VIDEO Lansare „Pintilie. Cineast“, întâlnire cu alpinistul Horia Colibăşanu şi afişele lui Jiří Menzel la TIFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-lansare-pintilie-cineast-intalnire-cu-alpinistul-horia-colibasanu-si-afisele-lui-jiri-menzel-la-tiff/

Întâlniri cu Lucian Pintilie, Jiří Menzel, Horia Colibăşanu şi actorii din programul „10 pentru FILM“, lansări de carte şi de DVD şi o expoziţie cu afişul ceh sunt câteva dintre recomandările zilei de astăzi, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania.

Un articol de |7 iunie 2013

Întâlniri cu Lucian Pintilie, Jiří Menzel, Horia Colibășanu și actorii din programul 10 pentru FILM, lansări de carte și de DVD și o expoziție cu afișul ceh sunt câteva dintre recomandările zilei de astăzi, la Festivalul Internațional de Film Transilvania.

Evenimentul special al zilei de vineri este lansarea setului de DVD-uri „Pintilie. Cineast“, la Hansen Lounge (Piața Unirii), de la 16.30, în prezența regizorului. Un obiect de colecție pentru orice cinefil, box-ul conține toate cele 11 filme ale apreciatului regizor român, precum și un disc cu 200 de minute incluzând zece materiale ce recompun portretul său: lecții de cinema, conferințe de presă, colocvii, emisiuni TV, omagii, retrospective.

Secvențe inedite cu Pintilie, extrase din bonusuri, vor putea fi vizionate în premieră, de la ora 18.00, la Cinema Arta. Proiecția, la care va participa și Lucian Pintilie, va fi introdusă de Cristi Puiu. La Hansen Lounge, de la ora 16.30, va fi lansat pe DVD și filmul-reper al Noului Cinema Românesc, „Marfa şi banii“ (r. Cristi Puiu).

Pentru Jiří Menzel

În onoarea regizorului ceh Jiří Menzel, distins cu Premiul pentru întreaga carieră la TIFF, va fi proiectat la Cinema Florin Piersic, de la 20.45, filmul „Sătucul meu drag“/ „My Sweet Little Village“, una dintre cele mai populare comedii cehești din istorie, nominalizată la Oscarul pentru film străin în 1986.

Înainte de proiecție, la ora 19.00, Jiří Menzel își va vernisa la TIFF Art (Muzeul de Artă) expoziția  „Filmele lui Jiří Menzel în afișul ceh“, cu 17 postere originale din colecția unică de afișe a filmotecii Terry Posters din Praga (www.terry-posters.com). Evenimentul este realizat cu sprijinul Centrului Ceh din București.

În ziua a opta la TIFF, spectatorii vor avea ocazia să-l întâlnească și pe alpinistul Horia Colibășanu. Acesta va fi invitatul lui Mihnea Măruță la TIFF Lounge-ul de la ora 17.00 și va lua parte la proiecția specială a documentarului „Creasta“/ „The Ridge“/ „Pura Vida“ (r. Pablo Iraburu, Migueltxo Molina), la Casa de Cultură a Studenților, de la ora 18.30.

Horia Colibăşanu a fost colegul de expediție al lui Iñaki Ochoa de Olza, alpinistul spaniol pentru salvarea căruia a fost  declanșată una dintre cele mai dificile și ample operațiuni de salvare în Himalaya, în 2008.

Proiecție specială a peliculei „Pas în doi“

Compozitorul Adrian Enescu, distins cu Premiul pentru întreaga carieră, va vorbi despre muzica de film la proiecția specială a peliculei „Pas în doi“ (r. Dan Pița, 1985), la Cinema Victoria, de la ora 12.15. Filmul este una dintre cele circa 65 de producții pentru care Adrian Enescu a creat muzică originală.

Comedia „Love Building“, primul lungmetraj al Iuliei Rugină, va avea o proiecție specială în prezența regizoarei și a actorilor Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguță vineri, de la ora 18.15, la Cinema „Florin Piersic“, în cadrul Zilelor Filmului Românesc.

Înaintea proiecției, spectatorii vor afla mai multe despre campania de crowdfunding inițiată pentru ediția din toamnă a Making Waves: Festivalul New Romanian Cinema din New York, organizat de Romanian Film Initiative, și-i vor cunoaște pe actorii din programul 10 pentru FILM, aflat la a doua ediție.

Vor urca pe scenă, introduși de Andi Moisescu, actorii Claudia Ardelean, Balázs Bodolai, Eliza Noemi Judeu, Nicoleta Lefter, Călin Stanciu Jr., Rareș Florin Stoica, Silvia Török, Mihaela Trofimov, Cătălin Vieru și Irina Wintze. Programul 10 pentru FILM este prezentat de Mercedes.

Proiecție specială

Într-o proiecție specială, la Casa de Cultură a Studenților, de la ora 16.00, spectatorii TIFF vor putea viziona, în premieră, debutul în regie al lui Dave Grohl, fostul baterist al trupei Nirvana și solistul Foo Fighters. Documentarul „Sound City“ reînvie zilele de glorie ale unui studio aproape necunoscut din Van Nuys, California – Sound City, unde și-au  înregistrat melodiile Nirvana, Fleetwood Mac, Metallica, Nine Inch Nails, Guns N’ Roses sau Rage Against the Machine. Proiecția este prezentată de Digital Cube.

Cei 11 participanți la Atelierul Let’s Go Digital! își vor vedea pentru prima dată, pe ecran mare, la Cinema Arta, de la ora 15.00, scurtmetrajele realizate zilele acestea la TIFF. Sorin Botoșeneanu, Neil Coltofeanu, Andrei Rus, Tudor Jurgiu și Dana Bunescu au fost trainerii, iar cel care va decide filmul câștigător este publicul. Scurtmetrajul câștigător va fi premiat la gala de închidere de pe 8 iunie.

Două prezentări despre scheme de finanțare

Întâlnirile cu și pentru oamenii din industria filmului continuă vineri, de laora  11.00 la ora 13.00, la Piano Cazola, cu două prezentări despre scheme de finanțare. Prima, oferită de Centrul Național al Cinematografiei din Franța, va fi susținută de Emmanuelle Deprats, responsabilă a programului Aide aux Cinémas du Monde al CNC, iar a doua de către Agnes Havas, directorul Hungarian Film Fund.

Criticul Valerian Sava își va prezenta pe 7 iunie, de la 15.00, la TIFF Lounge, volumul al doilea din „O istorie subiectivă a tranziției filmice“. „Visul lui Adalbert“, comedia neagră a lui Gabriel Achim se va lansa pe DVD la ora 15.30, în acelaşi loc. Va urma, de la ora 16.00, o dublă lansare: „Tatăl Fantomă“ (r. Lucian Georgescu), DVD-ul şi volumul omonim scris de scenaristul filmului, Barry Gifford, vechiul colaborator al lui David Lynch.

În Mănăștur Open Air, de la ora 22.00, va rula unul dintre cele mai iubite și emoționante filme ale anului – „În căutarea lui Sugar Man“/ „Searching for Sugar Man“ (r. Malik Bendjelloul), premiat cu Oscarul pentru documentar. O doză serioasă de suspans le va servi cinefililor secțiunea Umbre – Scurtmetraj, difuzată în întregime, în două calupuri, la Cinema Arta, de la ora 20.00 și ora 21.45.

La Casa TIFF, de la ora 22.00, iubitorii de jazz vor avea ocazia să asculte un concert Luiza Zan & Dan Byron – Live Acoustic. Artista nominalizată la categoria „Muzicianul anului“, la cea mai recentă ediție a Galei Premiilor de Jazz, cântă alături de solistul trupei de rock alternativ Byron.

Info:

Galerii foto zilnice: http://tiff.ro/multimedia/galerie_foto

Detalii despre proiecții și programul integral, pe www.tiff.ro.

Facebook: TransilvaniaIFF

Twitter: #TIFF2013

Foto credit: TIFF

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.