VIDEO Lungmetrajul „Notebook“, recompensat cu Globul de Cristal la Karlovy Vary
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-lungmetrajul-notebook-recompensat-cu-globul-de-cristal-la-karlovy-vary/

Lungmetrajul „The Notebook/Le Grand Cahier”, regizat de cineastul maghiar János Szász a obţinut, sâmbătă, Globul de Cristal pentru cel mai bun film la cea de-a 48-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary (28 iunie – 6 iulie).

Un articol de Andrada Văsii|7 iulie 2013

Lungmetrajul „The Notebook/Le Grand Cahier“, regizat de cineastul maghiar János Szász a obţinut, sâmbătă, Globul de Cristal pentru cel mai bun film la cea de-a 48-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary (28 iunie – 6 iulie).

Globul de Cristal i-a fost oferit lui János Szász pentru „The Notebook/Le Grand Cahier”, o coproducţie Ungaria/Germania/Austria/Franţa, de către regizorul american Oliver Stone, informează variety.com. Cea de-a 48-a ediţie a Festivalului de la Karlovy Vary a prezentat 235 de filme, inclusiv 23 de premiere mondiale.

Suntem incredibil de norocoşi să avem un asemenea public, căruia îi place să fie provocat.

Karel Och,
director artistic

Preşedintele juriului Agnieszka Holland, care semnează miniseria HBO „Rugul aprins” a spus că publicul de la Karlovy Vary „are parte de cele mai bune programe tv produse în Statele Unite ale Americii, Scandinavia şi Anglia”, care prezintă teme sociale şi politice importante şi uneori „sunt mai proaspete decât temele din cinema”, notează Mediafax.

Premiul special al juriului a fost câştigat de pelicula „A Field in England”, regizat de Ben Wheatley.

Pe de altă parte, premiul pentru cea mai bună actriţă a fost împărţit între Amy Morton, Louisa Krause, Emily Meade şi Margo Martindale pentru rolurile din filmul „Bluebird”, iar premiul pentru cel mai bun actor i-a revenit lui Ólafur Darri Ólafsson pentru rolul său din filmul „XL”.

Premii onorifice

Actorul John Travolta, producătorul american Oliver Stone şi artistul Theodor Pištěk au fost recompensaţi cu un premiu onorific la Festivalului de Film de la Karlovy Vary pentru contribuţia adusă cinematografiei mondiale. Jan Hřebejk a fost recompensat cu titlul de cel mai bun regizor la Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary.

La ediţia de anul acesta a festivalului din Cehia a concurat şi lungmetrajul filmul „La limita de jos a cerului”, de Igor Cobileanski, în secţiunea East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary, dar şi scurtmetrajul documentar „După fel şi chip”, de Paula Oneţ.

De asemenea, producţiile „Pădurea spânzuraţilor”, în regia lui Liviu Ciulei, şi „Poziţia copilului”, regizat de Călin Peter Netzer, au fost proiectate, în secţiunile Out of the Past, respectiv Horizons.

Foto credit: Karlovy Vary International Film Festival

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.