în special publicului Gen Z vor concura pentru trofeul Youth Award, acordat de un juriu format exclusiv din tineri cinefili.

18
/05
/26

După premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, 3 zile în septembrie, comedia independentă regizată de Tudor Giurgiu, se vede pentru prima dată în România la Gala de deschiderea a celei de-a 25-a ediții TIFF, care va avea loc vineri, 12 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

13
/05
/26

Primul laureat al Premiului Janovics Jenő la Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi Roman Gutek, distribuitor de film polonez, fondator al mai multor festivaluri, producător și promotor al filmului de artă, de al cărui nume se leagă cele mai importante inițiative cinematografice poloneze din ultimele decenii.

11
/05
/26

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 12-21 iunie 2026). 12 titluri se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce alte 10 producții își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?.

06
/05
/26

Prima ediție a festivalului Cucu Bau, va avea loc între 14 și 17 mai, fiind curatoriat de criticul de film Andrei Rus, programul reunind titluri din întreaga istorie de peste 130 de ani a cinematografiei, construind o experiență care traversează stiluri, epoci și sensibilități diferite.

23
/04
/26

„25 Years Later (După 25 de ani)”, unul dintre programele speciale ale ediției aniversare TIFF.25 (12-21 iunie 2026, Cluj-Napoca), propune o întoarcere în anul 2001, reunind titluri care au definit începutul de mileniu în cinema.

21
/04
/26

După șapte luni de proiecții urmate de discuții cu experți și terapeuți despre temele principale din filmele vizionate la Cinema Elvire Popesco, programul european Film Therapy Film Club - FTFC – lansat de Institutul Francez din România la București în octombrie 2025, ajunge la final. Ultima proiecție din această serie va avea loc pe 23 aprilie, de la ora 18:00, când va fi arătat filmul „L’événement” în care actrița franco-română Anamaria Vartolomei are rolul principal.

14
/04
/26

Într-o perioadă în care costul vieții continuă să crească, iar domenii esențiale precum educația, sănătatea și protecția socială sunt tot mai afectate de recentele măsuri de austeritate, One World Romania își continuă misiunea de a aduce în fața publicului filme documentare ca puncte de plecare pentru dialoguri necesare despre vremurile în care trăim.

09
/04
/26

Cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Cristian Mungiu, „Fjord”, avându-i în rolurile principale pe actorii nominalizați la Oscar, Sebastian Stan și Renate Reinsve, a fost selectat în competiția oficială a celei de-a 79-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes.

06
/04
/26

Peste 40 de filme documentare vor fi proiectate între 24 și 29 aprilie la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie și Apollo111 Cinema din București, toate reflectând întocmai lumea în care trăim acum – de la presiunea asupra democrației până la ascensiunea discursurilor extremiste.

01
/04
/26

Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc anunță nominalizații la Premiile Gopo 2026. Prin filtrul a două jurii au trecut 124 de filme românești – lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje – lansate în 2025 în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming.