VIDEO Lista lui Schindler a fost scoasă la licitaţie pe eBay
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-lista-lui-schindler-a-fost-scoasa-la-licitatie-pe-ebay/

O copie a listei lui Schindler, care conţine numele muncitorilor evrei din lagărele de concentrare salvaţi de ororile nazismului de un industriaş german, a fost scoasă la vânzare pe eBay, licitaţia având un preţ de pornire de 3 milioane de dolari.

Un articol de Andrada Văsii|20 iulie 2013

O copie a listei lui Schindler, care conţine numele muncitorilor evrei din lagărele de concentrare salvaţi de ororile nazismului de un industriaş german, a fost scoasă la vânzare pe eBay, licitaţia având un preţ de pornire de 3 milioane de dolari, potrivit dailymail.co.uk.

Doi colecţionari din California au scos la licitaţie pe site-ul eBay controversatul document – care conţine numele a peste 800 de muncitorilor evrei din lagărele de concentrare salvaţi de ororile nazismului de industriaşul german Oskar Schindler -, sperând să obţină pe acesta mai multe milioane de dolari.

Decizia de a pune preţiosul document istoric – care este una din cele patru copii cunoscute ale listei lui Schindler – pe un site de licitaţii a stârnit controverse, multe voci considerând că acesta ar trebui să se regăsească în arhivele unui muzeu.

Documentul, care este scos la vânzare de către o persoană privată din Israel, este singura copie a celebrei liste care este vândută pe o piaţă deschisă, notează Mediafax. Denumind acest document „o bucată de istorie care i-a inspirat pe mulţi”, promotorii licitaţiei – colecţionarii Eric Garvin şi Gary Zimet – au garantat autenticitatea listei.

Trei milioane de dolari

Din raţiuni de „securitate”, documentul va rămâne în Israel până la finalizarea licitaţiei, iar câştigătorul va merge să îl ridice direct de la proprietarul său, a declarat Eric Garvin pentru MailOnline.

Deşi preţul de pornire al licitaţiei este de 3 milioane de dolari, cei doi colecţionari speră să obţină cel puţin 5 milioane de dolari pe acest document, la sfârşitul celor zece zile în care se poate licita, conform New York Post, care îl citează pe Garvin.

Alte trei copii cunoscute ale listei lui Schindler se află în muzee – două în Israel şi una în Statele Unite ale Americii (la Muzeul Holocaustului).

Transfer de muncitori

Pentru a-i salva de la o moarte sigură, industriaşul german Oskar Schindler a reuşit să transfere mulţi muncitori evrei, alături de soţiile şi copiii lor, condamnaţi la muncă silnică într-una dintre uzinele sale, situată în apropiere de lagărul de concentrare de la Plaszow, către o altă fabrică pe care o avea la Brünnlitz (Brnenec), în Republica Cehă.

Acest document istoric a stat la baza filmului „Lista lui Schindler”, lansat de regizorul american Steven Spielberg în 1993. Pelicula „Lista lui Schindler” a fost premiată cu Oscarul pentru cel mai bun film în 1994.

Foto credit: Scribd, Dailymail Online

06
/10
/18

Nadia Murad, autoarea volumului „Eu voi fi ultima. Povestea captivităţii mele şi lupta mea împotriva Statului Islamic” (Polirom, 2018) – scris în colaborare cu jurnalista Jenna Krajeski, cuvânt-înainte de Amal Clooney – , este unul dintre cei doi laureați ai Premiului Nobel pentru Pace 2018. Cel de-al doilea laureat este medicul congolez Denis Mukwege.

05
/10
/18

Zilele trecut, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, s-a discutat despre "Cartea Filocaliilor. Cele mai frumoase pagini", volum recent apărut la Editura Humanitas, o selecție realizată de Georgeta-Anca Ionescu din ediția tradusă din grecește de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, membru al Academiei Române.

03
/10
/18

Mircea Cărtărescu, într-un inedit "tablou" surprins de soția sa, scriitoarea Ioana Nicolaie, în Palma de Mallorca, unde autorul romanului "Solenoid" a primit, zilele trecute, Premiul Formentor de las Letras 2018

02
/10
/18

Cartea „Către un zeu necunoscut” (traducere din limba engleză și note de Ioana Oprica) a fost publicată la editura Polirom, în anul 2018.

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

29
/09
/18

Campioana olimpică şi mondială la scrimă Ana-Maria Brânză lansează cartea pentru copii „En Garde! Fetiţa cu masca tricoloră” la editura Curtea Veche, „o poveste de suflet despre pasiune, ambiţie, sport şi vise îndrăzneţe care devin realitate”, arată un comunicat remis

26
/09
/18

DANS PRINTRE CUVINTE Deschizi televizorul și ești bombardat cu o limbă română de multe ori aproximativă, citești ce-a mai rămas din presa scrisă și se întâmplă același lucru. Iar pe rețelele de socializare e jale. Cui îi mai pasă azi, în secolul vitezei, de gramatică? Ziarul Metropolis îți propune un joc nou de gramatică, fără să te scoată la tablă…

25
/09
/18

TURISM CULTURAL Am participat la începutul lunii septembrie la al treilea congres internațional dedicat lecturii, desfășurat la Astana, în Kazahstan, prilej de rodnice întâlniri cu stepa Asiei Centrale. Iată ce am aflat – așadar, o dare de seamă.

25
/09
/18

Organizatorii Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT au anunțat numele unui alt invitat de marcă, ce va fi prezent la Iași în perioada 3-7 octombrie 2018. Este vorba despre Veronica Roth, numărul 1 în topul „New York Times” al celor mai bine vânduți autori, pentru seria „Divergent” („Divergent”, „Insurgent”, „Experiment”).

24
/09
/18

Cartea „Djamilia” (traducere din limba rusă și note de Antoaneta Olteanu) a fost publicată în anul 2017 la Editura Allfa, parte a grupului editorial All, în colecția Strada Ficțiunii.