VIDEO În acest weekend, vedete internaţionale la ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-in-acest-weekend-vedete-internationale-la-arcub-live-open-air-jazz-blues-more/

La ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More, weekendul începe cu o fascinantă demonstraţie de diversitate şi creativitate muzicală.

Un articol de Andrada Văsii|6 iulie 2013

La ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More, weekendul începe cu o fascinantă demonstraţie de diversitate şi creativitate muzicală.

Programul serii de astăzi debutează cu Elena Moroşanu & Michael Acker Quartet, reprezentanţi ai noii generaţii ai jazzului. Deşi foarte tineri, artiştii sunt deja cunoscuţi publicului de gen. Elevă a Ancăi Parghel, Elena Moroşanu s-a evidenţiat ca solistă de jazz, cu toate că relaţia ei cu muzica a început cu genul pop.

Împreună cu Michael Acker (bas electric), Ionuţ Bîcă (pian), şi Vlad Popescu (tobe), formează Three for Helen, un grup înfiinţat anul trecut, care îşi propune să revoluţioneze jazzul. Pe scena festivalului ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More, bandul vă invită să experimentaţi noile tendinţe ale genului, printr-un repertoriu original, în care stilurile R&B, pop şi muzica electronică sunt inspirat adaptate şi entuziast interpretate în ritmuri de jazz.

Jazzul anilor ’60 

De la ora 20.00, spectatorii vor parcurge o ingenioasă călătorie în timp, conduşi de un grup de împătimiţi creatori de jazz. Prin intermediul unui cunoscut proiect muzical, intitulat Aleea Cosmonauţilor, muzicianul român Mircea Tiberian şi partenerii săi, Chris Dahlgren (contrabas), Christian Lillinger (percuţie) şi tânăra solistă Nadia Trohin, oferă o selecţie de hit-uri din muzica uşoară a anilor ‘60-‘70 şi piese celebre din cabaretul german interbelic, reorchestrate pe ritm de jazz.

Într-o surprinzătoare viziune instrumentală, repere cunoscute ale muzicii autohtone („Două rândunici’’, „Lalele’’, „Inimă nu fi de piatră etc.“) îşi păstrează identitatea melodică, în acelaşi timp căpătând un plus de ritm şi energie.

Călătorie în lumea muzicii pentru cei mici

Duminică 7 iulie, jazzul vine mai aproape de publicul foarte tânăr. Începând cu ora 11.00, copiii sunt chemaţi să descopere instrumentele şi muzica de gen, în cadrul proiectului Jazz for Kids. Iniţiat de Mircea Tiberian şi susţinut de asociaţia culturală jazz.ro, acest proiect muzical are drept scop educarea publicului tânăr, care poate şi trebuie să descifreze limbajul jazz-ului.

Noul jazz

Începând cu ora 19.00, scena festivalului va găzdui un concert de excepţie, susţinut de celebrul grup new-york-ez Medeski Martin & Wood. Elogiat atât în Europa, cât şi în SUA, trio-ul alcătuit din John Medeski (clape şi pian) (foto sus) , Billy Martin (tobe şi percuţie) şi Chris Wood (contrabas şi chitară bas), propune un repertoriu aparte, cu piese care introduc în linia melodică a jazz-ului noi curente muzicale, de la funk, la hip-hop.

Festivalul ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More se încheie duminică seară, cu recitalul unui alt invitat de marcă: celebrul saxofonist James Carter. Instrumentist de geniu şi compozitor remarcabil, James Carter va cânta alături de colegii săi de grup, Gerard Gibbs (orga) şi Leonard King (percuţie). Împreună, îi vor dezvălui publicului bucureştean secretele tehnice interpretative, virtuozitatea şi arta improvizaţiei, care definesc stilul James Carter Organ Trio.

Info :

Accesul este gratuit.

Foto credit: ArCuB

22
/08
/18

Joi, 23 august, și vineri, 24 august, tinerii muzicieni, beneficiari ai bursei SoNoRo-Intereferențe, vor susține două concerte în Germania, la Grassau și la Traunstein, la finalul unei săptămânii de pregătire, în care vor lucra alături de muzicieni și profesori de la renumite școli de muzică din Europa.

21
/08
/18

Dirijorul Cristian Lupeș reface celebrul turneu enescian, într-un remarcabil concept de promovare a muzicii contemporane românești.

20
/08
/18

În acest weekend, la Făget, în Timiș, a avut loc prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, evenimentul făcând parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

20
/08
/18

Chiar în ziua în care s-au împlinit 137 de ani de la nașterea compozitorului român, 19 august, iar pregătirile sunt în toi pentru începerea ediției 2018 a Concursului Internațional „George Enescu“, se împlinesc, în mod simbolic, și 105 ani de când George Enescu însuși lansa prima inițiativă de susținere și dezvoltare a muzicii clasice românești, înființând Premiul Național de Compoziție George Enescu.

17
/08
/18

Luni, 27 august, de la ora 20.00, pe scena Sălii mari a Ateneului Român, compozitorul și pianistul italian Stefano Bollani va interpreta, alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, dirijată de maestrul Iosif Ion Prunner, propria sa compoziție,  „Concerto Azzurro“ pentru pian și orchestră, iar în a doua parte a serii, „Improvizații“ la pian solo și „Rhapsody in Blue“ de George Gershwin.

16
/08
/18

Anul Centenarului României este ocazia perfectă pentru a sărbători 100 de ani de unitate națională într-o seară de diversitate artistică internațională! Pornind de la această idee, Asociația Nevoia de Educație, alături de balerina Alice Minoiu, vă invită pe 3 Septembrie 2018, la Gala Regal de Balet la TNB dedicată celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, în care balerini străini și români, care profesează în întreaga lume, se vor reuni în Sala Mare a Teatrului Național din București.

16
/08
/18

În luna august, Asociația Montage dă startul celui mai nou proiect cultural „FUChS(ilis)-ISMUL, EXPERIMENT SOCIO-CROMATIC DE MUZICĂ ȘI MIȘCARE desenat cum se cuvine de Pâlnie și Stamate pe uvertura șalvarilor lui Ismail si Turnavitu de pe lângă Cârligații lui Gayk” sau, mai pe scurt, FUChSIADA, un spectacol „work in progress” conceput de Anca Maria COLȚEANU după scrierile lui URMUZ și produs de artistul Anca Maria Ciofîrlă.

15
/08
/18

Circulă prin festivalurile de specialitate (inclusiv în țara noastră) un documentar dedicat vieții cantautorului George Michael. Este intitulat „Freedom”. La el lucra artistul cu două zile înainte să moară în ziua de Crăciun a anului 2016.

15
/08
/18

TVR 3 sărbătoreşte 137 de ani de la naşterea lui George Enescu. Duminică, 19 august, printr-un maraton de 16 ore de transmisiuni cu cele mai valoroase lucrări enesciene, în interpretări remarcabile, din cadrul ediţiei 2017 a Festivalului Internaţional George Enescu şi nu numai

07
/08
/18

Joi, 16 august, începând cu ora 19.30, la DESCHIS Gastrobar (Splaiul Unirii, 160), are loc o nouă proiecție în avanpremiera celei de-a treia ediții DokStation Music Documentary Film Festival. Prezentat în premieră națională, documentarul Placebo: Alt.Russia (2016, regia: Charlie Targett-Adams) este o explorare fascinantă a culturii alternative din marile orașe rusești. Intrarea este liberă.

07
/08
/18

Artista americană Zola Jesus, una din cele mai interesante prezențe pe scena dark wave, concertează pentru prima dată la București, joi 9 august, de la ora 21.00, la Control Club, în cadrul turneului de promovare a noului album, Okovi. Cu versurile sale sumbre și imaginea de prințesă goth, Zola Jesus a atras comparații cu Lisa Gerrard (Dead Can Dance), Elizabeth Fraser (Cocteau Twins), dar și cu Joy Division sau Kate Bush.

06
/08
/18

Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite de soprana Mariana Nicolesco - reunind aproape 100 de tinere talente din ţara noastră şi din multe alte ţări, artişti veniţi să-şi însuşească marile tradiţii ale artei cântului - au avut în acest an o semnificaţie extraordinară: celebrarea Centenarului Marii Uniri, a 650 de ani de atestare documentară a Brăilei şi comemorarea lui Gioachino Rossini la 150 de ani de la trecerea la cele veşnice.

06
/08
/18

„N-aveți decât să mă invidiați, dar eu pot să fac în fiecare seară această minune: să iau viața de la capăt” - Florian Pittiş. Actorul, regizorul, traducătorul, interpretul de muzică folk și realizatorul de emisiuni radio Florian Pittiş s-a născut într-o zi de 4 octombrie (1943), la București, și s-a stins din viață pe 5 august 2007, în același oraș.

03
/08
/18

Format din 160 de cântăreți, „Angel City Chorale” este un cor din Los Angeles, condus de fondatorul și regizorul artistic Sue Fink, recunoscut pentru melanjul ingenios de ritmuri si stiluri muzicale. La începutul lunii iulie, Angel City Chorale a concurat la emisiunea de televiziune America's Got Talent, cu “Africa”, o piesă în cadrul căreia membrii corului au impresionat prin crearea unor zgomote asemănătoare ploii si tunetelor cu ajutorul degetelor și propriilor corpuri.